.st0{fill:#FFFFFF;}

Top carti dezvoltare personala: cartea Magia 

 iunie 6, 2020

By  Andrei

Printre cele mai bune carti de dezvoltare personala pe care le-am citit este cartea Magia, scrisă de Rhonda Byrne.

De la modul în care este copertată şi până la valoarea informaţiilor cuprinse în ea, această carte surprinde plăcut pe oricine.

Cartea Magia este despre motivaţie, dezvoltare personală şi creşterea calităţii vieţii prin disciplinarea gândurilor, emoţiilor şi acţiunilor noastre.

Această lucrare face parte din colecţia Secretul, în care poţi regăsi şi cărţile Secretul, Puterea, Eroul şi Secretul - Învăţături zilnice.

De asemenea, autoarea Rhonda Byrne a făcut şi un film care se numeşte Secretul şi pe care ţi-l recomand să îl vizionezi neapărat.

Îl poţi găsi aici, în versiunea originală: DVD Secretul.

Tema centrală a acestor cărţi este modul de funcţionare a legii atracţiei în viaţa fiecărui om.

Cunoscând această putere Universală tu vei fi capabil să faci modificările dorite în viaţa ta şi să ajustezi întâmplările care vor apărea.

În cele ce urmează voi face o recenzie a cărţii Magia, cu trimitere la câteva citate motivaţionale deosebite.

Te-ar putea interesa şi articolul 6 cărţi de citit la supărare.

Carti practice de dezvoltare personala: Magia

profesor dezvoltare personala
"Atunci când ne exprimăm recunoştinţa, noi nu trebuie să uităm că cea mai înaltă formă de apreciere nu sunt cuvintele rostite, ci viaţa trăită la unison cu acestea." John F. Kennedy (citat din cartea Magia)

Esenţa acestei carti de dezvoltare personala constă în prezentarea beneficiilor pe care le are recunoştinţa conştientizată.

Cuvântul "mulţumesc" are o valoare deosebită iar atunci când este înţeles produce miracole.

Cartea Magia debutează cu un citat din Tăbliţa de Smarald, care sună cam aşa:

"Acest instrument te va ajuta să dobândeşti gloria întregii lumi."

Lucrarea este structurată în învăţături zilnice, planificate în 28 de zile, fiecare dintre acestea având o temă unică.

Temele tratează importanţa gratitudinii în fiecare aspect din viaţa omului.

În plus, fiecare capitol al cărţii este presărat cu citate motivaţionale deosebit de interesante.

Citeşte şi Top 20 de citate celebre despre motivaţie imediată.

Per ansamblu, Magia abordează subiecte precum relaţiile interumane, sănătatea, banii, spiritualitatea şi dezvoltarea puterilor interioare.

Cartea are un număr de 265 de pagini şi este publicată de editura Adevăr Divin.

Este una dintre cele mai simple carti de dezvoltare personala şi este foarte uşor de parcurs.

Totuşi, învăţăturile pe care le cuprinde sunt extraordinar de puternice şi utile tuturor oamenilor.

Câteva cuvinte despre conţinutul cărţii Magia

"Găseşte o piatră magică şi pune-o la căpătâiul patului tău. Seara, înainte de culcare, ia Piatra Magică în mână şi gândeşte-te la cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat astăzi. Rosteşte cuvântul magic "mulţumesc." Rhonda Byrne

Magia recunoştinţei este ingredientul principal al oricărui succes şi al fiecărei realizări.

Gratitudinea exersată zilnic îţi poate schimba viaţa în moduri la care nu te-ai fi aşteptat vreodată.

Din această carte vei învăţa Formula Magică, puterea enumerării zilnice a binecuvântărilor din viaţa ta şi importanţa deţinerii unei Pietre Magice.

Magia este o carte practică de dezvoltare personala

carti de dezvoltare personala

Din lecturarea operei vei afla cât de important este să foloseşti cuvântul "mulţumesc" şi în alte conjuncturi decât relaţiile interumane.

Prin afirmaţii pozitive vei activa puterea autosugestiei care are forţa de a-ţi modifica evenimentele vieţii.

