
Top metode de a combate gândirea negativă
Te confrunţi des cu efectele neplăcute pe care le provoacă gândirea negativă? În acest articol îţi voi dezvălui câteva strategii eficiente pentru a identifica şi combate gândurile pesimiste odată pentru totdeauna.
Multe din problemele zilelor noastre se datorează faptului că omul rătăceşte continuu printre gândurile şi emoţiile negative. Obiceiul de a vedea neajunsurile şi tendinţa de critică asupra comportamentului celorlalţi seamnă ură şi atrage în viaţa omului evenimente neplăcute.
Dar înainte de a merge mai departe vreau să-ţi spun că există un termen de specialitate pentru acest obicei mental distructiv. Se numeşte ruminaţie.
Ruminaţia constă în gândurile aflate pe pilot automat care produc anxietate şi îngrijorare cu privire la ceea ce s-a întâmplat în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al individului. În ansamblu, ruminaţia înseamnă să retrăieşti evenimentele negative din viaţa ta, pe care le derulezi în minte la nesfârşit şi care determină un ciclu vicios al unei gândiri excesive.
Este timpul să pui capăt acestui comportament mental dăunător. Hai să vedem exact cum poţi să faci asta imediat. Îţi voi arăta în acest articol.
Îţi recomand să vizionezi şi videoclipul pe care l-am publicat pe Youtube, despre cum să atragi ceea ce îţi doreşti folosind mintea în mod constructiv. Clic pe poza de mai jos:
În articolul Ce este, cu adevărat, Coaching-ul şi cum te poate ajuta chiar şi pe tine? am scris despre importanţa Coaching-ului profesionist în combaterea aspectelor neplăcute din viaţa individului. Citeşte-l şi tu pentru că te ajută.
Cărţi de dezvoltare personală potrivite pentru acest subiect
Sumarul articolului:
- Tipare comune de gândire negativă
- Cum să scapi de gândirea negativă
- Gândirea negativă şi influenţele ei asupra omului
- Abandonează-te din când în când gândurilor negative
- Evită să te stresezi inutil şi chiar util de-ar fi
- Stop gândurilor negative. Afirmarea de sine este importantă
- Amână puţin gândurile negative
- Scrie-ţi gândurile pe hârtie
- Neuroplasticitatea creierului. Ce influenţă au gândurile pozitive?
- În concluzie...
Avertisment
Înainte de a trece mai departe vreau să te rog ceva: citeşte cap-coadă acest articol, în ordinea firească şi cu mintea deschisă. Dacă nu eşti de acord cu vreo idee pe care o exprim, este perfect normal şi nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Acest articol este expreisa credinţelor şi cunoaşterii mele actuale, nu se pretinde a fi adevărul absolut şi nici general valabil pentru toată lumea. În crearea lui m-am inspirat din cărţi şi articole pe care le-am citit dar am pus şi amprenta proprie creaţiei mele.
Ţine cont că sunt consilier pentru dezvoltare personală şi pasionat de psihologie, nu sunt psiholog sau psihoterapeut. Prin urmare, este posibil să greşesc ori să fiu prea subiectiv pe alocuri, aşa că fii îngăduitor cu ceea ce scriu.
Dacă ai opinii contrare sau vrei să mă corectezi, te invit s-o faci lăsându-mi un comentariu la acest articol. Mă poţi ajuta atât pe mine, cât şi pe cititorii blogului.
Aceste fiind spuse, să mergem înainte.
Tipare comune de gândire negativă
“Pesimistul vede dificultăţi în orice oportunitate. Optimistul găseste oportunităţi în orice dificultate.” Winston Churchill
Te regăseşti în vreunul dintre următoarele obiceiuri?
1. Atitudinea de tip „totul sau nimic”
2. Tendinţa de suprageneralizare - un singur eveniment negativ este văzut ca un model standard de înfrângere continuă
3. Filtrul mental pesimist - viziunea asupra întregii realități se întunecă
4. Discalificarea pozitivului şi augmentarea negativului
5. Sari pripit la concluzii
6. Previziunea negativă - anticipezi că lucrurile se vor termina prost chiar înainte să înceapă
7. Magnificarea (catastrofizarea) sau minimalizarea lucrurilor
8. Etichetarea greșită şi pripită a oamenilor şi a lucrurilor
9. Personalizarea - te vezi pe tine ca fiind cauza unui eveniment extern negativ, de care, de fapt, nu ai fost principalul responsabil. Ori ai impresia că totul este despre tine şi are legătură cu tine
Şi lista ar putea continua la nesfârşit.
