Produs nou

5 Zile GRATIS la Mesajul Motivaţional Zilnic pe telefonul mobil (WhatsApp)

FOLOSEŞTE telefonul tău mobil pentru a te dezvolta personal şi financiar!

mesaj motivational zilnic pe telefonul mobil

M-am reîntors unde am crescut, după 21 de ani. Cum văd copilăria mea?

aprilie 11, 2022

Andrei
copilaria mea
librariadelfin.ro

Recomandarea săptămânii

cine sunt cand nu mă vede nimeni

cine sunt cand nu mă vede nimeni

Am fost zilele trecute în locul unde am trăit copilaria mea până la vârsta de 13 ani.

Au trecut de atunci 21 de ani şi mi-am dat seama încă o dată ce repede zboară timpul ăsta şi cât de important este să îl folosim pentru a realiza ceva măreţ în viaţă.

Atunci când eram mic totul mi se părea mare, important, deosebit. Acum, când m-am făcut mare, am revenit în acele locuri şi totul mi se părea mic, şters şi vechi.

Văzând acele locuri şi amintindu-mi de copilaria mea m-a cuprins un amestec de melancolie, regret dar şi recunoştinţă. Un mix ciudat de emoţii, greu de înţeles...

Când eram copil, locuiam la etajul 4 al unui imobil cu 4 etaje, vederea balconului fiind spre spatele blocului.

Acolo am crescut cu bunicii mei din partea mamei. Părinţii mei erau despărţiţi iar mama se ducea la muncă pentru a procura cele necesare familiei. Am crescut fără tată dar asta nu m-a făcut să regret nicio clipă.

Ba cred că a fost un plus pentru mine această situaţie.

Îmi lipsea mult mama, pentru că uneori lucra într-un alt oraş şi nu venea cu zilele acasă.

Întrucât bunicii meu erau de la ţară, erau obişnuiţi cu munca pământului. În spatele blocului unde locuiam era o porţiune de pământ pe care o împrejmuise ai mei bunici cu un gard vechi şi cultivaseră acolo mai multe legume.

Ai auzit vestea cea nouă?

Celebra Andreea Marin a lansat cartea "Nu există nu se poate". Apasă banner-ul de mai jos ca să beneficiezi şi tu de -10% reducere.

bookzone.ro

Îmi amintesc că mă făcusem mărişor (9-10 ani) şi mă bucuram aşa de mult de grădiniţa aceea. Tot timpul aruncam de la balcon sâmburi de fructe în speranţa că va prinde ceva rod acolo jos, în pământ.

Şi a prins, cu timpul...

A crescut un nuc şi un piersic.

Piersicul nu mai era acum, dar nucul rămăsese şi era înalt, aproape cât blocul.

Imaginaţi-vă bucuria când l-am revăzut. Nucul copilăriei mele şi însămânţat de mine.

Am cules câteva nuci căzute şi trecute de vremea recoltei şi le-am pus în buzunar ca să-mi amintesc de perioada copilăriei mele acasă la bunicii mei.

Citeşte şi articolul Viaţa - o clasă pregătitoare continuă pentru dezvoltarea personală

Cum am petrecut copilaria mea

Nu am fost un copil amărât. Slavă Domnului, am avut de toate. Şi asta mulţumită mamei mele care se străduia să nu-mi lipsească nimic. Dumnezeu să-i dea sănătate şi putere.

Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am avut. Am dus-o foarte bine.

Printre lecţiile pentru şcoală, aveam grijă şi de grădiniţa mea din spatele blocului. Devenise pentru mine o responsabilitate plăcută.

Cu timpul, am învăţat să pun arpagic, să cultiv legume, să le îngrijesc, să curăţ pământul de buruieni...

În această perioadă este o campanie cu reduceri -30% la cărţile de dezvoltare personală şi de alte genuri, pe librăria online. Clic pe banner-ul de mai jos pentru detalii.

cartepedia.ro

Îmi amintesc că în sezonul cald, aproape în fiecare zi udam pământul din grădiniţa mea. Şi cum crezi că o făceam?

Este haios acum când îmi amintesc... şi un pic ciudat. Dar ăsta eram atunci.

Luam o găleată cu apă şi un ibric. Aruncam cu ibricul apă de la etajul 4 în grădiniţă şi udam în tot acest proces toate balcoanele de sub mine.

Nu se supăra nimeni pentru că eram un copil şi vecinii ştiau cine le udă balcoanele... aşa că cine să se ia de un copil care făcea treabă, nu!?

Te-ar putea interesa şi articolul 3 Capcane periculoase în drumul spre dezvoltarea personala

Am fost foarte mândru că au prins rod cei doi copaci din grădina mea: nucul şi piersicul.