Cartea Magia cuprinde o serie de fraze motivaţionale care pot fi folosite ca mantre pentru diferite aspecte ale vieţii.

Află cum poţi folosi o Bancnotă Magică pentru a-ţi spori fluxul de bani care vin în viaţa ta.

Tehnica de a presăra Praf Magic asupra tuturor este o altă metodă uimitoare cu care poţi schimba trăiri şi situaţii.

Totodată, cartea Magia te învaţă cum să îţi faci un Panou Magic al Dorinţelor şi ce să faci ca să le aduci la îndeplinire.

Îţi recomand să vezi şi recenzie cartea Puterea de Rhonda Byrne.

Un ghid complet pentru fiecare problemă

„Ia o bancnotă şi lipeşte pe ea o foaie de hârtie pe care scrie: „Mulţumesc pentru toţi banii pe care i-am primit de-a lungul vieţii mele.” Rhonda Byrne

Indiferent că ai probleme acasă, la serviciu sau în societate cartea aceasta îţi oferă soluţii practice care te vor ajuta.

Fiecare capitol al ei se încheie cu un scurt rezumat compus din ideile principale.

Vei găsi soluţii despre cum să ieşi din starea de negativitate rapid şi simplu.

Te-ai întrebat vreodată care este Ingredientul Magic, Magnetul care atrage banii ori cum poţi avea o dimineaţă magică? Dar o zi magică? Tu poţi avea chiar o întreagă viaţă magică.

Din cartea Magia vei învăţa cum să îţi transformi toate dorinţele în realitate cu ajutorul imaginaţiei şi recunoştinţei.

Una dintre cauzele fundamentale ale negativităţii din lume este incapacitatea oamenilor de a practica gratitudinea.

Învăţând să fii recunoscător pentru ceea ce eşti şi ceea ce ai în prezent vei fi capabil să atragi în viaţa ta noi realităţi.

Cu toate acestea, dacă eşti tot timpul nemulţumit, plin de resentimente şi ură, tot ceea ce vei experimenta vor fi efectele acestor gânduri.

S-ar putea să te intereseze şi Ce este legea atracţiei universale?

carti dezvoltare personala Magia

Recunoştinţa schimbă în bine fiecare latură a vieţii

„Cramponarea de starea de mânie este ca şi cum ai ţine în mână un cărbune aprins cu intenţia de a-l arunca în altcineva; tu eşti cel care se arde.” Gautama Buddha

Dacă relaţiile pe care le ai cu ceilalţi oameni nu te mulţumesc, vei învăţa să le îmbunătăţeşti cu ajutorul recunoştinţei.

Acesta este unul dintre atu-urile acestei carti de dezvoltare personala.

Dacă emani sentimente sau gânduri negative faţă de altcineva ele te vor afecta numai pe tine.

De aceea nu este bine să nutreşti sentimente de ură la adresa altor oameni. Poţi schimba energia şi să o transformi în iubire şi compasiune.

Astfel, îţi vei proteja mintea de efectele negativităţii.

Cartea Magia îţi oferă la fiecare capitol chestionare şi exerciţii practice cu ajutorul cărora să îţi evaluezi situaţia.

Cu ajutorul magiei se pot săvârşi miracole, iar această carte îţi prezintă câteva exemple concrete în această direcţie.

Dacă te confrunţi cu dificultăţi financiare, Rhonda Byrne te învaţă cum să atragi mai mulţi bani în viaţa ta.

Completând Cecul Magic pe care îl găseşti în interiorul cărţii vei afla ce să faci ca să ieşi din starea de colaps financiar. Îl poţi descărca de aici: Cecul Magic.

Carti de dezvoltare personala: cei 100 de Paşi Magici

„Dumnezeu ţi-a dăruit astăzi 86.400 de secunde. Ai folosit măcar una dintre ele pentru a spune „mulţumesc”? William A. Ward

Tehnica celor 100 de Paşi Magici te învaţă cum să devii recunoscător pentru toate lucrurile din jurul tău.

Cu ajutorul tehnicii numite Magia Inimii vei reuşi să îţi focalizezi mintea asupra inimii pentru intensificarea sentimentului de recunoştinţă.

