În cât timp treci peste o despărţire şi când te vindeci cu adevărat

În cât timp treci peste o despărţire

Mulţi oameni trec prin eşecuri în relaţiile cu sexul opus dar tu ştii în cât timp poţi să treci cu adevărat peste o despărţire şi ce ar fi bine să faci ca să te asiguri că nu vei repeta greşelile din relaţiile anterioare?

Este important de ştiut că toate experienţele pe care le avem de-a lungul vieţii ne conturează aşteptările, convingerile şi, în cele din urmă, viitorul. Atragem tot ceea ce gândim. Şi putem atrage în viaţa noastră tot mai multe experienţe nefericite dacă nu învăţăm din greşelile noastre, astfel încât să fim mai buni data viitoare.

Ideal este să poţi fi într-o singură relaţie de la începutul până la sfârşitul vieţii, dar din păcate nu prea se întâmplă asta, nu? Fără să vrem intenţionat asta încercăm mai mulţi parteneri până când îl găsim pe acela pe care-l numim „jumătatea noastră”.

Nu îţi scriu ceea ce urmează de pe o poziţie de expert în materia relaţiilor, ci din experienţa pe care am avut-o în cei 35 de ani ai mei. Ce greşeli am făcut, ce decizii proaste am luat şi ce am învăţat că nu e bine să fac.

Prin urmare, nu considera informaţiile de aici un sfat medical sau un adevăr absolut, ci inspiră-te din ele şi vezi dacă şi în ce măsură te regăseşti printre rânduri şi te pot ajuta sugestiile mele.

Te invit să citeşti acest articol până la final pentru că o să-ţi vorbesc şi despre o resursă importantă care m-a ajutat să înţeleg mai bine cum poate un om să se refacă cu adevărat după o despărţire sau un divorţ, din perspectivă psihologică.

Articolul meu este valabil atât pentru despărţirile de un partener cu care ai fost în concubinaj, cât şi de logodne rupte sau divorţuri.

Te invit să citeşti şi articolul meu despre Subconştientul şi Relaţiile Umane Armonioase

Mai jos îţi las link-urile spre subsecţiunile articolului, pentru uşurinţa în navigare:

__CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{„47f73″:”Carnation”,”b168b”:”Alabaster”,”3f001″:”Wax Flower”,”6cb25″:”Burnt Sienna”,”fdf1e”:”White”,”6c62b”:”Burnt Sienna”},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors____CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{„47f73″:”Carnation”,”b168b”:”Alabaster”,”3f001″:”Wax Flower”,”6cb25″:”Burnt Sienna”,”fdf1e”:”White”,”6c62b”:”Burnt Sienna”},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors__

Descarcă ebook-ul gratuit

10 Paşi pentru o Viaţă mai Bună

__CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„a2651”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1},”0ba8a”:{„name”:”Accent Low Opacity”,”parent”:”a2651″},”c4e45″:{„name”:”Accent Medium opacity”,”parent”:”a2651″}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default”,”value”:{„colors”:{„a2651”:{„val”:”var(3f001)”,”hsl”:{„h”:15,”s”:0.99,”l”:0.01,”a”:1}},”0ba8a”:{„val”:”rgba(255, 255, 255, 0.08)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:13,”l”:1.44,”s”:0.84}},”c4e45″:{„val”:”rgba(255, 255, 255, 0.2)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:13,”l”:1.44,”s”:0.84}}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„a2651”:{„val”:”rgb(47, 138, 229)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:1}},”0ba8a”:{„val”:”rgba(47, 138, 229, 0.08)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:0.08}},”c4e45″:{„val”:”rgba(47, 138, 229, 0.2)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:0.2}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ __CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„9bd08”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default Palette”,”value”:{„colors”:{„9bd08”:{„val”:”rgb(255, 255, 0)”}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„9bd08”:{„val”:”rgb(19, 114, 211)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.83,”l”:0.45}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ Descarcă 

În cât timp treci, cu adevărat, peste o despărţire?

Sunt cazuri când uiţi o despărţire în câteva luni, altele în câţiva ani şi altele, poate niciodată. Depinde de felul în care s-a produs despărţirea şi cine a avut iniţiativa actului de despărţire.

Dacă eşti o victimă (fostul partener te-a lăsat baltă), atunci cu siguranţă vei fi acumulat deja o groază de frustrări. Te vei considera „nedreptăţit/ă”, vei spune „de ce mi s-a întâmplat mie asta” sau, din contră, îl vei învinui pe celălalt pentru toate greşelile din lume.

Nu era persoana potrivită

poate că îţi vei spune. Sau 

Merit ceva mult mai bun de-atât

ar zice cei mai orgolioşi din fire.

