10 cărţi care îţi schimbă viaţa

Dacă eşti în căutarea unor surse bune de inspiraţie pentru evoluţia ta spirituală îţi prezint aici un top cărţi de dezvoltare personală al anului 2020.
În acest articol îţi recomand Top 10 cărţi de dezvoltare personală simple, accesibile şi la preţuri de nimic.
Sunt cărţi pe care eu le-am citit şi am învăţat foarte multe lucruri utile care mi-au schimbat viaţa în bine.

Acest top cărţi de dezvoltare personală reprezintă numai o parte din multitudinea titlurilor bune în materie de dezvoltare personală.
Totuşi, consider că sunt cele mai bune cărţi cu care poţi începe drumul către succes.
Le voi enumera într-o ordine aleatorie, cu mici referiri la conţinut şi locurile de unde pot fi achiziţionate la preţuri reduse.

Citeşte şi Top 3 cărţi de dezvoltare personală.

De la idee la bani – de Napoleon Hill

top cărţi de dezvoltare personală - De la idee la bani

De la Idee la Bani

Napoleon Hill este un specialist în filosofia succesului şi cel mai cunoscut autor de cărţi de dezvoltare personală şi educaţie financiară din toate timpurile.
Cartea De la idee la bani explică în cuvinte simple secretul obţinerii banilor prin mijloace facile, lucrând mai întâi cu propria persoană.
Este un veritabil manual de principii pentru atragerea bogăţiei şi fericirii în orice aspect al vieţii tale.

De la idee la bani este un ghid concret şi eficient care are tot ceea ce trebuie pentru a te ajuta să reuşeşti în viaţă.
Această carte este un bestseller internaţional şi, cu toate că are o vechime considerabilă, s-a vândut de-a lungul timpului în milioane de exemplare.

Cartea descrie concepte precum credinţa, imaginaţia, autosugestia, dorinţa, hotărârea, perseverenţa, subconştientul şi al şaselea simţ.
De asemenea, abordează tema fricilor de orice fel şi te învaţă cum să le identifici şi să le învingi.
În concluzie, accentul este pus pe gestionarea eficientă a gândirii pentru obţinerea bogăţiei şi succesului în viaţă.
Comandă cartea la reducere.

Cine mi-a luat caşcavalul – de Johnson Spencer

top cărţi de dezvoltare personală - Cine mi-a luat caşcavalul

Cine mi-a luat caşcavalul

Această carte este o parabolă despre modul în care poţi face faţă oricărei schimbări neaşteptate din viaţa ta.
Spencer Johnson este licenţiat în psihologie şi autorul unor bestseller-uri internaţionale în domeniul psihologiei motivaţionale.

Cine mi-a luat caşcavalul cuprinde o povestire în câteva zeci de pagini despre doi şoricei şi doi omuleţi care se aflau în căutarea Caşcavalului.
Caşcavalul este o denumire simbolică pentru căutările omului de rând.
În esenţă, găsim o poveste motivaţională despre adaptarea în faţa schimbărilor şi învingerea fricii de necunoscut.

Am scris un articol interesant despre această carte, pe care îl poţi găsi aici: Frica de schimbare
Cine mi-a luat caşcavalul îţi poate servi drept sursă de inspiraţie în abordarea schimbărilor cu care te confrunţi în viaţă.
Ea conţine lecţii de viaţă universal valabile şi perfect aplicabile şi astăzi.
Comandă cartea la reducere.

Ferma animalelor – de George Orwell

top cărţi de dezvoltare personală - ferma animalelor

Ferma animalelor

Ca să citez un articol din publicaţia The New York Times, Ferma animalelor este o fabulă politică plină de înţelepciune, de compasiune şi de învăţăminte pentru vremurile pe care le trăim.”
Cartea prezintă o fabulă care satirizează viaţa politică de astăzi şi comportamentele oamenilor care deţin „puterea” de orice fel.

În poveste, animalele din gospodăriile oamenilor capătă raţiune şi încep să planifice ziua în care vor stăpâni asupra oamenilor. 
Practic ele vor să se elibereze de jugul apăsător al tiraniei stăpânilor lor.
În cele din urmă, animalele reuşesc să întoarcă balanţa puterii şi să se răzvrătească împotriva proprietarilor.

Cum orice grup necesită un conducător şi animalele apelează la organizarea politică văzută la oameni.
De aici începe frumuseţea poveştii.
Deşi la început planificau o lume mai bună a animalelor, în cele din urmă dobitoacele sfârşesc prin a se subjuga una pe alta, la fel ca oamenii pe care îi detestau.

Vom observa că în definitiv, puterea şi dominanţa are aceleaşi metehne pentru orice vietate: că e om sau necuvântătoare.
În cuvinte simple şi haioase, autorul ne descrie realitatea politică şi socială a tuturor vremurilor, transpusă în universul animalelor.
Comandă cartea la reducere.

Călătoria sacră a luptătorului paşnic – de Dan Millman

top cărţi de dezvoltare personală - calatoria sacră a luptătorului pașnic

Călătoria sacră a luptătorului paşnic

Dan Millman, fost campion mondial de gimnastică, este autorul a numeroase volume bestseller care au inspirat mulţi cititori să îşi schimbe vieţile.
Această carte este concepută să trezească spiritul uman prin revelaţie asupra aspectelor nevăzute ale vieţii şi potenţialului ascuns al individului.

În această carte este vorba despre călătoria autorului în jurul lumii şi descrierea experienţelor sale neobişnuite şi a oamenilor remarcabili pe care i-a întâlnit.
Volumul oferă cititorului povestiri din care rezultă profunde învăţături spirituale.
Cartea este într-un fel, o continuare a volumului Calea luptătorului paşnic, scrisă de acelaşi autor şi ecranizată în filmul cu acelaşi nume.

Iată un citat interesant din această carte:
„Cel mai important lucru este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.”

Comandă cartea la reducere.

Cartea celor cinci cercuri – de Miyamoto Musashi

top cărţi de dezvoltare personală - cartea celor cinci cercuri

Cartea celor cinci cercuri

Această carte este un manual de strategie în luptă şi o incursiune în filosofia artelor marţiale.
Este utilă atât pentru cei pasionaţi de această artă cât şi pentru oamenii de rând.

Miyamoto Musahi a fost unul dintre cei mai redutabili luptători japonezi, fiind considerat un sfânt al sabiei în Japonia.
El descrie tehnici aplicabile în lupta fizică şi arată cum acestea, îmbinate cu preceptele Zen, pot fi utile în viaţa de zi cu zi.
Cu alte cuvinte, artele marţiale nu sunt diferite de activităţile zilnice ale omului. Ele pot fi aplicate în gândire, interacţiunile sociale şi planificarea activităţilor curente.

În esenţă, arta marţială nu înseamnă doar lupta fizică ci, cu precădere, cea interioară cu gândurile, fricile şi preconcepţiile sinelui.
Cartea cuprinde şi celebrul volum Drumul pe care trebuie să mergi singur (Dokkodo).
Aceasta cuprinde un set de 21 de reguli de conduită morală concepute de samuraiul Musashi pentru discipolii săi. 

Nu trebuie să uităm că Japonia este una dintre cele mai evoluate ţări din lume.
Sănătatea, prosperitatea şi cultura Japoniei sunt superioare datorită mentalităţii şi valorilor spirituale ale locuitorilor săi, preluate de la strămoşi.
Această carte este valoroasă pentru toată lumea întrucât prezintă învăţăturile marelui maestru şi cum le putem aplica în viaţa de zi cu zi.

Comandă cartea la reducere.

Puterea extraordinară a subconştientului tău – Joseph Murphy

top cărţi de dezvoltare personală - puterea extraordinară a subconştientului tău

Puterea extraordinară a subconştientului tău

Această carte prezintă importanţa modului de gândire a individului în crearea propriei vieţi.
Lucrarea te învaţă cum să cultivi cu persverenţă gândurile potrivite, asociate cu sentimentele, pentru a-ţi crea şi transforma destinul.
Vei afla despre importanţa gândurilor, subconştientului, sentimentelor şi cuvintelor.

Sunt prezentate tehnici care permit fiinţei umane să se conecteze la forţa nemărginită a Universului pentru îndeplinirea dorinţelor sale.
De asemenea, sunt expuse cazuri reale ale unor persoane care au reuşit să învingă boli şi provocări, cu ajutorul tehnicilor descrise în carte.
Orice persoană poate obţine tot ceea ce îşi doreşte dacă învaţă să îşi disciplineze gândurile.

Odată cu gândurile, iau naştere cuvintele, faptele şi acţiunile care trasează destinul fiecăruia dintre noi.
„Ceea ce imprimaţi în subconştient se va proiecta pe imensul ecran al spaţiului” – Joseph Murphy

Comandă cartea la reducere.

Inteligenţa emoţională – de Daniel Goleman

top cărţi de dezvoltare personală - inteligenţa emoţională

Inteligenţa emoţională

„Oricine poate deveni furios – e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ce trebuie şi cum trebuie – nu este deloc uşor.” Aristotel
Această carte marchează o revoluţie uimitoare în psihologie întrucât analizează importanţa emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane.
Autorul ne învaţă că emoţiile noastre sunt responsabile de bolile şi problemele care ne macină vieţile.

Inteligenţa emoţională pune accent îndeosebi pe studiul sentimentelor şi al emoţiilor.
Vei învăţa să identifici emoţiile de orice fel, să le controlezi şi să le înţelegi.

Lucrarea poate fi considerată de psihologie clinică însă cuprinde principii de viaţă deosebit de utile tuturor oamenilor.
Este o carte pe care ţi-o recomand dacă vrei să înveţi cum să îţi controlezi gândurile şi sentimentele astfel încât să ai o viaţă mai bună.
Comandă cartea la reducere.

Eroul – de Rhonda Byrne

top cărţi de dezvoltare personală - eroul

Eroul

Această carte, pentru mine unul, este deosebită. Punct.
De la modul în care este editată şi până la importanţa sfaturilor pe care le oferă te surprinde cu fiecare pagină.
Rhonda Byrne este o autoare celebră în domeniul psihologiei motivaţionale.

Toate cărţile autoarei Rhonda Byrne pot fi găsite aici la preţuri reduse: cărţi Rhonda Byrne.

Eroul cuprinde mărturiile şi învăţăturile unor personalităţi celebre din domenii diferite ale vieţii.
În esenţă, cartea Eroul pune accent pe descoperirea puterilor ascunse ale fiecărui individ în parte, astfel încât acestea să fie canalizate pentru obţinerea succesului în viaţă.
Este scrisă într-un stil captivant şi pe înţelesul fiecăruia.

Lectura este motivaţională şi încărcată de învăţături de viaţă utile şi poveşti motivaţionale.
Comandă cartea la reducere.

Puterea – de Rhonda Byrne

top cărţi de dezvoltare personală - puterea

Puterea

Personal, îţi recomand să citeşti toate cărţile autoarei Rhonda Byrne şi să vezi filmul Secretul. Vezi cărţile autoarei aici: cărţi Rhonda Byrne
Filmul Secretul este ecranizarea cărţii Secretul iar învăţăturile sale au schimbat vieţile a milioane de oameni.

În această carte găseşti învăţături care te ajută să cultivi prosperitatea în viaţa personală, profesională şi socială.
Cuprinde poveşti de succes şi reguli de viaţă pe înţelesul tuturor care stimulează mintea şi sufletul.

„Dacă îndepărtezi iubirea, ceea ce rămâne din această planetă este un mormânt.” Robert Browning

Comandă cartea la reducere.

Secretele succesului – de Dale Carnegie

top cărţi de dezvoltare personală - secretele succesului

Secretele succesului

Una dintre cele mai bune cărţi de dezvoltare personală, Secretele succesului este un ghid pentru îmbunătăţirea relaţiilor interumane.
Această carte te învaţă în paşi simpli cum să îţi faci prieteni şi să devii influent şi popular în scurt timp.

Vei învăţa tehnici fundamentale de a te comporta în lume, cum să devii agreabil, cum să îţi impui modul de gândire şi cum să-i influenţezi pe ceilalţi fără a-i manipula.
Învăţăturile acestei lucrări sunt valabile şi astăzi şi pot fi aplicate la orice vârstă.

După ce vei citi această carte vei fi capabil să te comporţi potrivit cu orice fel de persoană întrucât vei învăţa legile fundamentale ale minţii oamenilor.

Comandă cartea la reducere.

Tată bogat Tată sărac – de Robert Kiyosaki

top cărţi de dezvoltare personală -tată bogat, tată sărac

Tată bogat tată sărac

Această este o carte care te învaţă educaţia financiară şi cum să aduni bani, oricare ţi-ar fi situaţia materială.
Cu alte cuvinte, te învaţă cum să îţi gestionezi banii ca să poţi deveni bogat.