Ambii din sâmburii pe care-i aruncam de la etajul 4, când eram mai mic.

Mai aveam în grădiniţă ceapă, mărar, usturoi, viţă de vie şi o floare care se numea „Mâna Maicii Domnului”, dacă îmi amintesc bine denumirea ei.

Zilnic eram cu ochii pe recolta mea şi aveam grijă să nu sară cineva gardul şi să fure de acolo.

Chiar mă supăram foarte tare când se mai întâmpla acest lucru. Pentru că era inevitabil ca o aşa frumuseţe de grădină să nu atragă ochii pofticioşii la roadele crescute de mine.

În tot acest proces de grădinărire mă ajuta săraca bunica mea, Dumnezeu s-o ierte!

De la ea am învăţat multe.

Cred că nu am fost un copil prea cuminte...

Făceam năzbâtii. Nu prea mari, când mă uit acum în urmă, dar destule cât să-mi supăr familia.

Şi mai primeam câte o bătăiţă, dar nu mă deranja prea tare. Atunci nu înţelegeam de ce sunt pedepsit, dar astăzi mi-am dat seama că acele mustrări mi-au făcut bine.

M-au responsabilizat, cât de cât. Şi m-au ajutat să devin un adult disciplinat şi cu cei şapte ani de-acasă, cum se zice.

Pe de altă parte, eram un elev bun la şcoală şi nu chiuleam, nu făceam prostii. Mă duceam la ore şi apoi mă întorceam acasă.

Ai mei m-au ţinut departe de anturajele proaste şi de obiceiurile distructive care existau din plin şi în zilele din copilaria mea.

Şi din nou le sunt profund recunoscător. Poate că dacă experienţele copilăriei mele mele ar fi fost nefaste, aş fi fost acum pe un drum greşit.

N-aş fi fost ceea ce am devenit astăzi. Şi poate că n-aş fi avut preocupările pe care le am acum şi mentalitatea pe care mi-am construit-o de-a lungul timpului.

Nu am fost un copil prea cuminte, dar ce copil este astfel? Poate unul bolnăvicios, săracul!

Asta era copilaria mea... şcoală, teme, grădiniţa din spatele blocului şi puţine interacţiuni cu copiii din vecini, cu mingea la drumul mare.

Era universul meu atunci... era tot ce ştiam.

Nu îmi petreceam timpul pe calculator sau cu televizorul în faţă. Prima dată am avut calculator la vârsta de 14 ani.

Dar am prins gustul lecturii tot cam de la acea vârstă. Şi specialitatea mea erau cărţile de dezvoltare personală din vremea aceea.

Îţi recomand să citeşti şi articolul Cum ne descurcăm cu teama, obstacolele şi delăsarea

21 de ani mai târziu... ce am observat?

despre copilaria mea

Între timp bunicii mei s-au prăpădit, Dumnezeu să-i ierte. În prezent, cel puţin de două ori pe an merg cu mama la mormântul bunicilor mei. Şi când ne întoarcem de acolo trecem prin cartierul unde am copilărit eu, pentru că este aproape.

Asta am făcut şi zilele trecute şi m-a cuprins o melancolie amestecată cu un sentiment de „vechi” faţă de locurile acelea.

Acum, grădiniţa mea nu mai era la fel. Gardul care o împrejmuia nu mai era acolo. Piersicul nu mai exista, viţa de vie nu mai era, doar nucul mai rămăsese. Crescuse strâmb însă destul de mare, înalt cam până la etajul 4.

Tot locul acela din spatele blocului meu, care atunci când eram mic părea aşa de mare, acum îmi părea aşa de mic şi de pustiu.

Zici că eram într-o altă viaţă. Sau cel puţin simţeam că amintirile mele de copil proveneau dintr-un alt tărâm al existenţei.

Ceea ce înainte avea viaţă şi energie pozitivă acum era parcă mort şi trecut... foarte îndepărtat şi destul de ciudat.

Sigur că amintirile sunt ale mele şi au fost frumoase, dar comparate cu nivelul meu de trai actual mi se par aşa de îndepărtate şi nepotrivite.

Zici că am trăit o altă viaţă!

Astăzi n-aş putea să mai stau acolo, în blocul acela şi în cartierul acela. Nu ştiu dacă m-aş mai putea adapta.

Cred că îţi este util şi articolul Cum m-am vindecat singur de depresie! Este posibil?

Cu siguranţă se întâmplă asta pentru că am evoluat în anumite privinţe şi m-am obişnuit cu nişte condiţii de trai mult mai bune.

Oare este pentru că m-am obişnuit cu o viaţă mai bună, trăind în centrul oraşului sau pentru că mi-am dezvoltat experienţa de viaţă şi percepţiile la un nivel diferit, poate superior?

Or fi amândouă?

