Viaţa este plină de provocări şi ai nevoie de nişte citate de dezvoltare personala care să te inspire un pic pentru a ieşi din problemele cotidiene.
Rolul citatelor motivaţionale este să îţi ofere inspiraţie şi putere în momentele grele cu care te întâlneşti în viaţă. De aceea, este bine să îţi faci o listă cu cele mai bune citate care îţi plac ţie şi să le reciteşti din când în când.
Mai ales atunci când te simţi "la pământ".
Cu timpul, aceste cuvinte magice îţi vor pătrunde în subconştient şi se vor activa fix în momentul în care ai cea mai mare nevoie de ele. Mintea omenească este magnifică şi are puterea de a-ţi oferi soluţii la orice problemă cu care te întâlneşti.
De aceea, m-am gândit că ţi-ar fi de ajutor lista de mai jos, cu citate. Am cules special pentru tine cele mai frumoase 50 de citate de dezvoltare personala care cred că te vor lăsa cu gura căscată. La propriu!
Dacă le vei repeta de mai multe ori şi le vei nota undeva într-un carneţel sunt sigur că te vor ajuta să te simţi mai bine.
Te-ar putea interesa şi articolul Despre dezvoltare personala - Omul, mintea şi sufletul.
Însă, cel mai important este să crezi întâi de toate în tine. Tu eşti singurul care poate să facă ceva într-o direcţie mai bună.
Tu ai toate uneltele necesare şi tot ceea ce trebuie să faci acum este să îţi deschizi mintea şi să te laşi inspirat de aceste cugetări ale unor oameni luminaţi.
Citate de dezvoltare personala utile în orice situaţie
Descarcă ebook-ul gratuit
10 Paşi pentru o Viaţă mai Bună
Mai jos îţi prezint 50 de citate celebre de dezvoltare personala culese din cele mai bune cărţi de dezvoltare personală pe care le-am citit până acum. La finalul articolului îţi voi lăsa referinţe cu privire la unele dintre aceste cărţi, dacă vrei să le citeşti şi tu.
Hai să vedem ce părere au despre viaţă autori şi oameni de succes care au trăit pe acest pământ.
Aminteşte-ţi: trebuie să te decizi că vrei să faci o schimbare în viaţa ta şi să fii dispus/ă să înveţi de la alţi oameni.
Dă-ţi voie să crezi în aceste principii şi să le aplici, ca să observi rezultatele. Vei rămâne suprins de puterea acestor citate de dezvoltare personala.
Îţi recomand să citeşti şi articolul 10 cărţi care îţi schimbă viaţa.
Top 50 de citate de dezvoltare personala memorabile!

1. „Dacă tot gândeşti, cel puţin gândeşte la scară mare.” (Donald Trump)
2. „Ceea ce suntem noi este rezultatul gândurilor noastre... Noi suntem ceea ce gândim.” (Buddha)
3. „Omul este produsul gândurilor sale. El devine ceea ce gândeşte.” (Mahatma Gandhi)
4. „Oamenii negativi te pot goli incredibil de rapid de energie şi te pot împiedica să visezi.” (Magic Johnson)
5. „Noi suntem creatorii muzicii şi noi suntem visătorii viselor.” (Arthur O’Shaughnessy)
Vezi cele mai apreciate cărţi de dezvoltare personală din lume!