Mai mult decât atât, autorul îţi pune la dispoziţie exemple din viaţa sa personală şi îţi descrie traseul parcurs de el pentru a ajunge milionar.
După ce vei citi această carte vei înţelege că este un mit ideea că trebuie să câştigi mai mult ca să te îmbogăţeşti.

Această lucrare este punctul de la care trebuie să plece toţi cei care vor să preia controlul asupra propriului viitor financiar.

„Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să lucreze pentru ei.” Robert Kiyosaki
Toate cărţile lui Robert Kiyosaki sunt deosebit de utile pentru cultivarea prosperităţii financiare. Le recomand cu încredere. Vezi cărţi Robert Kiyosaki.

Comandă cartea la reducere.

În concluzie, dacă vrei să preiei controlul asupra vieţii tale ai nevoie să faci rost de aceste cărţi de dezvoltare personală.
Studiază-le atent şi pune în aplicare ceea ce înveţi din ele.
Fără să practici ceea ce citeşti lectura nu îţi serveşte decât la sănătatea creierului. Dar comportamentul rămâne acelaşi.
Trebuie să te zbaţi ca să evoluezi şi să te schimbi. În cele din urmă, vei fi mândru de rezultatele obţinute.
Sunt şi alte titluri interesante şi în viitor voi scrie un nou articol despre acestea.

Înainte de a trece la treabă, trebuie să ştii cum să citeşti eficient. Am scris pentru tine articolul Cum să citeşti eficient orice carte.


Îţi mulţumesc pentru că ai citit acest articol. Dă-i un like şi distribuie-l prietenilor tăi pe reţelele de socializare.
Până una alta, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi ce părere ai despre aceste titluri dacă le-ai citit şi ce alte recomandări poţi face.

Despre mine

Salut,
Te felicit că ai intrat pe acest blog!
Hai să ne cunoaştem mai bine şi să vedem care sunt avantajele tale dacă îmi vei urmări postările!

Cine sunt eu?

Numele meu este Andrei, sunt blogger şi sunt pasionat de arte marţiale, marketing afiliat, psihologie şi drept.
Citesc cărţi încă de când eram copil şi îmi plac mai mult cele de psihologie, filosofie şi literatură universală.

De-a lungul timpului am colecţionat un număr impresionant de cărţi pe care le-am citit cu sufletul la gură.
Norocul meu a fost că aveam un unchi care îşi cumpărase nişte cărţi motivaţionale de la editura Curtea Veche. Aveam pe atunci vreo 13 ani.

Îl observam că citeşte zilnic şi vedeam cum se cufunda în studiu.
Dar cel mai important este că vedeam cum îşi schimba comportamentul şi învăţa să fie mai bun.

Cu alte cuvinte, se străduia să pună în aplicare ceea ce învăţa iar rezultatele sale erau vizibile şi rapide. Se simţea o energie pozitivă în jurul lui.
De atunci am început să răsfoiesc şi eu acele cărţi de dezvoltare personală. La început eram doar curios, dar în cele din urmă m-au captivat complet.

Cum am început?

Îmi amintesc că prima carte pe care am pus mâna la acea vreme, se numea Secretele Succesului, scrisă de Dale Carnegie.
Este un îndreptar extraordinar despre comportamentul cu ceilalţi şi relaţiile interumane.

Cred că am citit-o de vreo 3 ori la rând, pentru că nu prea înţelegeam tot ce scria acolo. Următoarea mea carte citită a fost De la Idee la Bani, de Napoleon Hill.
De atunci şi până în prezent am continuat să citesc în fiecare zi, astfel că am la activ câteva sute de cărţi citite.
Tot în vremea aceea şi tot datorită acelui unchi al meu, ascultam o emisiune celebră la postul de radio, care se numea Aşa sunt Eu, realizată de psihologul Gabriel Salman.
Îmi amintesc că era lunea şi abia o aşteptam. Cu fiecare ediţie, învăţam chestii noi şi îmi plăcea mult cum vorbea acel psiholog.

În prezent, am o regulă de aur: citesc în fiecare zi cel puţin o oră.
Pot spune că această regulă m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi. Şi să mă mândresc cu ceva cărţi citite.
Poţi vedea în imaginea de mai sus, o mică parte din ele.

M-am axat în principal pe cărţile de dezvoltare personală întrucât am considerat întotdeauna că trebuie să învăţăm de la cei mai buni decât noi.
Prin intermediul cărţilor avem posibilitatea să ciupim puţin din cunoaşterea şi viziunea altora mai experimentaţi decât noi.

Totuşi, nu m-am limitat la acestea. Am citit şi cărţile cerute în generală, liceu şi apoi la facultate. 
Adevărul este că mi-a plăcut cartea. Şi încă îmi place. 

Fiind pasionat de blogging m-am hotărât că este momentul să creez un blog unde să împărtăşesc şi altora ceea ce am învăţat eu despre devoltarea personală.

Misiunea blogului psihologiagândului.ro

Am văzut că oamenii se confruntă cu o grămadă de întrebări despre viaţă. La multe dintre ele nu găsesc răspunsul corect sau pur şi simplu nu încearcă suficient să-l găsească.
Mai mult decât atât, am observat cu tristeţe tineri care o iau pe drumul greşit poate şi pentru faptul că nimeni nu îi ghidează în direcţia corectă.

Accesul la informaţie trebuie să fie facil pentru toată lumea. Totuşi, în ziua de astăzi, există libertatea de a accede la informaţie dar ne cam prindem urechile.
De aceea, m-am gândit să creez blogul psihologiagândului pentru a veni în sprijinul celor care doresc să rezolve facil unele probleme personale.

Scopul meu este să postez articole pe diverse teme de dezvoltare personală, simple şi accesibile oricui, cu referinţe direct la ceea ce are nevoie omul.

În cadrul acestui website abordez teme precum relaţiile interumane, psihologia gândirii, educaţie financiară, seducţie şi inteligenţă emoţională.

Poate că mulţi dintre voi sunteţi în căutarea răspunsurilor la diferite probleme personale, aşa că în cuprinsul articolelor mele vă indic resurse utile.
Astfel, vă trimit direct la sursa unde puteţi afla mai multe informaţii despre o anumită temă.
Toate recomandările mele se bazează pe materialele studiate de mine, astfel că le fac în cunoştinţă de cauză.

Sunt absolut convins că o carte sau un material audio poate rezolva orice problemă personală a omului.
În toată grămada de nformaţii existente pe internet încerc să ofer oamenilor răspunsuri concludente, simple şi bine sintetizate.

În cadrul acestui website puteţi găsi o secţiune cu recenzii de cărţi celebre de dezvoltare personală.
De asemenea, pentru cei interesaţi să achiziţioneze cărţi la reduceri ori să beneficieze de promoţii le arăt locurile de unde pot găsi cu uşurinţă ceea ce caută.

Ce găseşti pe acest website?

Pe website-ul psihologiagândului.ro vei găsi articole despre dezvoltare personală, seducţie, educaţie financiară, relaţii interumane şi inteligenţă emoţională.
De asemenea, îţi ofer recenzii de cărţi, recomandări şi sugestii cu privire la materialele de care poţi avea nevoie să rezolvi diferite probleme.
Şi pentru că preţurile la cărţi diferă de la o librărie la alta, îţi ofer sugestii privind locurile de unde poţi cumpăra diverse titluri la cele mai mari reduceri.
Pe parcurs, îţi pun la dispoziţie materiale create de mine sub forma e-bookurilor sau pdf-urilor, unele gratuite iar altele contra cost.

Ce îţi recomand să faci acum? Să te abonezi la newsletter, pentru a primi cu prioritate fiecare articol pe care îl voi publica de aici înainte.
Iar pe parcurs, îţi voi trimite oferte, promoţii şi reduceri la cărţile de dezvoltare personală astfel încât să afli din timp de ele.

Nu uita: orice schimbare începe cu un gând, iar eu te învăţ cum să foloseşti puterea gândurilor în beneficiul tău.

Succes,
Andrei

Cum vindeci anxietatea fără medicamente?

Te-ai întrebat vreodată cum să vindeci anxietatea fără ajutorul medicamentelor?
Ştiai că anxietatea se poate vindeca pe cale naturală?

Este important să ştii cum să faci asta deoarece medicamentele au de regulă efecte adverse, unele chiar foarte neplăcute.
Anxietatea face parte din viaţa fiecăruia dintre noi, într-o măsură sau alta. Dar când devine ea o problemă serioasă?

Fiecare individ resimte anxietatea socială în funcţie de experienţele şi educaţia lui.
Pentru unii, anxietatea vine la pachet cu atacuri de panică, trac şi frici de tot felul.

Pentru aceste motive, m-am gândit că ar fi util să scriu un articol în care să îţi vorbesc despre cum poţi vindeca anxietatea fără medicamente.
În finalul articolului îţi arăt ce să faci concret ca să te vindeci de anxietate în 6 paşi uşori pentru oricine.

Pentru început, vreau să ştii că anxietatea se poate vindeca natural cu ajutorul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.
Aceasta este cea mai eficientă pe termen lung şi este procedura standard adoptată de medicii psihiatrii.

Însă, pentru a te vindeca de anxietate este necesară o schimbare. Despre asta am scris articolul Frica de schimbare, pe care îţi recomand să-l citeşti.

Ce este anxietatea?

cum să vindeci anxietatea - poză creier

Sursă foto: Pixabay.com

Dicţionarul Explicativ Român defineşte anxietatea ca pe o stare de nelinişte însoţită de palpitaţii, sufocare şi alte simptome, întâlnită în unele boli nervoase.
Cu alte cuvinte, anxietatea este o stare patologică de nelinişte şi teamă.
Într-un limbaj mai simplu, anxietatea este sentimentul că nu poţi controla evenimentele care ţi se întâmplă.

Te-ai confruntat cu situaţii în care ai resimţit teamă? Gândeşte-te puţin.
Poate atunci când urma să susţii un examen important? Sau poate atunci când ai fost la interviu pentru un job? Ori poate când ai ieşit la prima întâlnire?

Ei bine, toate acele situaţii reprezintă motive de îngrijorare. Şi până la urmă asta înseamnă anxietatea. Un sentiment de panică în faţa necunoscutului şi a imprevizibilului.
Însă, simptomele anxietăţii pot fi diverse şi unele dintre ele creează probleme mai grave individului.
De aceea, este important să conştientizezi această stare emoţională şi să înveţi cum să o vindeci.

Problema majoră este că anxietatea poate lua naştere şi în legătură cu anumite situaţii care nu prezintă niciun pericol real.
În acest sens, îţi recomand să citeşti articolul Cum să obţii fericirea în 5 paşi simpli.

Deşi te-ai putea mira, anxietatea nu este neapărat ceva rău.
În doze moderate, anxietatea este necesară vieţii. Ea este în strânsă legătură cu instinctul nostru de conservare şi ne ajută să ne ferim de pericole.
De aceea, nu îţi recomand să încerci să scapi definitiv de anxietate ci doar să înveţi să o controlezi.
Nu lăsa să fie invers, adică să te domine anxietatea, pentru că atunci devine o problemă majoră.

Iată o maximă celebră: “Dacă vei continua să faci mereu aceleaşi lucruri, vei obţine tot timpul aceleaşi rezultate.” (Dale Carnegie – Cum să devii remarcabil)

Anxietatea şi atacurile de panică

De cele mai multe ori, anxietatea accentuată provoacă atacurile de panică.
Totuşi, cele două stări nu se confundă.
Anxietatea este o cauză a atacurilor de panică, însă tot la fel de bine ea poate genera şi alte stări.
Exemple: dificultăţi de respiraţie, senzaţii de sufocare, pierderea simţului de orientare, transpiraţie şi depresie.

Este foarte important să conştientizei că gândurile tale sunt responsabile de apariţia anxietăţii.
În momentul în care te îngrijorezi excesiv în legătură cu o anumită situaţie, întregul tău sistem-neurovegetativ începe să secrete în organism hormonii stresului.
Aceşti hormoni acţionează ca o otravă la nivel celular şi dau naştere impulsurilor nervoase care caracterizează anxietatea.

Cu alte cuvinte, dacă vrei să ştii cum să vindeci anxietatea, caută să tratezi cauzele.

Îţi recomand să citeşti şi articolul Top 3 cărţi de dezvoltare personală.

Cum să vindeci anxietatea pe cale naturală?

cum să vindeci anxietatea

Sursă foto: Pixabay.com

Cel mai în măsură să stabilească diagnosticul de anxietate şi să prescrie un tratament este, evident, medicul psihiatru.
Totuşi, este bine să ştii dinainte că există două tipuri de tratament pentru vindecarea anxietăţii, şi anume: cel medicamentos şi cel prin psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Tratamentul medicamentos poate varia de la caz la caz dar, în general, el constă în administrarea unor anxiolitice, antidepresive sau betablocante.
Practic, aceste medicamente au rolul de a modifica activitatea unor neurotransmiţători la nivelul sistemului nervos central sau periferic.