Dacă ai vreuna dintre aceste trăsături, atunci cu siguranţă că este necesar să citeşti acest articol până la final. Te va ajuta să îţi schimbi gândirea negativă cu o mentalitate optimistă şi realistă.
Citeşte şi articolul Transformarea Personală prin Gândire Pozitivă și Acțiune: Pas cu Pas către Succesul Dorit
Cum să scapi de gândirea negativă?
Charles Haanel, în cartea sa Sistemul Maestrului (The master key system) scria astfel:
„Gândurile reprezintă un principiu vital, întrucât sunt chiar principiul creator al Universului. Prin însăşi natura lor, ele se vor combina întotdeauna cu alte gânduri similare.”
Prin urmare, dacă te vei gândi la experienţe plăcute din viaţa ta, vei atrage şi alte amintiri similare. Însă dacă te vei concentra asupra neplăcerilor pe care le-ai trăit, să fii sigur/ă că imediat mintea îţi va fi asaltată de gândirea negativă.
Aşa cum scriam în articolul 5 atitudini pozitive care te vor ajuta întotdeauna, oamenii acţionează într-un anumit fel, întrucât aşa sunt construite percepţiile lor, însă acestea pot fi modificate cu timpul pentru că nu sunt bătute în cuie.
Spuneam mai sus că gândurile repetitive sau îngrijorarea cu privire la neplăcerile trăite poartă denumirea de ruminaţie. În termeni simpli, ea înseamnă acele experienţe negative la care te gândeşti frecvent şi pe care le pui aproape pe pilot automat. Dacă vrei o carte de spiritualitate care te va ajuta să stăpâneşti fluxul gândurilor negative îţi recomand să citeşti Secretul suprem, scrisă de Rhonda Byrne. Cartea Secretul Suprem "îţi va revela cea mai mare descoperire pe care o poate face vreodată o fiinţă umană, arătându-ţi calea de ieşire din negativitate, probleme şi tot ceea ce nu-ţi doreşti, în favoarea unei fericiri şi a unei beatitudini continue." Am citit-o şi ţi-o recomand cu mult drag, o să-ţi placă!
Problema este că uneori este mai uşoară teoria decât practica. Lupta cu gândurile pesimiste este precum zbaterea într-o mlaştină. O metodă cu adevărat mai eficientă ar fi să nu opui rezistenţă şi să le laşi pur şi simplu să treacă prin minte fără să te implici emoţional.
Fii asemenea unui spectator la cinema, atunci când vizionezi filmul preferat. Nu face nimic altceva decât să priveşti şi, eventual, să mesteci nişte popcorn. 🙂
Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!
Gândirea negativă şi influenţele ei asupra omului
"Omul este produsul gândurilor lui; el devine ceea ce gândeşte." Mahtama Ghandi
Din păcate, gândurile nu rămân la stadiul de gânduri. Atunci când sunt repetate o perioadă de timp şi dacă sunt asociate cu emoţiile potrivite, ele prind putere şi încep să se manifeste în realitatea obiectivă.

Gândirea negativă Psihologia Gândului
Astfel, o mentalitate preponderent pesimistă îşi pune amprenta asupra personalităţii, alegerilor şi deciziilor pe care le ia individul.
O metodă eficientă de a combate gândirea negativă este să identifici tiparele de gândire limitativă şi să cauţi dovezile din spatele acestora. Încearcă să reevaluezi felul în care vezi lucrurile şi interpretezi experienţele care ţi-au generat acele concluzii. S-ar putea să îţi dai seama adesea că te-ai pripit cu concluziile ori că ai pornit de la premise false.
Îţi recomand să citeşti şi articolul Adevăruri şocante despre Subconştient. Ce nu înveţi la şcoală!
Abandonează-te din când în când gândurilor negative
Am auzit de multe ori oameni spunând că au încercat să combată gândurile nefaste cu gânduri opuse şi pozitive însă nu au reuşit să facă acest lucru.
Este normal. Încearcă să te laşi distras. În loc să-ţi abandonezi gândurile hazardului şi să le laşi pe pilot automat, mai bine ai încerca să te concentrezi pe altceva.
Începe o activitate plăcută, fă puţină mişcare în natură sau citeşte o carte. În felul acesta vei reuşi să-ţi păcăleşti sabotorul interior.