6. „Limitează-te la joc. Distrează-te. Savurează meciul.” (Michael Jordan)
7. „Indiferent dacă eşti convins că poţi sau că nu poţi, tu ai dreptate.” (Henry Ford)
8. „Indiferent cât de greu i-a fost trecutul, orice om o poate lua de la început chiar astăzi.” (Buddha)
9. „Eu cred că singurul scop al vieţii noastre este acela de a căuta fericirea.” (Dalai Lama)
10. „Putem vorbi de succes numai dacă omul se trezeşte dimineaţa, se duce seara la culcare, iar între cele două momente face exact ce îşi doreşte.” (Bob Dylan)
11. „Eu îmi visez picturile, după care îmi pictez visele.” (Vincent Van Gogh)
12. „Oamenii îi iubesc pe ceilalţi nu pentru ceea ce sînt, ci pentru cum îi fac să se simtă.” (Irwin Federman)
Citeşte şi 12 secrete ale fericirii pe care le poţi pune în practică acum
13. „Scopul vieţii nu este de a învinge. Scopul vieţii este de a creşte şi a împărţi. Atunci când veţi privi înapoi la tot ceea ce aţi făcut în viaţă vă va da mai multă satisfacţie plăcerea pe care aţi adus-o altora decât timpul acordat întrecerii şi înfrângerii lor.” (Rabinul Harold Kushner)
Citate de dezvoltare personala fascinante
14. „Cel mai mare defect al nostru este preocuparea permanentă de a detecta greşelile celorlalţi.” (Kahlil Gibran)
15. „Criticul este acea persoană care nu merge niciodată la bătălie şi care totuşi la sfârşit iese să împuşte răniţii.” (Tyne Daly)
16. „Niciodată nu e prea devreme să faci o faptă bună, pentru că nu ştii când se va întâmpla să fie deja prea târziu.” (Ralph Waldo Emerson)
17. „Iubirea este ca o floare frumoasă pe care nu o poţi atinge, dar a cărei mireasmă face din grădină un loc al desfătării.” (Hellen Keller)
18. „Când faci o nedreptate eşti mai prejos decât duşmanul tău; răzbunarea unei nedreptăţi te face asemeni lui; iertarea te face să-i fii mai presus.” (Benjamin Franklin)
19. „Nu-l poţi face pe celălalt să se simtă cu adevărat important în prezenţa ta dacă în sufletul tău îl consideri un nimeni.” (Les Giblin)
20. „Dacă iei o activitate, o artă, o disciplină sau un talent şi o duci cât de departe poţi, depăşind tot ce s-a făcut vreodată în domeniul respectiv, o vei forţa să pătrundă în lumea magiei.” (Tom Robbins)
21. „Fii bun, căci toţi cei cu care ai de-aface duc o bătălie dificilă.” (Philo din Alexandria)
22. „Ori de câte ori te trezeşti dimineaţa, gândeşte-te la privilegiul de a fi în viaţă, de a putea gândi, iubi şi de a te putea bucura.” (Marcus Aurelius)
23. „Adevăratul covor fermecat este imaginaţia.” (Norman Vincent Peale)
24. „Cramponarea de starea de mânie este ca şi cum ai ţine în mână un cărbune aprins cu intenţia de a-l arunca în altcineva; tu eşti cel care se arde.” (Gautama Buddha)
25. „Eu îmi reamintesc de o sută de ori în fiecare zi că viaţa mea exterioară şi cea lăuntrică depind de munca altor oameni, deopotrivă în viaţă sau decedaţi, şi că trebuie să fac efortul de a dărui la fel de mult cât am primit şi cât continui să primesc.” (Albert Einstein)
26. „Dumnezeu ne-a dăruit amintirile, astfel putem avea trandafiri în decembrie.” (James Barrie)
Citeşte şi articolul Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul – Top Citate Intelepte
27. „Am dormit şi am visat că viaţa este numai bucurie. M-am trezit şi am văzut că viaţa este numai serviciu adus celorlalţi. Am slujit şi am văzut că serviciul adus celorlalţi este bucurie.”