Citeşte şi articolul 5 sfaturi simple pentru a fi fericit RAPID

Ceea ce se întâmplă cu mintea ta este ceva spectaculos: conştientul caută să găsească anumite „scuze” care să-ţi satisfacă orgoliul şi să-ţi spună „am dreptate” ori să-ţi inducă sentimentul de vinovăţie şi să te facă o „victimă”.

Acum se întâmplă un fenomen extraordinar: în funcţie de poziţia pe care o vei adopta (victimă sau învingător), se vor derula următoarele experienţe din viaţa ta. Despre asta scriam în articolul Cum să construieşti relaţii interpersonale benefice, unde subliniam faptul că:

„În timp, mi-am dat seama că oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă” (Maya Angelou – tradus din limba engleză).

Un citat deosebit, nu-i aşa? Spune foarte bine ceea ce povestesc eu aici.

Adevărul este că nu există o perioadă standard de timp în care să treci peste o despărţire. Depinde de fiecare persoană în parte şi de experienţa concretă pe care a avut-o.

Îţi recomand să citeşti şi articolul 5 Atitudini Pozitive care te vor ajuta întotdeauna .

Ce anume te ajută să treci peste o despărţire?

În cât timp treci peste o despărţire

Nu-i uşor să ajungi singur/ă. Nu contează circumstanţele în care s-a produs despărţirea, o simţi ca un eşec personal până în măduva oaselor. Şi nicio încurajare din partea celor de lângă tine nu va înlocui durerea emoţională pe care o simţi.

Primul pas pe care îţi recomand să-l faci este să 

accepţi situaţia aşa cum este şi să nu cauţi niciun fel de evadare din durere

Noi suntem şi laşi puţin. Fugim de durere, fugim de responsabilitate. Ne place să stăm în spaţiul de confort personal şi să nu ne asumăm riscuri prea mari. 

Când înveţi să trăieşti clipa prezentă indiferent de natura ei şi când descoperi cum să foloseşti sugestia şi autosugestia pentru a contura viitorul pe care ţi-l doreşti, lucrurile revin în controlul tău. Nu mai decid starea ta emoţională evenimentele care ţi se întâmplă sau ceea ce fac oamenii faţă de tine, ci tu însuţi prin gândurile şi percepţiile tale.

Cu alte cuvinte este important să înţelegi de acum înainte că

Nu contează ceea ce ţi se întâmplă şi ceea ce fac ceilalţi oameni ci numai ceea ce percepi tu şi felul în care hotărăşti să acţionezi chiar acum

Al doilea pas care va decide în cât timp poţi să treci peste o despărţire este

Evaluează experienţa pe care ai avut-o cu fostul partener de viaţă şi caută să identifici greşelile pe care le-ai făcut

Una dintre cele 6 reguli reguli preţioase pentru îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale este că 

Atitudinea ta este reflectată de celălalt ca şi cum ai sta în faţa unei oglinzi şi influenţează felul în care acesta se comportă cu tine

Abonează-te la toate noutăţile!

Intră în baza noastră de date şi vei primi săptămânal sfaturi utile pentru dezvoltarea ta personală precum şi promoţii sau discount-uri speciale pentru membrii Psihologia Gândului.

Vreau să mă abonez

Sigur că există şi excepţii de la această regulă, cazuri când atitudinea celuilalt faţă de tine nu are absolut nicio legătură cu ceea ce ai făcut sau ai spus tu, dar acelea sunt o altă discuţie. În cele mai multe relaţii, unul dă tonul iar celălalt îl întreţine. 

Al treilea pas care face parte şi dintre cele 22 de sfaturi despre cum să te înţelegi cu oamenii dificili , care te ajută să treci peste o despărţire este

Învaţă să ai încredere în tine şi în valorile tale interioare

Multe greşeli face omul din neîncredere. 

Este gelos excesiv pentru că nu are încredere în valoarea sa.

Este suspicios şi temător că îşi pierde partenerul sau altul/altul pune ochii pe el/ea pentru că nu are suficientă încredere în sine.

Îi controlează telefonul partenerului/parteneri tot din lipsa de încredere în capacităţile sale de a-l face să se simtă bine alături de el.

Toate comportamentele infantile pe care le adoptă un om în relaţia cu partenerul şi care devin obsesive au drept fundament lipsa de încredere în propria valoare personală. Acolo trebuie lucrat dacă vrei ca relaţiile tale viitoare să fie mai bune.

Citeşte şi articolul Cărţile care au revoluţionat felul în care înţelegem Iubirea şi Parenting-ul (Gaspar Gyorgy)

Dacă stai să te gândeşti mai bine şi vrei cu adevărat să ştii în cât timp poţi să treci peste o despărţire, răspunsul este de fapt foarte simplu de spus, însă destul de greu de aplicat

Vei trece peste o despărţire sau un divorţ atunci când vei înţelege că în 99% dintre cazuri vina îţi aparţine.