Însă, dacă vrei să înveţi cum să învingi anxietatea rapid trebuie să foloseşti psihoterapia cognitiv-comportamentală.
S-a demonstrat că aceasta este cea mai bine validată formă de tratament pentru tulburările de anxietate şi depresie.

În cadrul acestei terapii, primul pas pe care îl poţi face imediat este să citeşti cărţi motivaţionale care tratează anxietatea

Iată mai jos o promoţie care îţi oferă şansa să cumperi cele mai bune cărţi care te învaţă cum să vindeci anxietatea:

elefant.ro

Cum să vindeci anxietatea schimbând gândirea

Totul în viaţă se întâmplă dintr-un motiv. Gândurile noastre reprezintă cauzele celor mai multe evenimente din viaţa noastră.
Fiecare individ este format dintr-un ansamblu de trăiri, concepţii şi reguli de viaţă.
Toate acestea formează caracterului omului şi trasează destinul său.

“Secretul stă în sentimente.” – Neville Goddard (Puterea – de Rhonda Byrne);

Prin urmare, anxietatea este strâns legată de indivizii care nu au învăţat să îşi controleze gândurile.
În momentul în care înveţi să-ţi administrezi gândurile îţi vei schimba viaţa.

Până la urmă anxietatea, aşa cum spuneam mai sus, este teama de necunoscut. Dar poate fi şi teama de eşec.
Ei bine, când înveţi să gestionezi eşecurile atunci înveţi să elimini temerile, pentru că îţi dai seama că niciun succes nu este uşor.

S-ar putea să te intereseze şi articolul Cum să treci peste dezamăgiri.

Sfaturi utile pentru a învinge anxietatea socială

cum să vindeci anxietatea - frica

Sursă foto: Pixabay.com

Iată câteva sugestii pentru a controla cu uşurinţă anxietatea, fără medicamente:

1. Începe să faci mişcare zilnic
Orice formă de mişcare este bună, atâta timp cât eşti perseverent şi te ţii de treabă.

2. Fă-ţi un obicei să citeşti zilnic cărţi motivaţionale
Lectura cărţilor de psihologie motivaţională te ajută să înţelegi influenţa gândirii şi acţiunilor asupra vieţii.

3. Râzi cât mai mult
Fă-ţi timp zilnic să vezi materiale haioase sau să citeşti nişte bancuri pe care să împărtăşeşti cu alţii, ca să vă distraţi.
Râsul estea cea mai bună formă de terapie pentru rezolvarea problemelor.

4. Asigură-te că te odihneşti suficient
Somnul este necesar pentru refacerea organismului şi relaxarea minţii. Asigură-te că dormi suficient noaptea.

5. Alege un hobby pe care să îl practici des şi cu plăcere
Este preferabil să alegi activităţi de grup, pentru a-ţi depăşi anxietatea socială.

6. Practică autosugestia
Cuvinte precum „sunt bun în asta”, „am reuşit să rezolv această problemă”, „sunt norocos”, au o putere extraordinară.
Asociază cuvintele cu sentimente şi ele vor pătrunde în subconştientul tău, dând naştere realităţii dorite.

“Dacă doreşti ca gândurile tale să prindă viaţă, dublează-le cu emoţii.” (Charles Haanel)


Îţi mulţumesc că ai citit acest articol. Dă-i un like şi distribuie-l prietenilor tăi.
Lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi cum te descurci cu anxietatea.
Dacă ai completări sau sugestii de făcut, simte-te liber să le spui.

Articole recente

Frica de schimbare

Cum ai reacţiona dacă ţi-aş zice că schimbările în viaţă te ajută să înveţi cum să învingi frica?

Ai citit bine! Schimbarea nu ne scuteşte pe niciunul dintre noi. Ea te ajută să evoluezi şi să înveţi cum să depăşeşti obstacolele.

De ce? Pentru că Universul se află în continuă mişcare şi unele lucruri nu rămân mereu la fel.

Oamenii, situaţiile, lucrurile sunt supuse schimbărilor. Şi asta nu este neapărat ceva rău.

În acest articol te voi învăţa cum să depăşeşti frica şi anxietatea care apar atunci când te confrunţi cu schimbările.

Mai mult, îţi voi împărtăşi câteva sugestii valoroase pentru a identifica din timp schimbările astfel încât să nu te ia prin surprindere.

De asemenea, o să vezi că folosind imaginaţia vei reuşi să înveţi cum să învingi frica de schimbări.

Înainte de toate îţi recomand să citeşti cartea de dezvoltare personală Cine mi-a luat Caşcavalul? Scrisă de Johnson Spencer.

Este o poveste motivaţională care te învaţă cum să învingi frica.

Majoritatea ideilor pe care le voi expune în acest articol au ca sursă această carte.

Cine mi-a luat Caşcavalul? este o povestire motivaţională, unde protagoniştii sunt şoriceii Gonilă şi Mirosilă precum şi omuleţii Domnul Iepure şi Domnul Hohot. Tema centrală a lucrării este confruntarea cu schimbarea şi lupta de a depăşi frica.

Un ghid esenţial despre cum să învingi frica

Personajele povestirii Cine mi-a luat Caşcavalul? locuiau într-un labirint. Principala lor preocupare era să găsească Caşcavalul.

Povestea începe descriind goana personajelor pentru găsirea Caşcavalului. Reuşiseră să găsească Staţia de Caşcaval C unde era o bucată mare de brânză.

Zi de zi ei mergeau acolo şi mâncau.

Cei doi omuleţi, domnul Iepure şi domnul Hohot, se obişnuiseră să găsească caşcavalul în acelaşi loc tot timpul.

După aceea, s-au plafonat şi au abandonat misiunea de a căuta alte zone în care s-ar putea găsi Caşcavalul.

Spre deosebire de omuleţii înzestraţi cu gândire şi sentimente, cei doi şoricei aveau numai instinctul de supravieţuire.

Astfel, Gonilă şi Mirosilă cutreierau în lung şi în lat încăperile labirintului în căutarea altor camere unde s-ar putea găsi Caşcavalul.

La un moment dat a apărut o schimbare majoră. Una dintre acelea care stârnesc frica şi anxietatea.

Dintr-o dată bucata mare de caşcaval a dispărut iar camera era absolut goală.

Din acel moment a început lupta cu frica de a nu supravieţui.

Te-ar putea interesa şi articolul Top 3 cărţi de dezvoltare personală.

cum să învingi frica - om stând pe margine

Adaptarea la schimbare învinge frica

Odată confruntaţi cu dispariţia caşcavalului, şoriceii au inspectat puţin zona după care şi-au pus costumul de jogging şi au plecat în căutarea altui Caşcaval.

Ei nu au stat să piardă prea mult timp analizând situaţia delicată în care se găseau.

Cu toate acestea, cei doi omuleţi au rămas blocaţi în încăpere punându-şi întrebări:

De ce ni se întâmplă tocmai nouă asta?”, „Cine a comis această nedreptate?”, „Unde a fugit Caşcavalul?” şi celebra întrebare „Cine mi-a luat Caşcavalul?”.

O lungă perioadă de timp cei doi omuleţi au căutat tot felul de explicaţii pentru disparaţia caşcavalului.
Se frământau, se lamentau şi nimic… continuau să vină în fiecare zi în staţia de Caşcaval C, crezând că poate va reapărea caşcavalul. Totuşi, el nu mai era acolo.

Între timp, cei doi şoricei plecaseră în căutarea altor bucăţi de caşcaval.

Pe parcurs, s-au confruntat cu multe eşecuri dar în cele din urmă au găsit o staţie de caşcaval unde se găsea o bucată mai mare decât cea pe care o avuseseră înainte.

Văzând că nu există nicio cale de rezolvare a problemei, domnul Hohot i-a propus domnului Iepure să plece împreună în căutarea altei zone unde s-ar putea găsi caşcavalul.

Însă, prietenul său nu dorea cu niciun chip să îl urmeze. În cele din urmă, domnul Hohot s-a hotărât să plece singur în căutarea caşcavalului şi să înfrunte necunoscutul.

Domnul Iepure a preferat să rămână în loc, aşteptând să apară din senin bucata de caşcaval. Frica de necunoscut l-a imobilizat în loc.

Pe parcursul călătoriei sale, domnul Hohot ne povesteşte experienţa pe care o descoperă în călătoria sa. Descrie frica şi eşecul repetat.

Domnul Hohot încerca să îşi învingă temerile şi să depăşească anxietatea.

Deşi se confrunta cu obstacole, nu renunţa. Simţea că era posibil să moară dar ceva îi spunea să îşi continue aventura.

Între timp, domnul Hohot trage nişte învăţăminte pe care le notează pe pereţii labirintului sperând că prietenul său le va vedea dacă se va hotărî să o ia pe urmele sale.

Aceste învăţături ne servesc şi nouă pentru o mai bună abordare a vieţii. Ţi le voie împărtăşi în finalul articolului.

Ele te învaţă cum să învingi frica de schimbare.

nemira.ro

Luminiţa de la capătul tunelului şi depăşirea fricii

Necunoscutul este greu. Frica este cea care pune stăpânire pe tine atunci când te confrunţi cu schimbarea.

Îţi apar în minte tot felul de scenarii dramatice şi ţi-e teamă de eşec. Preferi să stai în zona confortabilă chiar dacă eşti conştient că acolo nu te mai aşteaptă nimic bun.

Te-ai obişnuit unde e cald şi orice ieşire din spaţiul de confort este dureroasă.
Anxietatea pune stăpânire pe tine şi nu te lasă să faci niciun pas.

Ei bine, asta făcea domnul Iepure. El rămăsese blocat în staţia de caşcaval C şi îşi pierdea timpul plângându-se de situaţia tragică în care se găsea, în loc să caute soluţii noi.

De cealaltă parte a labirintului se găseau cei doi şoricei care acum se delectau cu porţii mari de caşcaval dintr-un sortiment mult mai delicios decât cel de dinainte.

Cu toate că îi era foarte dificil şi foamea pusese stăpânire pe el, domnul Iepure persevera pe drumul său către găsirea unui nou caşcaval.

Nu avea de ales. Trebuia să se lupte cu fricile sau să moară! Învăţase să îşi folosească imaginaţia pentru a prinde curaj ca să meargă înainte.

Pe parcursul labirintului, deşi se lovea de obstacole sau ajungea în zone cu înfundături, găsea pe drum mici bucăţi de caşcaval cât să nu moară de foame.

Pe parcursul călătoriei îşi imagina că a găsit o cameră plină cu caşcaval de cea mai bună calitate şi se vedea mâncând cu bucurie, împreună cu prietenul său.

Această imagine mentală îi dădea putere să meargă mai departe şi să nu abandoneze.

Citeşte şi articolul Puterea obstacolelor.

Ar fi vrut să se întoarcă la prietenul său însă ştia că nu va supravieţui dacă va face asta.

Astfel că şi-a continuat drumul sperând că amicul său îl va urma în cele din urmă.

În final, domnul Hohot a găsit staţia de caşcaval pe care au găsit-o cei doi şoricei. Aici se afla cea mai mare şi delicioasă bucată de caşcaval pe care şi-o putea imagina.

A fost uimit când a văzut că, în ciuda tuturor obstacolelor şi chinurilor pe care i le-a provocat teama de schimbare, a reuşit. Nu s-a dat bătut.

Prin urmare, a învins frica îmbrăţişând schimbarea şi adaptându-se ei.

Deşi a eşuat de multe ori întrucât găsise zone în care nu se mai afla caşcaval, nu s-a oprit să încerce. A perseverat şi a reuşit.

Morala poveştii Cine mi-a furat Caşcavalul?

cum să învingi frica - ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică

Metaforele poveştii descriu viaţa fiecăruia dintre noi. Pentru fiecare, Caşcavalul înseamnă ceva: bani, relaţii, carieră, sănătate, etc.

Povestea este o sursă bună de inspiraţie pentru cei care vor să înveţe cum să îşi învingă temerile.

Toţi ne confruntăm cu diverse schimbări în viaţă însă, pentru mulţi, asta este un dezastru.

Schimbarea te forţează să iei atitudine, altfel rămâi pe loc şi nu evoluezi.

De cele mai multe ori teama este cea care te ţine pasi iar frica de necunoscut ori cea de eşec te blochează să acţionezi.

Totuşi, atunci când reuşeşti să învingi frica îţi apar în cale noi oportunităţi pentru a-ţi rezolva situaţia. Lucruri la care nu te-ai fi gândit înainte.

În cele din urmă realizezi că ceea ce credeai că este cel mai bun caşcaval, era doar o plafonare. Îţi dai seama că în faţa ta se află o grămadă de oportunităţi noi.

Şoriceii Mirosilă şi Gonilă au fost primii care s-au adaptat rapid schimbării, pentru că ei nu au stat să gândească situaţia.
Ei au abordat schimbarea rapid şi s-au conformat. 
Asta se datora faptului că nu aveau raţiunea care să le spună tot timpul că este periculos să se aventureze în necunoscut.