Evită să te stresezi inutil şi chiar util de-ar fi
Secolul XXI a fost marcat de o evoluţie tehnologică fără precedent se pare. Robotica, Inteligenţa Artificială, telefoanele inteligente şi dispozitive electronice de tot felul au creat utilitate oamenilor însă, în acelaşi timp, au venit la pachet cu o doză mare de griji şi de stres.
Apple lansează în fiecare an noi telefoane mobile care nu diferă mult ca performanţe de precedentele. La fel procedează şi alţi competitori în orice industrie. Ce vreau să spun cu aceste exemple? Omul de rând, bombardat de aceste evenimente, începe să devină stresat. Se caută prin buzunare ca să-şi cumpere ultimul model de telefon sau cea mai scumpă marcă de maşină, se agită să fie în trend cu moda, intră în datorii pentru a-şi cumpăra ultimul gadget...
Însă mulţi uită să vadă esenţa vieţii, care este însăşi iubirea şi recunoştinţa pentru prezent şi pentru lucrurile pe care le ai chiar acum.
Heneri Matisse spunea: “Am descoperit ca atunci când iubeşti viaţa, viaţa te iubeşte si ea la rândul ei.”
Deci evită stresul. Când gândirea negativă te asaltează, ai tendinţa să te stresezi. Stresul vine la pachet cu sabotarea eforturilor tale de a-ţi înlocui gândurile negative.
Cum poţi să faci faţă stresului? Acceptă situaţia. Îţi poate fi de folos să înveţi metode de meditaţie profundă pentru a deveni mai empatic şi să-ţi priveşti în faţă convingerile limitative. Te-ar ajuta să afli mai multe citind articolul Viata – o clasa pregatitoare continuă pentru dezvoltare personala!
Stop gândurilor negative. Afirmarea de sine este importantă

Gândirea negativă Psihologia Gândului Articol
“Există întotdeauna flori pentru cei care doresc sa le vadă.” Arthur Rubinstein
Niciun om nu ar putea să spună că nu există cel puţin un singur motiv în viaţa sa pentru a fi recunoscător pentru ceva anume. Toţi am trecut prin bune şi prin rele, am avut parte de bucurii dar şi de necazuri. Asta este viaţa. Dacă nu am putut controla împrejurările exterioare, astfel încât să trăim numai ceea ce ne-am fi dorit, măcar avem posibilitatea să ne controlăm memoria.
Cu siguranţă! Putem alege ceea ce să ne rămână în minte şi concluziile pe care dorim să le tragem. Unele dintre cărţile care m-au ajutat foarte mult în această privinţă sunt cele trei cărţi scrise de Dumitru Constantin Dulcan, despre care poţi afla mai multe dând clic pe imaginea de mai jos:
Una dintre cele mai recente descoperiri în psihologie arată că afirmare de sine ajută la combaterea gândurilor sabotoare. Atunci când te gândeşti la calităţile, valorile şi realizările tale de până acum îţi va creşte încrederea, autocontrolul şi îţi va mări doza de optimism.
Prin urmare, de fiecare dată când simţi că gândirea negativă pune stăpânire pe tine, opreşte-te şi enumeră-ţi binecuvântările cu recunoştinţă sinceră pentru fiecare dintre ele.
Te-ar putea interesa să citeşti şi articolul Importanta Optimismului: de ce nu funcţionează Gândirea Pozitivă?
Amână puţin gândurile negative
Gândurile rele sau gândirea negativă este o forţă puternică. Nimic în viaţă nu poate fi neglijat sau tratat cu superficialitate fără a suporta consecinţele. Uneori, atunci când încerci să elimini un gând negativ acesta pare că persistă şi se întoarce mai puternic. Simţi că voinţa ta nu este de ajuns, nu-i aşa?
În aceste cazuri, îţi poate fi de folos să practici amânarea gândurilor negative. Pune stop, o pauză, şi îngrijorează-te mai târziu, într-un moment pe care îl vei alege tu ca să te concentrezi pe problema respectivă. Este posibil ca în acest răgaz de timp mintea ta să devină mai uşor influențabilă la sugestiile tale pozitive.
Aminteşte-ţi cuvintele lui Charles Haanel, din cartea „Sistemul maestrului”:
„Imaginaţia constructivă presupune foarte multă muncă mentală. Unii o consideră chiar cea mai grea muncă între toate. Nu este mai puţin adevărat că ea conduce la cele mai fantastice rezultate. Toate marile realizări au fost obţinute numai de către oameni care au avut o mare capacitate de a gândi, de a-şi imagina şi de a-şi transforma visele în realitate.”