(Rabindranath Tagore)
28. „Orice scop poate fi atins prin tehnica paşilor mărunţi, deliberaţi. Dar sunt momente când se impune să avem curajul de a realiza marele salt. Nu poţi sări peste o prăpastie din două salturi mici.” (David Lloyd George)

29. „Un vas se află în siguranţă în port; dar nu pentru asta sunt vasele făcute.” (John A. Sheed)
30. „Dacă doreşti ca gândurile să prindă viaţă, dublează-le cu emoţii.” (Charles Haanel)
31. „Nu contează ceea ce ţi se întâmplă, ci felul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.” (Epictet)
32. „Un om înţelept recunoaşte faptul că această lume nu este decât o simplă iluzie. De aceea, el nu acţionează ca şi cum aceasta ar fi reală, şi astfel se eliberează de suferinţă.” (Gautama Buddha)
33. „Tratează-i pe ceilalţi aşa cum ţi-ai dori să te trateze ei pe tine. Fă-le altora ceea ce ai dori să îţi facă ei ţie.” (Peter Foyo)
34. „Găseşte-ţi o slujbă care îţi place. Personal, mi se pare o nebunie să continui să îţi iei slujbe care îţi displac numai pentru că eşti convins că vor da bine în CV-ul tău. Este ca şi cum ai economisi sexul pentru bătrâneţe.” (Warren Buffet)
Rezumate Audio şi Text cu ideile principale din cărţi de dezvoltare personală bestseller-uri internaţionale
Accesează învăţăturile preţioase din zeci de cărţi despre succes, în câteva minute şi economiseşte astfel bani, timp şi energie.
Superbe citate de dezvoltare personala
35. „Oamenii vor încerca să îţi spună întotdeauna că toate marile oportunităţi s-au terminat sau au fost puse în practică de alţii. În realitate, lumea se schimbă în fiecare secundă iar noile oportunităţi apar din toate direcţiile, inclusiv în calea ta.” (Ken Hakuta)
36. „Le poţi oferi oamenilor fie timpul tău, fie banii tăi. Noi nu ne putem îmbogăţi existenţa decât atunci când ne ajutăm semenii.” (Peter Foyo)
37. „Nu-i oferi celui nevoiaş un peşte, ci instrumentele şi capacităţile necesare pentru a învăţa să pescuiască el însuşi.” (Anonim)
Îţi recomand să citeşti şi articolul Top citate despre Autosugestie (Emile Coue)
38. „Cel mai eficient mecanism de pe lumea asta pentru a fi în armonie cu ceilalţi şi a obţine o prietenie pe viaţă este să fii în stare să-i asculţi plin de înţelegere. Prea puţini oameni folosesc „magia albă”, adică aceea de a fi buni ascultători.” (Wendell Holmes)
39. „Există o lege înnăscută în mintea noastră conform căreia atunci când suntem lăudaţi, sporim.” (Charles Fillmore)
40. „Măsura exactă a sănătăţii mentale constă în dispoziţia de a găsi ceva bun în toate.”
(Ralph Waldo Emerson)
41. „Prima şi cea mai simplă emoţie pe care o descoperim în mintea umană este curiozitatea.”
(Edmund Burke)
42. „Miturile în care crezi tind să devină adevărate.” (George Orwell)
Ce părere ai despre articolul 20 de citate despre viata din cărţi motivaţionale ?
43. „Frica este doar teama de posibila nefericire.” (Bruce Di Marsico)
44. „Aurul se găseşte în întuneric.” (Carl Jung)
45. „Ceea ce vrem să schimbăm în alţii este ceea ce nu am iubit în noi înşine.”
(Dr. John F. DeMartini)
46. „În ziua în care copilul înţelege că toţi adulţii sunt imperfecţi, el devine adolescent; în ziua în care îi iartă pentru asta, devine adult; în ziua când se iartă pe el însuşi, devine înţelept.”
(Alden Nowlan)
47. „Fiţi buni. Toţi cei pe care îi întâlniţi duc o luptă grea.” (John Watson)
Gata cu cititul fără rezultate! Vezi sau Ascultă ideile principale de reţinut din cărţile celebre...
48. „Există haos sub ceruri, iar situaţia se arată minunată.” (proverb chinezesc)
Îţi plac proverbele chinezeşti? Descoperă 30 DE PROVERBE CHINEZEŞTI PLINE DE ÎNŢELEPCIUNE CARE SĂ NE AJUTE SĂ NE DEZVOLTĂM
49. „Construiește-ți în minte o imagine a reușitei tale. Păstrează această imagine cu tenacitate, nu îi permite să dispară. Mintea ta va căuta modalitați de a dezvolta această imagine … și nu-ti imagina nici un fel de obstacole.”