Domnul Hohot a stat o perioadă blocat împreună cu prietenul său, după care a luat atitudine şi s-a aventurat pe noi drumuri către un alt caşcaval.
Şi-a luat inima în dinţi şi a încercat să îşi învingă frica.
Chiar dacă a întârziat să se adapteze schimbării, totuşi a acţionat la timp ca să nu piară.

În tot acest timp, domnul Iepure a rămas blocat în camera iniţială.

Deşi ar fi putut fi ajutat, el a refuzat să caute un nou caşcaval, de teamă că nu îl va găsi sau că nu va fi la fel de gustos ca cel vechi. 

Cum să învingi frica de schimbare

cum să învingi frica - poză femeie bucuroasă

Când simţi frica şi anxietatea în faţa schimbărilor, ia o pauză şi meditează asupra următoarelor sugestii:

“Ce ai face, dacă nu ţi-ar fi frică?”

“Dacă ai Caşcaval, eşti fericit.”

“Atunci când apar, schimbările pot fi în avantajul nostru, în sensul că putem face lucruri simple, care să funcţioneze.”

“Mută-te odată cu Caşcavalul.”

“Dacă nu te schimbi, se poate întâmpla să te stingi.”

“Miroase Caşcavalul cât mai des, ca să-ţi dai seama când se învecheşte.”

“Mersul într-o nouă direcţie te ajută să găseşti Caşcavalul.”

“Când mergi împotriva a ceea ce îţi provoacă frica, te simţi liber.”

“Faptul că-ţi imaginezi cum te bucuri de Caşcavalul nou chiar înainte de a-l fi găsit, te conduce mai repede la el.”

Dacă vrei să vezi povestea unui personaj care a reuşit să supravieţuiască în ciuda tuturor obstacolelor imense, citeşte articolul Robinson Cruose şi învăţăturile sale.

Cartea Cine mi-a luat Caşcavalul? este acum la reducere şi o poţi comanda apăsând pe imaginea de mai jos:

cum să învingi frica - Cine mi-a luat caşcavalul

Cine mi-a luat caşcavalul?

Iar dacă te interesează varianta audio a poveştii Cine mi-a luat Caşcavalul?, o poţi găsi mai jos, la un preţ promoţional:

cum să învingi frica - Cine mi-a luat caşcavalul audio

Varianta audio

Spre final, povestea ne dă speranţa că şi domnul Iepure a reuşit să se elibereze de temeri, să iasă şi să găsească Caşcavalul.
Totuşi, finalul nu este clar, lăsând fiecăruia loc de propria sa interpretare.
Eu prefer să cred că domnul Iepure a luat-o pe urmele prietenului său şi a găsit noul Caşcaval. Tu ce crezi?
Lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi părerea ta, după ce ai citit povestea.


Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol. Te rog să îi dai un like şi să îl distribui şi prietenilor tăi pe reţelele de socializare.

Articole recente

Ascultarea – arta înţelegerii cu ceilalţi

De cele mai multe ori oamenii nu înţeleg comunicarea nonverbală iar ascultarea interlocutorului nu este punctul lor forte.
Dacă vrei să înveţi cum să te faci plăcut celorlalţi şi cum să-i influenţezi în direcţia dorită, acest articol te va ajuta mult.

În finalul articolului îţi recomand una dintre cele mai bune cărţi de dezvoltare personală de care ai auzit până acum.
Este o carte care te învaţă cum să devii remarcabil în toată mulţimea de indivizi.
Vei vedea că nu trebuie să faci nimic special ca să-i impresionezi pe ceilalţi oameni. Este suficient să înveţi ascultarea eficientă.

Diferenţa dintre ascultarea activă şi pasivă

Mulţi psihologi numesc ascultarea cea mai importantă abilitate în comunicarea cu ceilalţi.
În mod normal oamenii nu ştiu să asculte aşa cum ar trebui. Vezi tu, ascultarea nu presupune doar să taci din gură atunci când cineva îţi vorbeşte.
În acest sens, pot spune că ascultarea este de două feluri: activă şi pasivă.

Astfel, ascultarea activă presupune să te implici emoţional în conversaţie şi să ai reacţiile potrivite. Datul din cap aprobator când este vorba despre o afirmaţie, încruntarea când ţi se vorbeşte de ceva neobişnuit, râsul când se spune o poantă ori grimasele când este ceva trist în discuţie, sunt trăsături ale ascultării active. 

Pe de altă parte, ascultarea pasivă presupune să taci din gură şi să nu faci nimic.

Practic, oamenii care ascultă pasiv devin plictisitori iar cei din faţa lor îşi dau seama repede că mesajele lor nu sunt bine recepţionate de interlocutor.
Acest tip de ascultare se mai numeşte ascultare vagă şi denotă impoliteţe în relaţiile interumane. Şi toate reprezintă comunicarea nonverbală.

În esenţă, ascultarea pasivă înseamnă să pari plictisit şi detaşat de discuţie.

Este bine să elimini acest tip de ascultare din comportamentul tău pentru că nu îţi aduce nimic bun.

Citeşte şi Puterea zâmbetului.

Variantele ascultării şi comunicarea nonverbală

comunicarea nonverbală - poză tablă mesaje

În practică, ascultarea nu este chiar atât de simplă. Modul în care o faci transmite informaţii subconştiente interlocutorului tău.
Vei vedea că un gest aparent mărunt poate da o turnură total diferită comunicării.

O variantă a ascultării este cea care se numeşte minimală. Cu alte cuvinte, omul ascultă şi răspunde la întrebările care i se adresează, dar atât.
Nu prea recepţionează bine mesajele transmise şi nu este implicat 100% în conversaţie.

Totuşi, aceasta este mai bună decât ascultarea pasivă sau vagă.
Cea mai des întâlnită formă de ascultare este cea pe repede-nainte cum s-ar zice.

De exemplu, poate ţi s-a întâmplat să fii într-o situaţie în care cineva îţi povesteşte o întâmplare şi abia aştepţi să termine ca să-i spui o poantă mai bună.
Cu alte cuvinte, nu eşti atent la experienţa interlocutorului şi mori de nerăbdare să îi vorbeşti despre tine, de parcă ai fi mai important decât el.

Aceasta este o ascultare egoistă şi caracterizează societatea din zilele noastre.

Dacă vrei să te vindeci de ea, îţi recomand să citeşti cât mai repede cartea Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege scrisă de celebrul Jacques Salome. 

Mai intră în joc ceea ce se numeşte ascultarea factuală, adică centrată doar pe fapte.
Acest tip de ascultare presupune simpla transmitere a unor mesaje şi informaţii de la emiţător la receptor.
Este la obiect şi nu presupune prea multă complicare. Poate fi utilă în anumite împrejurări şi este necesară în viaţa de zi cu zi.

Şi am ajuns la ascultarea empatică. Ei bine, aceasta presupune înţelegerea verbală şi nonverbală a interlocutorului.
Prin aceasta ascultătorul se implică şi oferă feedback-uri în discuţie.
Mai mult decât atât, ascultarea empatică însemnă să te pui în locul celui din faţa ta şi să poţi înţelege emoţiile pe care încearcă să ţi le transmită.
Chiar dacă nu eşti de acord cu opiniile celuilalt, măcar încerci să vezi lucrurile şi din perspectiva sa. Asta înseamnă empatia. 

Te-ar putea interesa şi articolul 11 Principii pentru dezvoltarea relaţiilor interumane.

Care este ascultarea ideală?

Ascultarea cea mai benefică este cea orientată spre acţiune.
Ascultarea optimă presupune să recepţionezi corect mesajele şi să transmiţi la rândul tău sugestii pentru dezvoltarea celuilalt.
Mai mult decât atât, încerci să-i dai soluţii la problemele cu care se confruntă. Cu alte cuvinte, te implici în conversaţie.

Această ascultare este orientată spre interlocutor şi nevoile sale şi face parte din comunicarea asertivă.
Într-o conversaţie este foarte uşor să devii un topper. Ce înseamnă asta?

Topper-ul este cel care urmăreşte să compare tot ce aude cu el şi cu experienţa lui.
Acest tip de personalitate se consideră superioară şi importantă în raport cu ceilalţi, pe care-i priveşte de la înălţime.
Dacă te-ai regăsit vreodată în situaţia în care nici nu ai avut răbdare ca cel din faţa ta să termine de vorbit şi ai început să vobeşti peste el şi să te lauzi, ai tendinţa de a deveni un topper. Nu este bine să fii topper.

După cum se poate observa, ascultarea nu este identică cu pasivitatea. Ea presupune să vorbeşti, să exprimi emoţii şi să te implici activ în conversaţie.

Face parte din comunicarea nonverbală.
Oamenii nu au nevoie de ascultători neautentici.
A asculta poate fi o terapie pentru orice om.
În America, oamenii merg la psiholog pentru a fi ascultaţi şi pleacă de acolo cu un sentiment de bine. Este o practică obişnuită.
Cei mai mulţi dintre noi nu au nevoie de sfaturi, ci pur şi simplu de un bun ascultător.

Nu ai observat că atunci când întâlneşti o persoană care te ascultă empatic te simţi mult mai bine după ce verşi tot ce ai pe suflet?
Practic, noi toţi avem nevoie să găsim o persoană în faţa căreia să ne spunem păsul.
Asta ajută foarte mult şi, de cele mai multe ori, este tot ce ai nevoie: să fii ascultat.

Te interesează să achiziţionezi cărţi de dezvoltare personală la cele mai mici preţuri? Profită ACUM de lichidările de stocuri şi cumpără la preţuri super mici:

libris.ro

Comunicarea nonverbală – regulile ascultării

comunicarea nonverbală - ascultarea

Aşa cum am văzut, comunicarea nonverbală presupune să ştii cum să asculţi.
Arta ascultării trebuie învăţată şi practicată. Iată câteva indicaţii pentru ca să devii un bun ascultător:

  1. Alege să fii conştient de ascultare – implică-te, propune-ţi să asculţi fără să îl întrerupi pe celălalt;
  2. Nu te mai pune mai presus decât interlocutorul şi nu încerca să îl întrerupi înainte să termine ce are de spus;
  3. Adresează întrebări – asta îi transmite celuilalt că eşti atent la ce îţi zice;
  4. Când ţi se vorbeşte, uite-te în ochii lui – contactul vizual este foarte important pentru interlocutor dar şi pentru tine. Denotă că eşti receptiv şi primeşti mesajul;
  5. Dă-i atenţie celui care îţi vorbeşte – lasă deoparte orice distragere cum ar fi telefonul mobil sau altele şi fii implicat în discuţie, atât cu mintea cât şi cu trupul.
  6. Însoţeşte ascultarea de gesturile potrivite – exprimă-ţi emoţiile, zâmbeşte atunci când este cazul şi aprobă acolo unde eşti de acord. Foloseşte mimica potrivită în orice împrejurare.

În concluzie, ascultarea este benefică pentru toţi cei implicaţi.
Se zice că Dumnezeu ne-a dat două urechi şi o singură gură. De ce? Poate că intenţia lui a fost să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim.
Şi mai important decât atât este faptul că ascultând cu atenţie ce spune celălalt, poţi învăţa foarte multe lucruri.

Astfel, comunicarea nonverbală se realizează în primul rând prin actul ascultării.


Resurse utile pe tema ascultării

Ca să afli mai multe despre comunicarea nonverbală, îţi recomand să citeşti cartea Cum să devii remarcabil, scrisă de Dale Carnegie.
Dale Carnegie este unul dintre cei mai cunoscuţi şi de succes autori de cărţi de dezvoltare personală.
Din ea vei învăţa sfaturi utile despre comunicarea eficientă, gândirea corectă, principii etice şi construirea încrederii în sine.
Toate acestea în paşi simpli, uşor de aplicat de către oricine.
De asemenea, vei cunoaşte cum să gestionezi bine stresul, modalităţi de a învinge fricile şi cum să devii mai productiv în orice faci. 
Motto-ul cărţii este: Fii o persoană de neuitat căreia nimeni nu îi poate rezista.

Comand-o de aici, la un preţ redus:

comunicarea nonverbală - Cum să devii remarcabil

Şi dacă ţi-am stârnit interesul pentru comunicarea nonverbală şi în particular pentru arta ascultării, iată mai jos câteva recomandări personale.
Bucură-te de reducerile momentului!

Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege 

comunicarea nonberbală - carte dacă m-aş asculta m-aş înţelege

Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun

comunicarea nonverbală - carte Vorbeşte-mi am atâtea să-ţi spun

Mami, Tati, mă auziţi? 

comunicarea nonverbală - carte Mami, tati, mă auziţi

Cum să comunici eficient

comunicarea nonverbală - carte Cum să comunici eficient

Dacă articolul de faţă ţi-a stârnit interesul, te rog să-i dai un like şi să îl distribui pe reţelele tale de socializare.
Ajută-i şi pe ceilalţi să afle cât de importantă este ascultarea şi comunicarea nonverbală.

Lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi care sunt provocările cu care te confrunţi atunci când ţi se vorbeşte. Poţi asculta eficient?

Articole recente

Top 3 cărţi de dezvoltare personală

Dacă te interesează să te cunoşti mai bine şi să înveţi cum să îţi dezvolţi personalitatea, atunci înseamnă că în acest articol despre cărţi de dezvoltare personală vei găsi ceea ce ai nevoie.

Pe piaţa românească există multe titluri despre psihologia motivaţională şi fiecare carte prezintă beneficiile sale.

Totuşi, din experienţa mea, am constatat că unele cărţi sunt mai bune iar altele mai puţine bune.

Sigur că fiecare dintre cărţile de dezvoltare personală cuprinde învăţăturile sale unice. De aceea, este bine să le citeşti pe fiecare din scoarţă în scoarţă şi să extragi ideile principale pe care să le implementezi în viaţa ta.

În acest sens, te-ar putea interesa şi articolul Cum să citeşti eficient orice carte.

Toate cărţile de dezvoltare personală sunt bune. Însă există câteva care pe mine unul m-au impresionat în mod deosebit.
Departe de a fi o listă exhaustivă a cărţilor de acest gen, îţi prezint mai jos top 3 cărţi de dezvoltare personală care pe mine m-au ajutat cel mai mult în viaţă.
La sfârşitul articolului îţi voi indica locurile secrete din care le poţi procura la cele mai reduse preţuri ale momentului.

Trăsăturile unei bune cărţi de dezvoltare personală

Din punctul meu de vedere, o carte care te învaţă cum să îţi dezvolţi mintea şi să îţi îmbunătăţeşti comportamentul trebuie să aibă următoarele caracteristici:

  1. Să fie uşor de citit;
  2. Să conţină exemple practice ale altor oameni care s-au confruntat cu diferite probleme;
  3. Să indice soluţii simple şi uşor de implementat în viaţa fiecăruia.

De-a lungul timpului mi-au intrat în mâini cărţi de psihologie motivaţională care erau destul de greu de înţeles şi de parcurs. Totuşi, le-am citit până la final întrucât îmi place să duc la bun sfârşit orice carte începută.

În cele din urmă, am constatat că nicio carte nu este inutilă, chiar dacă la început ai impresia că îţi pierzi timpul citind-o. Niciodată nu pierzi timpul când citeşti ceva.

Cărţile despre care îţi voi vorbi mai jos necesită mai mult decât o simplă lectură. Ele trebuie studiate şi puse în practică. Aceste cărţi sunt ghiduri pentru dezvoltarea personală.

Vrei să vezi promoţiile cele mai bune la cărţi de dezvoltare personală şi să te bucuri de transport gratuit? Intră pe link-ul de mai jos:

libris.ro

Top 1 cărţi de dezvoltare personală – De la idee la bani

cărţi de dezvoltare personală - de la idee la bani

Cartea „De la idee la bani” scrisă de gigantul Napoleon Hill este în esenţă o carte de dezvoltare financiară şi de cultivarea puterii gândului.

Aceasta a schimbat viaţa a milioane de oameni prin învăţăturile sale simple şi la îndemâna oricui.

Cartea De la idee la bani s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume şi a schimbat vieţile tuturor celor care au studiat-o. Este o carte veche dar foarte preţioasă.

Da, m-am exprimat bine. Această carte trebuie studiată şi nu doar citită. Pare simplă, dar ideile şi principiile exprimate în ea necesită îndelungă practică pentru a putea fi implementate în viaţa fiecăruia.

De ce am pus-o pe primul loc în topul cărţilor de dezvoltare personală?

Pentru că deşi este foarte veche, această carte abordează principalele aspecte ale existenţei umane.

Carte De la idee la bani nu este numai despre cum să atragi banii în viaţa ta. Este o carte care te ajută să înţelegi puterea gândului, dorinţei şi imaginaţiei.

Te interesează să vezi şi alte cărţi celebre ale autorului Napoleon Hill? Iată unde le poţi găsi pe toate, la reducere: căţi de dezvoltare personală scrise de Napoleon Hill.

În esenţă, cartea tratează cei 13 paşi pentru obţinerea bogăţiei financiare:

  • Dorinţa;
  • Credinţa;
  • Autosugestia;
  • Cunoştinţele specializate;
  • Imaginaţia;
  • Planificarea organizată;
  • Hotărârea;
  • Perseverenţa;
  • Puterea minţilor superioare;
  • Misterul transferului energiei sexuale;
  • Subconştientul;
  • Creierul;
  • Al şaselea simţ.

În plus, De la idee la bani este una dintre cele mai bune cărţi de dezvoltare personală întrucât abordează în cuvinte simple Cele şase stafii ale fricii, în scopul înţelegerii şi eliminării acesteia din vieţile noastre.

Unul dintre citatele mele favorite din această carte este:

„Spiritul uman atrage în mod constant vibraţii care intră în armonie cu ceea ce îi domină mintea. Orice gând, idee, plan sau scop pe care îl are cineva atrage o mulţime de gânduri de acelaşi fel, le adaugă forţei iniţiale şi creşte până când devine stăpânul dominant şi motivant al individului în a cărui minte a fost zămislit.”

Cartea poate fi comandată la un preţ promoţional, de aici: comandă De la idee la bani

Top 2 cărţi dezvoltare personală: Secretele succesului

cărţi de dezvoltare personală - secretele succesului

Cartea Secretele succesului scrisă de autorul Dale Carnegie este una de referinţă în materia psihologiei motivaţionale.

A fost vândută în multe milioane de exemplare în întreaga lume, încă din anul 1999 când a apărut pe piaţa românească.

Secretele succesului – cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent – este o carte deosebită prin simplitatea sfaturilor pe care le oferă pentru îmbunătăţirea calităţii relaţiilor noastre cu ceilalţi oameni.

În esenţă, această carte ne învaţă tehnici fundamentale de a ne comporta în lume, modalităţi de a deveni agreabil, cum să ne impunem modul de gândire într-o manieră seducătoare şi reguli pentru transformarea oamenilor fără a-i jigni sau indigna.

De la cum să strângi mâna unei persoane şi până la cum să-i impresionezi pe ceilalţi şi să-i determini să facă anumite lucruri, această carte este un ghid esenţial pentru orice individ.

Din punctul meu de vedere, învăţăturile cuprinse în cartea Secretele succesului ar trebui predate în şcoli şi universităţi. Acestea sunt vitale pentru mai buna colaborare a indivizilor şi pentru progresul lor psihic, emoţional şi social.

Mai mult, cartea conţine exemple reale din istoria unor personaje celebre şi analizează diferite comportamente umane pentru a extrage principii şi reguli de conduită.

Iată un citat deosebit din această carte:

„În loc să-i condamnăm pe ceilalţi, haideţi să-i înţelegem. Să găsim motivele pentru care fac ei ceea ce fac. Este mult mai profitabil şi mai înnobilant decât critica; ne atragem astfel simpatie, toleranţă şi bunătate. A şti totul înseamnă a ierta totul.”

Puteţi găsi cartea la un preţ redus aici: Comandă Secretele Succesului.

Vrei să vezi şi alte titluri celebre ale autorului Dale Carnegie? Intră aici pentru mai multe cărţi celebre de dezvoltare personală.

Top 3 cărţi de dezvoltare personală: Cel mai bogat om din Babilon

cărţi de dezvoltare personală - Cel mai bogat om din Babilon

Cel mai bogat om din Babilon, scrisă de George S. Clason este o carte despre dezvoltarea financiară şi managementul eficient al banilor.

Se spune că orice om ar putea deveni bogat dacă ar urma principiile descrise în această carte.

Simpla lege a zeciulii, însemnând să pui deoparte 10% din banii care îţi intră în mâini, este una dintre legile străvechi ale prosperităţii financiare.

Ia gândiţi-vă: câţi bani aţi fi avut în prezent dacă până acum aţi fi aplicat această lege şi aţi fi pus deoparte 10% din banii primiţi? Probabil că aţi fi fost foarte bogaţi.

Problema majorităţii oamenilor este că sunt foarte cheltuitori şi nu pun nimic deoparte. Iar apoi se plâng că salariile sunt mici şi preţurile foarte mari.

În realitate, ei ar putea să ducă un trai mult mai bun dacă ar învăţa să fie mai economi.

 

Decât să înduri sărăcia, mai bine îi găseşti un leac

În cuvinte pe înţelesul tuturor, George S. Clason ne arată că banii sunt guvernaţi astăzi de aceleaşi legi care îi guvernau şi atunci când oameni prosperi forfoteau pe străzile Babilonului – cu şase mii de ani în urmă.

Această carte este piperată cu citate emoţionante despre libertatea financiară şi prezintă câteva reguli simple pentru cultivarea bogăţiei financiare.

Totuşi, principiile descrise în această carte pot fi aplicate în obţinerea succesului indiferent care ar fi el: că este vorba de bani, relaţii sau obiective profesionale.

În esenţă, atragerea bogăţiei este o chestiune care ţine de mentalitatea omului. Astfel, dacă gândurile sale sunt corecte şi acţiunile vor fi pe măsură.

În consecinţă, bogăţia financiară nu este ceva care se obţine peste noapte. Ea necesită disciplină, acţiuni corecte şi perseverenţă.

Pe scurt, cartea ne învaţă cum să păstrăm o parte din tot ceea ce câştigăm iar apoi cum să facem ca să ne înmulţim averea.

Mi s-a părut fascinant capitolul „cele şapte leacuri împotriva sărăciei” pentru că principiile descrise sunt simple, uşor de aplicat şi extrem de eficiente.

cărţi de dezvoltare personală - poză buzunare goale

Cele 7 leacuri împotriva sărăciei 

Iată care sunt, pe scurt, cele 7 leacuri împotriva sărăciei, aşa cum le enumeră cartea Cel mai bogat om din Babilon:

  1. Începeţi să vă umpleţi punga cu aur;
  2. Controlaţi-vă cheltuielile;
  3. Înmulţiţi-vă aurul pus deoparte;
  4. Aveţi grijă să nu vă pierdeţi comorile;
  5. Transformaţi-vă căminul într-o investiţie profitabilă;
  6. Asiguraţi-vă un venit pentru viitor;
  7. Perfecţionaţi-vă talentul de a câştiga;

De asemenea, cartea prezintă cele cinci legi ale aurului, tăbliţele de argilă din Babilon şi câteva povestiri ale unor oameni ai vremii care s-au confruntat cu diferite provocări financiare, din care să puteţi extrage învăţăminte preţioase.

Cartea poate fi comandată la o super reducere, de aici: comandă Cel mai bogat om din Babilon.

Dezvoltarea personală este un drum nesfârşit

Sigur că există mult mai multe cărţi deosebite despre dezvoltarea personală, însă eu m-am limitat în acest articol la numai trei dintre acestea.
În prezent sunt o serie de filme, emisiuni, documentare şi cărţi de dezvoltare personală din care aveţi multe de învăţat. Trebuie doar să le căutaţi.
Căci pentru cel care caută având în minte destinaţia dorită, drumul i se deschide singur.
În articolele viitoare voi scrie şi despre alte cărţi care m-au inspirat foarte mult şi din care aveţi multe de învăţat.


Până atunci, vă rog să comentaţi în secţiunea de mai jos şi să îmi spuneţi şi alte titluri care v-au plăcut şi ce aţi învăţat din ele.
Dacă vreţi să vă împărtăşesc idei despre o carte anume îmi puteţi spune într-un comentariu mai jos.
Dacă v-a plăcut articolul vă rog să daţi un like şi să îl distribuiţi şi prietenilor voştri pentru a-i ajuta să îşi îmbunătăţească vieţile.

Articole recente

Despre beneficiile zâmbetului

V-aţi întrebat vreodată cât de mult vă poate afecta viaţa, într-un sens pozitiv, un simplu zâmbet?

Indiferent de situaţia în care vă găsiţi acum, un zâmbet nu vă costă nimic dar vă poate ajuta să treceţi imediat de la pesimism la optimism.

Haideţi să vedem care este rolul zâmbetului în vieţile noastre şi câteva idei de ţinut minte despre beneficiile zâmbetului.

Înainte de toate, vreau să vă aduc la cunoştinţă că în finalul articolului vă voi face câteva recomandări de cărţi deosebite despre puterea zâmbetului.

Dale Carnegie, în cartea Cum să devii remarcabil spunea: „adevăratul test al unei persoane remarcabile este felul în care se comportă atunci când se produce o catastrofă.”

Este clar că ne este uşor să zâmbim când avem motive de bucurie. Totuşi, adevărata putere a zâmbetului iese la iveală atunci când ne este greu să facem asta.