Urmăreşte-ne şi pe Facebook
Apasă butonul de mai jos, apoi dă un Follow paginii de Facebook Psihologia Gândului pentru a fi la curent cu toate postările pe care le facem zilnic.
Scrie-ţi gândurile pe hârtie
Există o magie aparte în scrisul de mână pe hârtie. O simt de fiecare dată când practic asta. Se întâmplă ceva cu creierul nostru atunci când scriem cu pixul pe foaia de hârtie. Clic aici pentru a descoperi mai multe beneficii ale scrisului de mână.
Şi nu, nu obţii acelaşi efect dacă scrii la tastatură pe telefon sau pe laptop. Este important să scrii de mână.
Exprimarea în scris a gândurilor tale profunde şi a emoţiilor tale produce beneficii asupra sănătăţii tale mentale. Poate fi aceasta o metodă excelentă de a scăpa de rumoarea gândurilor neplăcute care ţi-au asaltat fiinţa.
Este important însă să scrii exact ceea ce gândeşti, fără reţinere şi cu maximă sinceritate. Nu va vedea nimeni altcineva cea ce ai scris, în afară de tine. Te-ar ajuta mult să ai un jurnal personal. Despre asta, am scris mai multe în articolul Descoperă puterea unui Mesaj Motivational Zilnic pentru a-ți transforma viața
Charles Haanel, în cartea Sistemul maestrului, scrie următoarele:
„Tu îţi poţi alege liber gândurile, dar rezultatul lor este guvernat de o lege imuabilă. Orice gânduri asupra cărora te concentrezi cu perseverenţă vor produce mai devreme sau mai târziu rezultate corespondente în domeniul stării tale de sănătate, al caracterului şi al circumstanţelor exterioare. De aceea, înlocuirea metodelor de gândire care generează efecte nedorite cu alte metode mai constructive se dovedeşte absolut necesară.
Aşa cum ştim cu toţii, acest lucru nu este deloc uşor. Obişnuinţele mentale sunt foarte dificil de controlat, dar procesul este totuşi posibil, iar metoda constă în a începe chiar acum să înlocuieşti gândurile distructive cu gânduri constructive opuse. Formează-ţi obiceiul de a-ţi analiza toate gândurile care îţi trec prin minte. În cazul în care constaţi că manifestarea lor îţi va aduce benefricii, nu doar ţie, ci inclusiv tuturor celorlalţi oameni afectaţi de ele, cultivă-le cu toată iubirea, căci sunt gânduri valoroase, aflate în armonie cu Principiul Universal.
Ele vor creşte, se vor dezvolta şi vor produce o recoltă de o mie de ori mai bogată.”
Mesajul Motivaţional Zilnic pe telefonul tău mobil, oriunde în lume!
Pentru un abonament lunar mai mic decât o shaorma cu de toate, primeşti în fiecare zi câte un text inspiraţional pe telefonul mobil, prin WhatsApp, conţinând citate elaborate despre gândire şi succes, principii de viaţă şi revelaţii din vieţile celor mai de succes antreprenori ai lumii.
Neuroplasticitatea creierului. Ce influenţă au gândurile pozitive?
Orice obicei nou influenţează creierul uman, care se extinde şi evoluează pe măsură ce ieşim din zona noastră de confort şi învăţăm lucruri noi. Chiar dacă obiceiurile şi gândurile negative sunt destul de greu de schimbat, totuşi atunci când reuşim să o facem, noi schimbăm de fapt însăşi structura creierului.
Creăm noi sinapse, noi circuite în creier. Noile obiceiuri tind să atragă altele similare, fiind o formă a legii atracţiei şi aici.
O tehnică modernă care te poate ajuta să combaţi gândurile negative este practica mindfulness. Exerciţiile de mindfulness sunt o metodă eficientă de a combate diferite probleme şi de a deveni conştient de ceea ce se întâmplă aici şi acum. Rezultatul acestor practici este acceptarea a ceea ce este, recunoştinţa pentru prezent şi iubirea de sine. Te invit să citeşti articolul Descoperă Top 4 cărţi despre Vindecarea copilului interior şi Mindfulness pentru a descoperi mai multe informaţii despre ce înseamnă practica mindfulness şi ce cărţi te pot ajuta să practici mindfulness-ul.