(Norman Vincent Peale)
50. „Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și când se părea că nu mai este nici o speranță.” (Dale Carnegie)
Te-ar putea interesa să citeşti şi articolul Cum să trăieşti la maxim? Lectura ca abilitate de viata
Cărţi deosebite cu citate de dezvoltare personala...
Aşa cum ţi-am promis la începutul articolului îţi voi indica mai jos câteva cărţi minunate din care am selectat aceste citate de dezvoltare personala.Sunt cărţi motivaţionale celebre care te vor ajuta extraordinar de mult să înţelegi mai multe despre puterea minţii tale şi resursele pe care le ai la dispoziţie ca să atingi succesul în tot ceea ce ţi-ai propus.
Toate aceste cărţi sunt pline de învăţături şi citate de dezvoltare personala şi îţi vor fi un ghid deosebit în viaţă.În ele găseşti principii, reguli de conduită şi tehnici de a-ţi înţelege mintea şi de a o folosi în avantajul tău, pentru a-ţi îndeplini toate obiectivele pe care ţi le-ai propus.
În continuare, îţi recomand tare mult să citeşti cel mai recent articol pe care l-am publicat pe Blog.
Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre top 50 citate celebre de dezvoltare personala.
Sper că ţi-a plăcut şi te-a ajutat.
Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi care este citatul tău preferat.
Autor: Adi Andrei - consilier pentru dezvoltare personală şi coach.
Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!
“Gândeşte-te la binecuvântările de care te bucuri în momentul de faţă, căci orice om are numeroase motive să se simtă binecuvântat; nu te gândi la nenorocirile din trecut, deşi orice om a trecut prin astfel de evenimente neplăcute.”
Adi Andrei
Rhonda Byrne/ Magia
Motivatie în fiecare zi, la îndemâna oricui!
Bucură-te în fiecare zi de Mesaje Motivaţionale pe WhatsApp cu învăţături inspirate din peste 100 de cărţi de self-help.
Înregistrează-te ACUM pentru 5 zile GRATUIT.
(Referinţe poze: Cărtureşti, Pixabay)
(Informare: prezentul articol conţine link-uri de afiliat. În situaţia în care dai clic pe ele şi cumperi, eu voi încasa un comision, fără ca preţul tău să fie afectat. Îţi mulţumesc!)
Atenţionare: Acest articol este protejat de drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 şi este proprietatea Psihologia Gândului, fiind creat de Adi Andrei.
Este interzisă copierea sau distribuirea oricărei părţi din acest articol (cu excepţia citatelor) pe alte canale, fără consimţământul autorului şi o solicitare prealabilă.
Dacă ţi-a plăcut, DISTRIBUIE
Articole recente
Page [tcb_pagination_current_page] of [tcb_pagination_total_pages]
Am citit cartea „Puterea extraordinară a subconștientului tău” de Joseph Murphy și Practica gândirii pozitive, de acelși autor. Am mai citit, cartea „Magia” de Rhonda Byrne. Mulțumesc pentru top 50 citate de dezvoltare personală. Am să distribui pe contul meu de Facebook, din aceste citate. Am ieșit la pensie, am cont de curand pe facebook și trebuie să mă familiarizez cu regulile de postare, etc. Da, modul în care gândim, se materializează în timp, POZITIV sau NEGATIV. Culegem ceea ce semănăm. Am înțeles foarte bine ceea ce înseamnă puterea gândului. Zilnic îmi spun „Totul îmi stă în putere datorită giganticei forțe a subconștientului care mă susține” (Joseph Murphy). Sunt foarte multe de spus….
Bună ziua domnule Coman Florian. Vă respect şi vă apreciez pentru că sunteţi pasionat de astfel de cărţi şi de dezvoltarea personală. Mă bucur că aţi citit acest articol şi vreau să vă întreb: care este ultima carte motivaţională citită şi cât de des citiţi? Dacă doriţi recomandări şi reduceri pentru cărţile motivaţionale, contactaţi-mă şi vă voi ajuta. Multă stimă şi vă felicit pentru atitudinea pozitivă şi receptivitatea de care daţi dovadă. Cu respect,