S-ar putea să te intereseze şi articolul Puterea obstacolelor

poză zâmbet

Sursă foto: pixabay

Diferenţele dintre un zâmbet şi râs

Unii dintre voi poate confundă zâmbetul cu râsul. Deşi ele au aceeaşi natură, totuşi sunt extrem de diferite.

Ca să fim precişi, zâmbetul este mai mult pentru imaginea în societate. Luaţi-l ca şi cum ar fi o haină bună pe care o purtaţi la ocazii deosebite.

Doar că zâmbetul ar trebui purtat pe chipurile noastre tot timpul, nu doar când ne este convenabil.

Pe de altă parte, râsul este o stare mai accentuată care poate fi provocată de reacţia la anumite bancuri sau situaţii comice.

Dacă vezi o comedie bună, râzi cu lacrimi. Şi asta e foarte bine, pentru că râsul, ca şi zâmbetul sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.

Citeşte şi articolul Puterea zâmbetului

Se spune că râsul este o terapie. Există cazuri de oameni care s-au vindecat de anumite afecţiuni cu ajutorul râsului.

De-a lungul timpului s-au făcut mai multe cercetări despre beneficiile râsului. Însă voi vorbi mai multe despre acest subiect într-un articol viitor.

libris.ro

Să revenim totuşi la tema noastră, beneficiile zâmbetului.

S-a demonstrat ştiinţific că zâmbetul este bun pentru noi la nivel biologic.

Cu alte cuvinte, toate celulele corpului nostru reacţionează favorabil în prezenţa stării euforice provocate de râs dar şi de zâmbet.

Un zâmbet se poate transforma foarte uşor într-un râs dacă este susţinut la nivel emoţional.
Cu toate acestea, zâmbetul este prima noastră unealtă împotriva problemelor de orice fel.
Dacă râzi în faţa dificultăţilor ele îşi pierd din falsa putere pe care credeai că o au.

Studii despre beneficiile zâmbetului

poză zâmbet emoticon

Sursă foto: Pixabay.

 

Nicolae Iorga a spus cândva că ,,Vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.”

Încă din vremuri îndepărtate oamenii de ştiinţă au studiat puterea zâmbetului şi au descoperit lucruri remarcabile.

De exemplu, scriitorul Ron Gutman a efectuat mai multe studii interesante legate de zâmbet.

În primul rând, cercetările au scos la iveală faptul că un zâmbet depăşeşte beneficiile pe care le-ar aduce chiar şi ciocolata. Vă vine să credeţi?

Mai mult, s-a demonstrat ştiinţific că un zâmbet produce o satisfacţie interioară care valorează cam 25.000 de dolari. Uau!

Cercetătorii de la Universitatea din Kansas au descoperit că zâmbetul este un real medicament pentru multe afecţiuni şi în special pentru bolile de inimă.

        

Practic, zâmbetul acţionează ca un declanşator al stărilor interioare de bine şi este notoriu faptul că odată ce individul începe să cultive emoţii pozitive, gândurile sale încep să se schimbe.

Cu alte cuvinte, un zâmbet are puterea de a schimba starea interioară şi implicit gândurile persoanei.
Astfel că din momentul în care persoana devine conştientă de gândurile sale, începe să şi le controleze şi astfel reuşeşte să îşi cultive o stare de bine.

S-ar putea să te intereseze şi articolul Ce este fericirea

Beneficiile zâmbetului în relaţiile interumane

Un zâmbet acţionează ca şi o etichetă personală a noastră. El transmite mesaje despre noi.

În definitiv, aşa cum avem grijă de igiena noastră fizică tot la fel ar trebui să avem grijă şi de expresia chipului nostru.

Este clar că o faţă posomorâtă denotă pesimism şi respinge oamenii.

Se ştie că oamenilor nu le plac negativiştii sau plângăcioşii. Cel puţin asta se întâmplă la nivel subconştient.

Chiar dacă aparent în anumite grupuri de indivizi putem regăsi discuţii negative sau bârfe de tot felul, totuşi mintea umană refuză să primească aceste informaţii. Aşa că încearcă să se ţină departe de ele.
Noi ne-am născut cu capacitatea de a filtra ceea ce este bun pentru supravieţuirea şi evoluţia noastră.
Mai exact, aşa cum strânsul mâinii este un gest care poate transmite informaţii despre gradul de încredere în sine, la fel şi zâmbetul sau lipsa lui o poate face.

Zâmbetul are menirea de a inspira optimism, încredere de sine şi curaj în faţa provocărilor vieţii.

Astfel, un zâmbet nu costă nimic dar ajută enorm atât pe cel care îl primeşte cât şi pe cel care îl oferă.

Oamenii devin confortabili în preajma celor care zâmbesc şi pot aborda mai bine situaţiile cu care se confruntă.

În consecinţă, lipsa zâmbetului ne poate priva de nenumărate beneficii personale.

Aşa că zâmbiţi…pentru că astfel transmiteţi energie pozitivă celor din jurul vostru şi ea se întoarce înapoi la voi ca un bumerang.

În această direcţie vă recomand să citiţi cartea Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, scrisă de autorii Christophe Andre şi Francois Lelord. Este un ghid al emoţiilor şi vă învaţă cum să vă gestionaţi sentimentele şi să înţelegeţi dintr-o perspectivă corectă emoţiile pe care le trăiţi.

Zâmbetul şi problemele cotidiene

zâmbet - poză mesaj emoţional

Sursă foto: Pixabay.com

De cele mai multe ori conflictele pot să fie prevenite cu o atitudine prietenoasă şi cu un zâmbet cald.

Asta pentru că majoritatea conflictelor pornesc din orgoliul nemăsurat şi lipsa de încredere în sine.

Prin urmare, atunci când îl abordezi pe celălalt cu un zâmbet prietenos, îl dezarmezi instantaneu.
Apoi poţi discuta calm amănuntele împrejurărilor cu care vă confruntaţi şi lucrurile pot fi văzute dintr-o perspectivă benefică pentru ambele părţi.

Nu uitaţi ce a spus Gabriel José García Márquez: „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”

În concluzie, un zâmbet autentic înseamnă sănătate emoţională, gândire pozitivă şi o atitudine prietenoasă.

Cine nu îşi doreşte să fie în preajma unui asemenea om!?

Zâmbiţi dragii mei şi dezvăluiţi-vă dinţii! Oricine este mai frumos şi mai sănătos atunci când zâmbeşte.


Vă mulţumesc pentru că aţi citit acest articol. Vă rog să daţi un like şi să distribuiţi postarea şi cunoscuţilor voştri.

De asemenea, îmi puteţi lăsa un comentariu mai jos în care să îmi spuneţi părerile voastre despre acest gest uman atât de simplu, dar în acelaşi timp tot mai rar.

Articole recente

Ce este fericirea?

Unul dintre cele mai frumoase citate despre fericire este „Suntem cu toţii în aceeaşi barcă – dar fiecare pe cont propriu” – Lily Tomlin

De-a lungul vieţii ne întrebăm fiecare cu mult patos, ce este fericirea?
Şi adesea răspunsul poate fi destul de vag şi complicat.
Alteori căutăm citate despre fericire pentru a ne mai ridica un pic moralul.

În realitate, fericirea este simplu de obţinut. Ea provine din gândurile şi sentimentele tale. 
În articolul de faţă îţi voi prezenta în cuvinte simple ce este fericirea şi voi face referire la câteva celebre citate despre fericire.
Pe scurt… fericirea este o stare de spirit care poate fi obţinută din cele mai mărunte lucruri.

Definiţia fericirii

Fericirea stă în lucrurile mici. Observarea naturii, jocul cu animalele, cititul unei cărţi sau o plimbare în natură… toate astea înseamnă motive de bucurie.
Starea de fericire se află în strânsă legătură cu recunoştinţa pentru ceea ce ai în momentul prezent.
Citeşte şi Cum să obţii fericirea în 5 paşi simpli.

Fericirea nu se regăseşte doar în citate despre fericire. Contează foarte mult să aplici ceea ce înveţi. Teoria fără practică este ca pământul fără rod.
Psihologul Ed Diener, autorul cărţii Happiness: Unlocking the Mysteries of Psychological Wealth spunea că fericirea este o bunăstare subiectivă.

Profit de această ocazie să vă zic că este sezonul marilor reduceri la cărţi şi alte produse. Dă click pe bannerul de mai jos ca să le vezi:

elefant.ro
Cu alte cuvinte, fericirea depinde de fiecare dintre noi şi de alegerile noastre. Prin urmare, starea de bucurie este subiectivă.
Aşa cum fiecare individ este unic, la fel şi sursa fericirii fiecăruia este unică.
De exemplu, în timp ce pentru anumiţi indivizi fericirea înseamnă mulţi bani şi bunuri materiale, pentru alţii ea se regăseşte într-o plimbare cu bicicleta sau în lectura plăcută a unei cărţi bune.

Şi că tot veni vorba despre lectură, sunt multe cărţi educaţionale care conţin citate despre fericire şi pe acestea vi le recomand în primul rând.
Totuşi, fericirea nu înseamnă simpla citire a unor pasaje motivaţionale.
Desigur, a fi fericit presupune mai mult decât atât.
Încercând să definească fericirea, Martin Seligman – cercetător al psihologiei pozitive – afirma că fericirea este compusă din trei elemente: plăcerea, integrarea şi semnificaţia.

Astfel, plăcerea presupune să faci activităţi care îţi oferă o stare de bine. Integrarea înseamnă să simţi că aparţii unui colectiv sau grup. Semnificaţia se referă la faptul că fiecare individ are nevoie să ştie că reprezintă ceva.
În continuare, psihologul Sonja Lyubomirsky spunea că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii iar 40% de propriile noastre acţiuni.
Astfel, observăm că fericirea depinde într-o proporţie importantă de fiecare decizie pe care o luăm în viaţa de zi cu zi.
Iată unul dintre celebrele citate despre fericire: „nu contează ceea ce ni se întâmplă ci felul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă. Asta face diferenţa între fericire şi nefericire.”

citate despre fericire - poză pisică

Sursă foto: pixabay.com

Fericirea poate fi controlată prin gândurile noastre

În acest sens, dacă ne raportăm la definiţia fericirii tragem concluzia că evenimentele vieţii sunt responsabile pentru fericire numai în proporţie de 10%.
Restul de 90% depinde de genele noastre şi de atitudinea pe care o adoptăm în diverse situaţii de viaţă.
Cu alte cuvinte, starea noastră de fericire depinde foarte mult de sistemul nostru de credinţe, de gândurile şi sentimentele noastre.
Mai mult decât atât, s-a dovedit ştiinţific că fericirea noastră influenţează gradul de fericire al celorlalţi.

Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale (sursă: Wikipedia).

Rabinul Harold Kushner spunea: „Scopul vieţii nu este de a învinge. Scopul vieţii este a creşte şi a împărţi. Atunci când veţi privi înapoi la tot ce aţi făcut în viaţă vă va da mai multă satisfacţie plăcerea pe care aţi adus-o altora decât timpul acordat întrecerii şi înfrângerii lor.”
Rezultă că fericirea este în strânsă legătură cu dezvoltarea relaţiilor interumane şi cu ajutorul oferit celorlalţi.
S-ar putea să te intereseze şi articolul 11 principii pentru dezvoltarea relaţiilor interumane.

În consecinţă, dacă ne străduim să aducem bucurie semenilor noştri, invariabil vom obţine şi noi satisfacţie şi fericire.
Şi asta se întâmplă în primul rând pentru că noi toţi suntem UNUL.

Începe călătoria ta spirituală cu citate despre fericire

Pentru început este bine să citeşti cărţi motivaţionale şi citate despre fericire.
În consecinţă, obişnuieşte-te să citeşti zilnic. Asta te va ajuta să creşti şi să îţi măreşti gradul de fericire.
Îţi recomand să citeşti şi articolul Cum să citeşti eficient orice carte.

citate despre fericire - poză bec aprins ars

Sursă foto: pixabay.com

Probabil că ar fi bine să începi cu nişte cărţi de dezvoltare personală, întrucât acestea te ajută să îţi cultivi optimismul. Poţi vedea cele mai bune titluri, la reducere, aici.
Albert Einstein spunea: „o viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă” şi „unde există o dorinţă, există un drum.”

În acest sens, este important de ştiut că “o dispoziţie spirituală echilibrată este mai sănătoasă din punct de vedere psihologic decât una în care ajungi pe culmile fericirii în mod regulat”.
De aici şi vorba: micile bucurii ale vieţii sunt cele mai importante.
Asta înseamnă că activităţi simple precum sportul, plimbarea în natură, socializarea cu prietenii, practicarea unor hobby-uri, etc. te ajută să îţi schimbi dispoziţia sufletească.

Cum funcţionează practic fericirea?