Cred că atunci când învăţăm aceste trei elemente principale (acceptarea, recunoştinţa şi iubirea de sine) orice problemă piere iar starea noastră psihologică dar şi spirituală se schimbă de îndată.
Să reţinem un citat din Ken Keyes, Jr. :
“O persoana iubitoare traieste intr-o lume iubitoare.O persoana ostila traieste intr-o lume ostila ; fiecare intalneste in viata propria lui reflectare.”
Şi în final, să avem în vedere cuvintele marelui George Matthew Adams:
„învaţă să îţi ţii uşa închisă. Nu permite accesul în mintea ta, în biroul tău şi în lumea ta al elementelor care doresc să fie primite de tine, dar care nu îţi pot aduce niciun fel de beneficiu.”
În concluzie...
Cu siguranță, gândurile negative pot părea a fi un vârtej incontrolabil, dar amintiți-vă întotdeauna că sunteți stăpânii propriei minți. Fiecare zi este o șansă nouă de a învăța, de a crește și de a vă transforma gândurile negre în gânduri strălucitoare. Așa cum razele soarelui străpung norii în cea mai întunecată zi, așa și gândurile voastre luminoase pot străpunge negativitatea care vă încearcă.
Decideți astăzi să vă eliberați de povara gândurilor anxioase și ruminative. Înlocuiți-le cu gânduri de recunoștință, speranță și bucurie. Practicați auto-compasiunea și învățați să vă iubiți și să vă prețuiți așa cum sunteți. Fiecare pas mic în această călătorie este un pas spre o viață mai fericită și mai echilibrată.
Descarcă ebook-ul gratuit
10 Paşi pentru o Viaţă mai Bună
Nu uitați niciodată că sunteți mai puternici decât credeți, iar gândirea pozitivă poate fi un aliat de nădejde pe acest drum. Așadar, îndrăzniți să vă gândiți pozitiv, să sperați și să visați cu ochii deschiși. Cu această nouă perspectivă, vă puteți construi un viitor mai strălucitor, în care negativitatea nu are loc. Este timpul să vă lăsați gândurile să zboare liber, înaripate de optimism și încredere.
Încheiați fiecare zi cu o notă pozitivă și amintiți-vă că puteți influența direcția gândurilor voastre. Așa că mergeți cu capul sus și inima deschisă, și îmbrățișați puterea voastră de a vă transforma viața. Viața este prea scurtă pentru a fi înrobiți de gânduri negative. Astăzi este ziua în care începeți să vă eliberați și să străluciți!
“Atitudinea pozitivă poate sa nu iti rezolve toate problemele , dar va deranja destul de multi oameni pentru a merita efortul.” Herm Albright
Dacă mă urmăreşti ştii că recomand foarte multe cărţi de psihologie şi dezvoltare personală pe care le citesc de-a lungul timpului. Însă am descoperit o modalitate de acces la conţinutul esenţial al acestor cărţi, prin intermediul rezumatelor audio şi text la peste 100 de cărţi bestsellere internaţionale, în limba română.
Pentru un abonament anual foarte avantajos, ai acces la o întreagă bibliotecă de rezumate pe care le poţi accesa oriunde te afli şi poţi profita inteligent de timpul tău liber. Clic pe imaginea de mai jos ca să afli detalii:
Gata cu cititul fără rezultate! Vezi sau Ascultă ideile principale de reţinut din cărţile celebre...
Bibliotecă online cu zeci de rezumate audio şi text ale ideilor principale culese din cărţi bestseller internaţionale, în materie de dezvoltare personală, spiritualitate, business, educaţie financiară şi nu numai. Descoperă-le apăsând butonul de mai jos:
Idei principale de reţinut
Librării online pe care ţi le recomand
Dacă eşti în căutarea unor cărţi care să te inspire şi mai mult în căutarea ta spirituală, îţi recomand să consulţi ofertele speciale ale librăriilor de mai jos. De acolo îmi cumpăr şi eu cărţile de ani de zile.
Te invit să mă urmăreşti şi pe:
(Referinţe poze şi părţi de text: Cărtureşti, Bookzone, Pixabay)
Atenţionare: Acest articol este protejat de drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 şi este proprietatea Psihologia Gândului, fiind creat de Adi Andrei.
Este interzisă copierea sau distribuirea oricărei părţi din acest articol (cu excepţia citatelor) pe alte canale, fără consimţământul autorului şi o solicitare prealabilă.