Astfel, te vei bucura rapid de efectele magice ale gratitudinii exprimate în viaţa ta.

Chiar şi aerul pe care îl respiri este magic. Ca de altfel totul din jurul tău.

Îţi recomand să citeşti şi articolul Carti pentru dezvoltare personala la REDUCERE.

Învaţă să utilizezi Bagheta Magică a gratitudinii

carti de dezvoltare personala online
„Oamenii care aşteaptă să primească o baghetă magică uită că ei înşişi sunt bagheta magică.” Thomas Leonard

Cu ajutorul tehnicii numite Bagheta Magică tu poţi ajuta alte persoane trimiţându-le energie pozitivă.

Şi asta funcţionează chiar dacă ele se găsesc la distanţă faţă de tine.

Aplicând Indiciile Magice vei învăţa să descoperi noi şi noi oportunităţi de a fi recunoscător.

În plus, atunci când ţi-ai stabilit anumite scopuri, aceste indicii te vor ajuta să înţelegi când se apropie realizările.

Cel mai important este să reuşeşti să transformi greşelile trecutului în binecuvântările prezentului şi viitorului.

Şi poţi face asta dacă îţi vei aminti că orice greşeală este de fapt o binecuvântare ascunsă.

Învăţând să îţi asumi greşelile vei afla cum le poţi transforma în oaze de oportunităţi constructive.

Cu ajutorul Oglinzii Magice vei înţelege cum lumea din jur se schimbă atunci când tu te schimbi.

Îţi recomand să citeşti şi articolul 6 carti de citit la supărare.

Magia nu se opreşte niciodată

„Acesta este secretul magiei: trebuie să ştii că este prezentă pretutindeni în jurul tău; în caz contrar, ea rămâne invizibilă pentru tine.” Charles de Lint

Fiecare zi din viaţa ta este o binecuvântare. Dar şi o ocazie de a învăţa lucruri noi.

Află cum poţi profita de realizările zilei de ieri pentru a creea noi succese în zilele ce vor veni.

Johannes A. Gaertner spunea că numai atunci când vei face din recunoştinţă un mod de viaţă vei ajunge în Rai. Cât de profund sună!

Secretul pentru a simţi efectele recunoştinţei este să o practici intens. Cu cât o vei exersa mai mult, cu atât o vei înţelege mai bine.

Şi cu cât o vei înţelege mai bine cu atât mai puternică şi benefică va deveni pentru tine.

Iar asta îţi va schimba viaţa pentru totdeauna. În maxim de BINE.

Binele există în orice situaţie, trebuie doar să devii capabil să îl observi.

Iar recunoştinţa aplicată te poate ajuta să vezi mai repede magia din toate aspectele vieţii tale.

Odată ce vei ajunge să deschizi ochii, tot răul şi toate neplăcerile vor dispărea.

Să nu uităm ce scrie pe Tăbliţa de Smarald: „Ce este jos este şi sus; ce este sus este şi jos. Cine înţelege acest secret poate săvârşi miracole.”

Carti de dezvoltare personala: de unde să le cumperi?

Cartea Magia dar şi alte carti de dezvoltare personală le poţi găsi la link-urile de mai jos.

Unele dintre ele sunt la reducere iar dacă ai noroc vei prinde chiar şi o promoţie avantajoasă pentru tine.

Îţi recomand să cumperi cărţile de dezvoltare personală, întrucât va trebui să le reciteşti de mai multe ori şi să faci însemnări pe ele.

Iată de unde poţi achiziţiona cartea Magia:

Comandă cartea Magia pe Libris

Comandă cartea Magia pe Elefant (versiunea originală din engleză).


Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre una dintre cele mai valoroase carti de dezvoltare personala.

Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai. Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.

Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.

Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.

octombrie 17, 2020

octombrie 5, 2020

septembrie 29, 2020

septembrie 22, 2020

septembrie 8, 2020

august 25, 2020

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Abonează-te ca să primeşti noutăţile

Completează formularul de mai jos şi vei primi GRATIS Ebook-ul 50 de cărţi motivaţionale care îţi schimbă viaţa, pe care le-am citit şi ţi le recomand şi ţie

>