În primul rând, este binecunoscut faptul că toate sentimentele noastre sunt create şi influenţate de gânduri.
Astfel, se spune că dacă vrei să afli cum gândeşti în cea mai mare parte a timpului, trebuie să conştientizezi cum te simţi.
Dacă sentimentele tale sunt neplăcute înseamnă că şi gândurile tale sunt cu preponderenţă negative.

Aşa că este momentul să iei o decizie şi să îţi schimbi gândurile, din negative în pozitive.
Cu alte cuvinte, trebuie să începi să îţi schimbi starea psihologică.
În conformitate cu definiţia oferită de DEX fericirea este starea de mulţumire sufletească intensă şi deplină.

Fericirea se manifestă la nivel psihic

Lecturând citate despre fericire şi cărţi motivaţionale, mintea omului începe să capete perspective noi.
În definitiv, fericirea este o stare pe care trebuie să o controlezi tu, nu alţii.
Mai presus de toate, fericirea provine din recompensa pentru realizările tale, nu ale altora.
Pe de altă parte, cerşetorii de fericire sunt dependenţi de ceea ce se întâmplă în exteriorul lor. Fericirea lor depinde de alţii.
Cu alte cuvinte, aceştia depind emoţional de oamenii din jurul lor şi de faptele lor, ceea ce este complet greşit şi periculos.
Omul trebuie să fie singurul răspunzător pentru stările sale şi nu trebuie să delege această responsabilitate altora.

În acest sens, Joseph Murphy spunea „Lumea exterioară nu trebuie să vă perturbe fericirea. Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze, ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi.”
În piesa Regele moare, Eugen Ionescu spune: „să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru prezentul pe care îl trăieşti.”
Ce înseamnă asta?

În alte cuvinte, trăirea în prezent este primul pas pe care îl poţi face pentru a înţelege fericirea.
Înainte de toate, fericirea este o artă şi trebuie exersată.
În cele din urmă, reţineţi că fericirea are o mare putere de influenţă.
Altfel spus, fericirea ca şi tristeţea sunt molipsitoare. Ele se iau ca pojarul!

S-ar putea să-ţi placă şi articolul Puterea zâmbetului

citate despre fericire - poză femei în ploaie

Sursă foto: pixabay.com

Câteva citate despre fericire

În final, aşa cum v-am promis, vă ofer mai jos câteva citate deosebite despre fericire:

1. „Nu există decât o modalitate de a atinge fericirea şi pacea lăuntrică: de dimineaţă, când te trezeşti, tot timpul zilei şi până seara când adormi, orientează-ţi toate gândurile, pune-ţi toate speranţele în Dumnezeu şi niciun lucru exterior să nu te mai tulbure.” Epictet
2. „Fiţi recunoscători pentru toate binecuvântările care vă sunt dăruite. Rugaţi-vă pentru fericirea, pacea şi prosperitatea tuturor fiinţelor acestei lumi.” Joseph Murphy
3. „Majoritatea oamenilor sunt pe atât de fericiți, pe cât de hotărâți sunt să fie astfel.” Abraham Lincoln
4. „Fericirea vine în casa în care se râde.” Proverb japonez

5. “Celui binevoitor şi plin de dorinţă i se alătură zeii.” Eschil
6. “Drumul liber către Univers trece prin sălbăticia pădurii.” John Muir
7. Credinţa, atitudinea pozitivă şi constructivă nasc puterea, îndemânarea şi energia necesare pentru a acţiona. Atunci când credeţi că puteţi reuşi, cum veţi reuşi va veni de la sine.” David J. Schwartz – Puterea magică a gândului


Îţi mulţumesc pentru timpul acordat citirii acestui material.
Dacă ai sugestii, întrebări sau recomandări despre teme pe care vrei să le abordez în viitor, te rog să foloseşti secţiunea de comentarii de mai jos.
Lasă-mi mai jos câteva citate despre fericire care te-au impresionat.

Articole recente

Puterea obstacolelor

Mulţi oameni sunt efectiv puşi la pământ de problemele cu care se confruntă pentru că ei nu cunosc puterea obstacolelor.
Totuşi, în toate lecturile motivaţionale veţi găsi ideea centrală că obstacolele sunt oportunităţi ascunse pentru succes.
În acest sens, unii filosofi spun că obstacolele sunt trepte către succes.
Mai mult, Arnold Schwartzenegger spunea că „nu poţi urca scara succesului cu mâinile în buzunare.”
De asemenea, Napoleon Hill afirma că obstacolele sunt trepte către succes pentru cei care au o atitudine mentală pozitivă.
Dacă te interesează să citeşti cărţile lui Napoleon Hill îţi recomand să profiţi de ocazie şi să consulţi reducerile accesând banner-ul de mai jos:

libris.ro
În articolul de faţă îţi voi prezenta faţa ascunsă a dificultăţilor şi modalităţi prin care le poţi înţelege şi depăşi.
De asemenea, la final îţi recomand câteva cărţi de psihologie motivaţională care tratează pe larg acest subiect.

Ce înseamnă o atitudine mentală pozitivă

AMP sau atitudinea mentală pozitivă este capacitatea individului de a privi întotdeauna partea plină a paharului.
Deşi cu toţii ne confruntăm cu provocări în viaţă,  nu trebuie să uităm că depinde numai de noi atitudinea pe care o adoptăm în faţa obstacolelor.
Până la urmă în asta constă puterea obstacolelor.
Dacă alegi să priveşti părţile mai puţin plăcute ale unei situaţii cu care te confrunţi, atunci totul devine mai dificil.

Acelaşi lucru este valabil şi cu aspectele pozitive din viaţa ta.
Dacă te focalizezi asupra lor, ele capătă sens şi putere.
Mai mult decât atât, tendinţa Universului este să multiplice lucrurile asupra cărora te concentrezi mai mult.

Asta înseamnă practic legea atracţiei şi îţi recomand să citeşti cartea Secretul – de Rhonda Byrne pentru informaţii suplimentare.
Deci, atitudinea mentală pozitivă înseamnă optimism şi capacitatea de a-ţi controla atitudinea în orice situaţie.
În consecinţă, nu contează atât de mult situaţia cu care te confrunţi cât atitudinea pe care o adopţi în acea împrejurare.
Mai exact, gândurile şi sentimentele pe care le cultivi în orice moment fac diferenţa dintre binele şi răul emoţional.
Cum poţi folosi puterea obstacolelor pentru a-ţi atinge obiectivele?
Ei bine, citeşte mai departe şi îţi voi spune un secret important.
S-ar putea să te intereseze şi articolul Dezamăgirile – Cum să treci peste ele?

Obstacolele şi succesul

Probabil ştii că nici un succes nu poate fi obţinut gratuit, fără eforturi mai mici sau mai mari.
Asta pentru că în calea oricărui succes se află un drum pavat cu greutăţi. Însă, spiritul omului este construit să poată supravieţui provocărilor vieţii.
În acest sens am scris un articol intitulat Omul în căutarea sensului vieţii – recenzie. Îţi recomand să-l citeşti.

Spre exemplu, autorul psiholog Viktor Frankl a fost un prizonier în lagărele de concentrare din Auschwitz, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Acolo el a asistat la ororile şi abuzurile care erau săvârşite şi în câteva ocazii a fost el însuşi la un pas de muri.
Totuşi, a supravieţuit şi în cartea sa intitulată Omul în căutarea sensului vieţii, povesteşte cu lux de amănunte detaliile experienţei sale.
În plus, ne prezintă şi învăţăturile psihologice dobândite.
Mai mult, celebrul psihiatru zugrăveşte în cuvinte simple imaginile acelor vremuri tumultoase şi impactul asupra psihicului uman.

Pe scurt, în faţa morţii, mintea omului caută cele mai elementare modalităţi prin care poate supravieţui.
De aceea, nemulţumirile societăţii contemporane sunt nimicuri în raport cu vremurile aprige cu care a fost confruntată omenirea.
În perioada conflictelor armate, oamenii au fost puşi la încercare fizic, psihic şi emoţional.
Cei care au supravieţuit, povestesc şi astăzi prin viu grai ori prin cărţile lor că obstacolele i-au făcut mai puternici.

De ce este important să învingi obstacolele

În primul rând, este important să îţi cunoşti ţelurile în viaţă.
Nu este bine să rătăceşti prin viaţă fără să cunoşti destinaţia. Este ca şi cum ai merge într-o barcă fără să vâsleşti, bazându-te doar pe curenţi şi vânt.
Dacă faci aşa, rişti să naufragiezi sau să îţi pierzi viaţa.
Mai mult, istoria universală abundă în exemple ale oamenilor de succes care au învins obstacole destul de grele. Oameni care au găsit inspiraţie în puterea obstacolelor.

De exemplu, Thomas Edison a eşuat de câteva zeci de mii de ori înainte să inventeze becul incandescent.
În anul 1818, Ludwiq van Beethoven a devenit surd şi comunica cu ceilalţi prin intermediul caietelor de conversaţii.
Însă, acest obstacol nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii.

Şi ca să vă ofer un exemplu contemporan, Andrea Bocelli s-a născut cu o formă gravă de glaucom iar ulterior, la vârsta de 12 ani, a orbit total în urma unui accident la un joc de fotbal.
Cu toate acestea, acum este unul dintre cei mai apreciaţi tenori de muzică italiană şi cântăreţi de operă.
Obstacolul lipsei de vedere nu i-a stat în calea îndeplinirii obiectivului de a deveni un muzician desăvârşit.

În definitiv, se spune că plăcerea unei călătorii este drumul, nu neapărat destinaţia.
În concluzie, menirea obstacolelor este să ne determine să devenim pregătiţi pentru succes şi să cunoaştem bucuria pură a victoriei.
Astfel, rolul obstacolului în calea succesului este să pregătească individul să reuşească.
Aşa că obstacolele nu sunt piedici în calea succesului ci ajutoare. Puterea obstacolelor este motorul succesului.
Obstacolele oferă feedback-uri şi contribuie la desăvârşirea misiunii noastre.

Cum să priveşti obstacolele

De aici înainte, ori de câte ori te vei confrunta cu probleme în viaţa ta ţine minte următorul principiu:
„Obstacolele sunt trepte către succes pentru cei care gândesc pozitiv şi sunt seminţe de depresie pentru pesimişti.”
Citeşte şi articolul Perseverenţa.

În viaţă nu ating succesul decât cei care sunt pregătiţi pentru asta. Şi nu este deloc uşor.
Este necesar să investeşti timp, energie, bani şi o grămadă de răbdare pentru atingerea scopurilor.
Însă, în definitiv merită orice efort pentru împlinirea idealurilor pe care ţi le stabileşti.
La sfârşitul călătoriei tale către împlinirea scopului tău vei privi înapoi cu bucurie că ai învăţat multe.
Dacă nu te-ai fi confruntat cu obstacolele nu ai fi fost nevoit să găseşti soluţii. Nu ai fi învăţat. Nu te-ai fi descoperit pe tine.

Aşa că fii recunoscător chiar şi pentru problemele din viaţa ta. Numai în acest fel vei găsi soluţiile.
În plus, dacă le blamezi şi te superi din cauza lor, vei atrage şi mai multe probleme şi te vei bloca în energie negativă.
Reţine că cel mai important este să te focusezi asupra a ceea ce este bun în viaţa ta şi să priveşti partea plină a paharului.
În felul acesta, vei reuşi să depăşeşti problemele şi să îţi atingi obiectivele.
Totul este posibil.

Dacă te interesează această temă îţi fac mai jos câteva recomandări interesante:


Îţi mulţumesc pentru interesul acordat acestui blog.
Te rog să dai un like acestei postări şi să o distribui şi prietenilor tăi pentru a-i ajuta să depăşească obstacolele cu care se confruntă acum.
De asemenea, îmi poţi lăsa mai jos un comentariu despre ceea ce ţi-ar plăcea să mai scriu. Orice sugestie este binevenită.

puterea obstacolelor - carte secretele_succesului

Secretele Succesului

O carte despre cultivarea relaţiilor interumane şi cum să construieşti succesul în viaţa ta

Articole recente

Dezamăgirile – cum să treci peste ele

Dezamăgirile sunt o parte integrantă din viaţa noastră. Deşi nu ne dorim, ele bat la uşa existenţei noastre şi intră nepoftite, cu bocancii murdari.

Nu putem evita această parte a vieţii însă o putem transforma într-o ocazie de a ne dezvolta şi înţelege pe noi înşine dar şi pe ceilalţi.

În articolul de faţă îţi voi prezenta câteva sugestii pe care le poţi aplica ca să învingi dezamăgirile.

Te-ar putea interesa şi articolul Puterea zâmbetului .

De ce apar dezamăgirile?

Ei bine, asta nu pot explica eu. Cred că niciun om nu poate face asta. Ştie numai Universul de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Dar ceea ce îţi pot spune sigur este că fiecare eveniment din viaţa noastră are un scop precis.