Avertisment
În final, vreau să iei informaţiile prezentate în acest articol cu un gram de rezervă şi să le treci prin judecata ta proprie.
Sunt consilier pentru dezvoltare personală şi coach, nu psiholog sau psihoterapeut.
Deci reţine că articolul de faţă conţine ideile mele, bazate pe experienţa mea şi pe ceea ce am învăţat şi perceput citind cărţi de dezvoltare personală şi având diferite trăiri.
Cu toate că s-ar putea să fie valabile pentru oricine şi să producă rezultate foarte bune, informaţiile cuprinse în acest articol ar putea fi nepotrivite pentru unele persoane ori este posibil ca pe alocuri să fie inexacte sau incomplete.
De aceea, utilizează aceste îndemnuri pe propria ta răspundere şi completându-le cu recomandările de cărţi şi resurse externe/interne incluse în cuprinsul acestuia.
Nu lua informaţia fragmentat şi ruptă din context. Este necesar să citeşti cât mai multe articole de pe Blog, pentru a înţelege cât mai bine ideile pe care le expun.
Disclaimer
(Informare: prezentul articol conţine link-uri de afiliat. În situaţia în care dai clic pe ele şi cumperi ceva, eu voi încasa un comision, fără ca preţul tău să fie afectat, iar eu îţi mulţumesc pentru asta.
Pentru orice întrebări, propuneri de colaborare sau sugestii scrie-ne pe email@psihologiagandului.ro
Dă mai departe
Articole recente

Recomandare de carte: Cartea Regăsirea fiinţei prin ştiinţă şi credinţă (de Părintele Necula şi Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea)
Sunt onorat să îţi scriu astăzi despre cartea nou lansată, „Regăsirea fiinţei prin ştiinţă şi credinţă”, publicată de editura Bookzone şi scrisă de părintele Constantin Necula şi de profesorul universitar doctor Alexandru Vlad Ciurea. Îţi place ştiinţa dar eşti atras şi de religie? Nu crezi că secretul armoniei este îmbinarea celor două?În acest articol vreau să (…)

Rădăcinile Fericirii: Descoperă Cele 15 Motive Puternice pentru Care Recunoștința îți Transformă Viața
În ritmul alert al vieții moderne, suntem adesea copleșiți de cerințe, așteptări și provocări constante, dar ne oprim vreo clipă ca să ne întrebăm „ce este fericirea pentru mine?”. În mijlocul acestui tumult, este ușor să uităm să ne oprim și să reflectăm asupra lucrurilor pentru care suntem cu adevărat recunoscători şi fericiţi. Fie că este (…)

Transformarea Personală prin Gândire Pozitivă și Acțiune: Pas cu Pas către Succesul Dorit
Imaginează-ți o lume în care acțiunile tale sunt ca un catalizator pentru transformarea personală prin puterea gandirii pozitive. O lume în care fiecare pas mic pe care îl faci te aduce mai aproape de persoana pe care o visai să devii. Această viziune incredibilă este alimentată de un principiu puternic din psihologie: „Acționează ca și (…)

Importanţa de a avea un plan bine definit în viaţă
„It doesn’t matter who we are, what matter is our plan”, s-ar traduce prin „nu contează cine suntem, ce contează este planul nostru.” Am auzit această afirmaţie în filmul Batman The Dark Knight, spusă de personajul negativ din film, adversarul lui Batman, cel numit Bane, care vroia să distrugă oraşul Gotham cu o bombă pe care (…)

Rolul lecturii în viața tinerilor: Importanța cărților de dezvoltare personală
Într-o lume agitată și plină de provocări, în care timpul pare să se scurgă rapid printre degete ne putem întreba deseori retoric care mai este rolul lecturii în viaţa tinerilor? Este bine de ştiut că există un refugiu în care putem găsi liniștea, înțelepciunea și inspirația de care avem nevoie. Acest refugiu este cărțile de (…)

În cât timp treci peste o despărţire şi când te vindeci cu adevărat
Mulţi oameni trec prin eşecuri în relaţiile cu sexul opus dar tu ştii în cât timp poţi să treci cu adevărat peste o despărţire şi ce ar fi bine să faci ca să te asiguri că nu vei repeta greşelile din relaţiile anterioare? Este important de ştiut că toate experienţele pe care le avem de-a lungul (…)
Sper să vă placă articolul meu şi să îl găsiţi interesant. Cele bune!