Ceva este sigur: m-am schimbat odată cu trecerea timpului. Nu mai sunt copilul de 13 ani care a trăit acele momente frumoase.

Copilaria mea a fost plină de clipe deosebite. Şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta!

Cert este un lucru: am conştientizat cât de subtilă şi importantă este evoluţia noastră ca indivizi.

Credem că suntem veşnic tineri, că timpul curge uşor şi că avem vreme să le face pe toate, când de fapt nici nu ştim cum au trecut anii peste noi. Cum trece timpul, în general şi lasă în urmă o lume veche.

Şi când ne uităm în urmă, ne întrebăm unde s-au dus toţi anii aceia, că parcă ieri eram aşa şi pe dincolo!

Iar mie îmi vine tot timpul în minte următoarea întrebare: ce am realizat până acum? Cât am evoluat de la vârsta de 13 ani şi până acum?

Această întrebare ţi-o poţi pune şi tu, în orice clipă.

Iar răspunsurile pot să te bucure sau pot să te întristeze.


STOP! Vrei conţinutul PREMIUM?

Îţi doreşti cu adevărat să învesteşti timp şi resurse financiare în dezvoltarea ta personală pentru a ajunge la un nivel mai bun? Îţi oferim posibilitatea să ai acces la cele mai bune materiale scrise şi video ale noastre, pentru ca tu să înveţi mai multe şi mai repede.

mESAJ MOTIVAŢIONAL ZILNIC pe telefonul mobil

Pentru un abonament lunar mai mic decât o shaorma cu de toate, primeşti în fiecare zi câte un text inspiraţional pe telefonul mobil, prin WhatsApp, conţinând citate elaborate despre gândire şi succes, principii de viaţă şi revelaţii din vieţile celor mai de succes antreprenori ai lumii + 2 B0NUSURI: 1 eBook lunar cu rezumate la cărţile motivaţionale; Acces la Email-urile Premium de de dezvoltare personală şi educaţie financiară.

Lei

39.99

 

/lună

 

Vrem să facem multe şi sfârşim prin a face puţine

În ceea ce mă priveşte, îmi dau seama că da, am reuşit unele realizări, însă aş fi putut să fac mai multe. Eram entuziasmat să devin mai multe. Visam la mai multe. Şi nu mi-am îndeplinit toate obiectivele pe care mi le-am propus de-a lungul timpului.

La unele am renunţat prea devreme, pe altele încă le am în minte.

De asemenea, îmi dau seama că pe lângă reuşite, am avut şi eşecuri, am pierdut timpul, am făcut greşeli. Au trecut zilele pe lângă mine şi câteodată simt că nu am ajuns la destinaţia aceea pe care o aveam în minte în copilaria mea.

Am avut ocazii pe care nu le-am fructificat bine. Am trecut pe lângă oportunităţi care contau cu adevărat şi le-am dat cu piciorul.

Am făcut greşeli. Multe.

Citeşte şi articolul De ce pare că gândirea pozitivă nu funcţionează

M-am încăpăţânat să cred că fac bine ceea ce am făcut şi uneori am dezamăgit oameni, am rănit pe alţii sau chiar pe mine însumi.

Altădată, nu mi-am învăţat lecţiile din propriile greşeli şi nici din ale celorlalţi.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama cât de departe sunt de maturizarea completă, de dezvoltarea personală pe care mi-am dorit-o întotdeauna, de evoluţia mea ca individ.

Iar acesta este un feedback puternic care mă îndeamnă să muncesc mai mult şi să îmi organizez mai bine timpul, să bifez mai multe puncte de creştere în viaţa mea, ca să fiu mândru de ceea ce las în urmă.

Dar mai conştientizez ceva: oricât de tare m-aş judeca pentru greşeli şi oricât de mult m-aş determina să trag la ţintă în viaţa mea, rostul nu este acesta.

Misiunea supremă este acceptarea de sine şi recunoştinţa pentru ceea ce am devenit în prezent.

Asta este cea mai mare bogăţie pe care mi-a adus-o copilaria mea.

Vreau ca peste 10 ani să mă uit la timpul din vremea aceasta şi să nu mai regret nimic.

Oare voi putea?


Tu cum îţi priveşti trecutul?

Ce ai învăţat din progresul tău ca fiinţă umană peste care au trecut anii?

Spune-mi într-un comentariu mai jos.


Ai vreo nelămurire sau întrebare?

Lasă-mi un comentariu şi te voi ajuta.

Dacă ţi-a plăcut acest articol despre copilaria mea şi dacă crezi că îi poate ajuta şi pe cunoscuţii tăi, te rog să dai un Like şi să-l distribui pe reţele tale de socializare.

Împreună suntem o comunitate puternică de oameni pozitivi şi creştem frumos.