Iar dezamăgirile au şi ele scopul lor: acela de a ne răpune psihic şi sufleteşte ori de a ne determina să devenim mai puternici şi motivaţi.

În plus, dezamăgirile ne pot impulsiona să ieşim din zona noastră de confort.

Cum poţi fi motivat de o dezamăgire? Este cam nefiresc să faci asta, nu?

Primul lucru pe care ar trebui să îl înţelegi este că nu trebuie să te laşi copleşit de insuccese.

Pe cărarea vieţii, eşecurile sunt prezente la tot pasul dar asta ar trebui să fie pentru tine un semn că eşti în direcţia cea bună.

William Clement Stone în cartea sa Succesul şi Atitudinea spunea că „obstacolele poartă în ele sămânța unei binefaceri pe măsură pentru cei care au o atitudine mentală pozitivă.”

Interesant, nu?

Aşa că îţi sugerez să mulţumeşti pentru dezamăgiri. Ele au darul să te determine să lucrezi la dezvoltarea ta personală.

Legat de această din urmă afirmaţie îţi sugerez să citeşti şi articolul Omul în căutarea sensului vieţii – Recenzie .

dezamăgirile - poză pisică

Sursă foto: pixabay.com

Insuccesele sunt profesori buni

Un profesor abil nu este cel care te învaţă numai ceea ce îţi place. El îţi prezintă în egală măsură realitatea crudă a vieţii.

Şi te învaţă mijloacele prin care să administrezi eficient atât binele cât şi răul.

Dezamăgirile pot avea mai multe surse. Poţi fi dezamăgit de tine ori de cei din jurul tău. Sau de dorinţele neîmplinite.

În cazul dezamăgirilor care vin din exterior, îţi pot spune că fiecare om este liber să îşi aleagă propria cale.

Iar noi suntem liberi să ne-o alegem pe a noastră.

De obicei, dezamăgirile care provin din faptele celorlalţi faţă de noi au drept sursă aşteptările noastre prea mari.

Legat de gestionarea eficientă a relaţiilor interumane te-ar putea interesa şi articolul 11 principii pentru dezvoltare relaţiilor interumane.

elefant.ro

Ar trebui să nu te laşi copleşit de insuccese.

Îţi sugerez să analizezi situaţia care a generat dezamăgirea, să nu te judeci prea aspru şi să îţi aminteşti că timpul vindecă orice.

Atunci când ţinteşti succesul în realizarea unui obiectiv personal dezamăgirea sau neîmplinirea vor fi prezente doar pentru a-ţi arăta că trebuie să devii mai bun.

Nu uita că tu eşti singurul responsabil de modul cum reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.

Nu poţi controla evenimentele dar poţi controla atitudinea ta faţă de ele.

Aşteptări nerealiste

Majoritatea dezamăgirilor provin din aşteptări prea mari şi uneori nerealiste.

Relaţiile interumane au deseori drept motivaţie un scop care dacă nu se îndeplineşte conduce către dezamăgire.

Asta se întâmplă din două motive: subevaluarea oamenilor ori situaţiilor cu care ne confruntăm sau supraevaluarea acestora.

Ambii poli sunt nebenefici pentru sănătatea noastră emoţională.

Pentru mai multe informaţii despre acest subiect îţi recomand cartea Inteligenţa socială, scrisă de psihologul Daniel Goleman.

Ideal este să poţi socializa fără a-ţi seta aşteptări de la ceilalţi ori de la tine însuţi.

Oamenii nu sunt maşinării programabile precum un program de calculator, astfel că nu poţi ştii cu siguranţă dacă interlocutorul tău va reacţiona în maniera dorită de tine.

De aceea, dacă ai aşteptări te supui unor riscuri mari pentru tine. Cel mai bine este să priveşti lucrurile aşa cum sunt ele şi să le primeşti în viaţa ta ca atare. Interpretările să vină ulterior.

O altă regulă psihologică importantă este să nu laşi dezamăgirile repetate să îţi strice imaginea de sine.

Nu lăsa problemele să îţi omoare încrederea de sine şi nici curajul.

Mergi înainte şi învaţă să fii un supravieţuitor, nu un învins.

Legat de acest aspect îţi recomand să citeşti articolul Robinson Crusoe şi învăţăturile sale.

Perfecţionismul conduce la dezamăgiri

dezamăgirile - poză zâmbete

Sursă foto: pixabay.com

Perfecţionismul nu este bun. El îţi anihilează fiinţa şi dreptul de a greşi.

În viaţă există bine şi rău, fapte bune şi fapte rele, succese şi insuccese.

Fericirea nu există fără tristeţe, aşa cum noaptea nu există fără ziuă.

Ambele laturi ale existenţei, partea pozitivă şi partea negativă sau Yin şi Yang cum le numeşte filosofia budistă, sunt necesare însăşi continuităţii vieţii.

De aceea, dezamăgirile sunt o parte firească a vieţii noastre şi trebuie îmbrăţişate, analizate şi înţelese.

Dezamăgirea apare în cele mai multe cazuri din cauza unor aşteptări false.

Iar tendinţa spre perfecţionism este o aşteptare falsă pentru că omul este supus greşelii tot timpul.

Ţine minte că nu este rău să greşeşti ori să eşuezi. Este rău să nu te mai ridici şi să rămâi îngropat în dezamăgire.

Trebuie să te foloseşti de suferinţă şi să întorci totul în favoarea ta.

Când alegi să priveşti partea plină a paharului îţi dai seama că partea lui goală este o necesitate care dă valoare plinului.

Povesteşte despre dezamăgiri

O altă regulă psihologică utilă este să împărtăşeşti cu cineva apropiat starea de dezamăgire pe care o trăieşti.

Asta te va ajuta să te eliberezi de tensiune şi să vezi noi perspective.

Apoi vei putea să ieşi din zona de confort şi să cauţi noi modalităţi de a merge mai departe.

Dezamăgirea, indiferent de sursa ei, este un dar divin. Fără ea nu am cunoaşte izbânda.

Învaţă să comunici cu cei de lângă tine şi nu ezita să o faci chiar şi cu cei care te dezamăgesc.

Uneori interpretăm greşit acţiunile celorlalţi oameni şi este posibil ca dezamăgirea pe care o trăieşti să fie greşit înţeleasă.

De aceea, comunicarea este cea mai eficientă unealtă în analiza dezamăgirilor.

Şi nu în ultimul rând, aminteşte-ţi că dezamăgirea este un act subiectiv. Tu îi dai valoare, sens şi putere.

Tu alegi ceea ce te poate dezamăgi.

În cele din urmă, tu eşti singurul responsabil de interpretările pe care le dai evenimentelor din viaţa ta.

Dacă alegi să vezi părţile mai puţin plăcute din viaţa ta ca oportunităţi de schimbare şi dezvoltare atunci te îndrepţi către o versiune mai bună a ta.

Am scris aici un articol care evidenţiază mai bine ceea ce vreau să spun despre Puterea recunoştinţei chiar şi pentru dezamăgirile din viaţa ta. 

În concluzie, nu fii supărat din cauza dezamăgirilor. Fii bucuros că ai ocazia să devii mai bun.

Recomandare

Dezamăgirile - Inteligenţa socială

Pentru mai multe informaţii despre depăşirea momentelor dificile în viaţă îţi recomand carte Inteligenţa socială.

În această carte Daniel Goleman ne avertizează că, aşa cum relaţiile sănătoase acţionează asupra corpului nostru într-un mod benefic, relaţiile nesănătoase ni-l otrăvesc.

Emoţia negativă a celuilalt se ia întocmai ca şi răceala. Dar poate avea consecinţe mult mai dăunătoare.

Cartea conţine numeroase exemple din viaţa personală a autorului dar şi poveştile interesante ale altor persoane. O carte cu un mesaj profund umanist şi optimist.


Îţi mulţumesc pentru timpul acordat. Te rog să dai un like şi să distribui postarea şi pentru cunoscuţii tăi.

De asemenea, te invit să comentezi în secţiunea de mai jos şi să îmi spui ce părere ai despre acest articol, sugestiile tale şi despre ce ţi-ar plăcea să scriu în viitor.

 

 

Articole recente

Reguli alimentare

Un psihic puternic nu poate exista fără un corp sănătos. De aceea, m-am gândit să fac acest articol cu principalele reguli alimentare pe care trebuie să le cunoască orice om.

Citeşte până la capăt articolul de faţă şi vei afla multe trucuri simple pentru îngrijirea sănătăţii tale.

În lumea de astăzi tentaţiile culinare sunt la tot pasul şi nu numai că ele sunt costisitoare financiar dar excesele şi alegerile alimentare incorecte ne afectează sănătatea.

Iată o listă cu reguli alimentare de bază.

Principalele reguli alimentare

– Supa de pui vindecă răceala. Cât de simplu!

– Mierea este un bun antioxidant şi vindecă arsurile. Atenţie, mierea devine toxică dacă este pusă în lichide fierbinţi.

– Peştele ajută la îmbunătăţirea memoriei şi a învăţării; Conţine acizi graşi esenţiali Omega 3, 6 şi 9 pentru buna funcţionare a organismului nostru.

– Carbohidraţii şi grăsimile sunt surse principale de energie; Vă recomand să vă calculaţi caloriile ca să nu mâncaţi prea mult.

Folosiţi aplicaţia MyFitness Pal pe care o puteţi descărca de aici.

– Dacă consumi mai multe proteine decât are nevoie corpul tău, nu îţi creşte performanţa; iarăşi, pentru asta trebuie să vă calculaţi necesarul proteic şi caloric.

– Când faci efort fizic organismul are nevoie de carbohidraţi care au glucoză: exemple sunt orezul, pastele, pâinea şi cartofii.

 Glucoza din aceste alimente este practic zahăr dar se digeră mai lent decât zahărul obişnuit, eliberând energie treptată; Se numesc carbohidraţi simpli.

Beneficiul carbohidraţilor simpli este că produc o eliberare lentă de energie şi nu cresc rapid nivelurile de insulină în sânge.

– Mai multă cantitate de carbohidraţi decât are nevoie corpul tău se transformă în glicogen care rămâne în muşchi sau se depune ca grăsime corporală;

Reguli alimentare la îndemâna tuturor

– Este un moment bun să mănânci după ce faci efortul fizic pentru că organismul are nevoie de glicogen pentru muşchi şi refacerea energiei;

– Cea mai mare greşeală este să sari peste micul dejun. Făcând asta organismul tău intră într-o criză şi îţi dereglezi metabolismul.

– Peştele este bogat în acizi graşi omega 3 care sunt esenţiali pentru buna funcţionare a creierului;

– Ciocolata este o sursă importantă de zahăr şi grăsimi; Este bine să ţii nivelul acestora la un prag cât mai mic.

– Oamenii sunt programaţi să aibă o poftă excesivă de dulciuri; Nu e de mirare nu?

– Atunci când zahărul sau grăsimile ajung în organism ele transmit creierului aceleaşi semnale ca şi drogurile;

Se zice că zahărul este primul pe lista oficială a drogurilor şi creează dependenţă.

– Boşimanii sud-africani folosesc o plantă numită Hoodia Gordini pentru a le anihila pofta de mâncare în perioada expediţiilor lungi;

– O alergie este reacţia organismului la o proteină din mediul înconjurător;

– Sunt multe studii care asociază consumul excesiv de alimente nepotrivite cu afecţiunile constând în boli de inimă, cancer, diabet şi haosul metabolic. Iată că a nu respecta regulile alimentare este periculos pentru sănătatea organismului.

– Cei mai tari microasasini sunt în pui, ouă şi brânză; Această informație am citit-o într-un articol de pe internet însă nu sunt în totalitate de acord cu ea.

– Seminţele de măr au un fel de cianură în ele; cantităţi mari de asemenea seminţe pot ucide;

– Otrava peştelui-balon este de 1.200 de ori mai puternică decât cianura;

– Fără apă poţi muri într-o săptămână pentru că rinichii încetează să mai funcţioneze;

Alimentaţia influenţează fertilitatea

– Fructele, legumele, laptele şi iaurtul cresc fertilitatea la femei;

– Fripturile şi cafeaua cresc fertilitatea bărbaţilor;

– Ouăle nefierte pot avea Salmonella iar pateul crud şi brânzeturile moi pot avea listeria, ambele fiind bacterii care pot ucide;

– Cafeaua creşte fertilitatea bărbatului creând spermatozoizi mai viguroşi;

Stridiile sunt bogate în zinc, accentuează fertilitatea femeii şi producţia de spermatozoizi la bărbaţi;

– hormonul masculin numit androsteron, care creşte interesul pentru femei, este prezent în ţelină;

– sfecla conţine substanţe importante pentru hormonii sexuali;

– pofta de a îngurgita lucruri necomestibile se numeşte pica;

– O familie care mănâncă împreună are şanse mai multe să rămână unită;

– În India dacă îţi vopseşti casa în albastru asta înseamnă că eşti brahman, un membru al unei