Cum să-ţi refaci viaţa după o despărţire sau un divorţ – carte „Cum să accepţi ceea ce nu poţi schimba”

Cum să treci peste o despărţire

Recomandare: cum să accepţi ceea ce nu poţi schimba

Ţi-am spus câteva învăţături extrase din experienţa mea de viaţă şi din perspectiva mea de consilier pentru dezvoltare personală.

Sunt, cu toate acestea, şi alţi oameni specializaţi în acest domeniu şi mult mai competenţi decât mine să-ţi ofere învăţături despre cum să treci cu bine peste un divorţ sau o despărţire.

Unul dintre aceştia este psihologul Gabriela Saulea, care este medic, coach, antreprenor, mamă și fondatoarea Divorce Journey care a identificat soluții concrete şi studii de caz reale, astfel încât această călătorie să fie cât mai puțin dureroasă pentru tine.

Ea ne spune că:

„Este greu ca, dacă ai trecut printr-un divorț sau o despărțire, cineva să-ți fie de ajutor, să înțeleagă ce este în sufletul omului care vrea să se despartă sau tocmai s-a despărțit.”

În cartea „Cum să accepţi ceea ce nu poţi schimba” Janina Scarlet ne spune că „pierderea unui job, o despărțire sfâșietoare, moartea cuiva drag sau o boală cruntă îți va da întreaga viață peste cap. Cum poți, totuși, să faci față absurdului, neprevăzutului, lucrurilor pe care nu le poți controla? În timp ce unele abordări facile te invită să privești „partea plină a paharului”, cartea de față propune o altă abordare, bazată pe ”acceptare”.Dar nu în sensul de resemnare și împăcare, ci de disponibilitate pentru a te confrunta cu emoțiile negative (furie, frustrare, anxietate), pentru a ține doliu și pentru a procesa evenimentele implacabile într-un mod care să aibă sens pentru tine.”

În cât timp treci peste o despărţire: concluzii finale

Ţi-am oferit mai sus trei paşi care te vor ajuta să scurtezi timpul necesar pentru a depăşi această siuaţie neplăcută.

Formula simplă pentru a-ţi uşura experienţa neplăcută este următoare:

Acceptă situaţia + Evaluează experienţa + Învaţă încrederea

Ţine minte că centrându-te pe tine, pe ceea ce simţi şi pe convingerile tale despre viaţă, vei reuşi să depăşeşti mai repede experienţele nefericite într-o relaţie şi să stabileşti premisele unei noi relaţii satisfăcătoare.

În final, îţi las următoarea cugetare personală, unul dintre cele 12 secrete ale fericirii

Vorbeşte frumos despre ceilalţi

Este urât să-ţi bârfeşti fostul partener pe la toate colţurile. Vei atrage multă energie negativă şi vei retrăi experienţele nefericite.

Află mai multe despre ce este şi cum funcţionează Legea Atracţiei Universale dând clic aici.

[tcb-script async=”” src=”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-1064329876681520″ crossorigin=”anonymous”][/tcb-script][tcb-script] (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});[/tcb-script]

Ţi-a plăcut acest articol cu răspunsuri la întrebarea în cât timp treci peste o despărţire?

Lasă-mi un comentariu şi hai să împărtăşim şi alte idei pentru toţi cititorii.

Sper că ţi-a plăcut acest articol şi că te-a ajutat să iei decizii mai bune în viitor.

Ţi-aş fi recunoscător dacă ai da un Like şi l-ai distribui şi prietenilor tăi pentru a-i inspira şi pe ei.

Succes în tot!

Articole Similare

Vezi şi celelalte articole de pe Blog, răsfoind lista de mai jos:

Relaţii interumane

În cât timp treci peste o despărţire şi când te vindeci cu adevărat

Mulţi oameni trec prin eşecuri în relaţiile cu sexul opus dar tu ştii în cât timp poţi să treci cu (citeşte mai mult)

Motivaţie

Descoperă puterea unui Mesaj Motivational Zilnic pentru a-ți transforma viața

În acest articol îţi voi dezvălui beneficiile și importanța motivației zilnice prin intermediul mesajelor motivante zilnice, transmise chiar pe telefonul (citeşte mai mult)

Cărţi de dezvoltare personală

8 cărţi de dezvoltare personală care te schimbă imediat!

Cărțile de dezvoltare personală au câștigat în popularitate în ultimele decenii, devenind o resursă valoroasă pentru cei interesați să-și îmbunătățească (citeşte mai mult)

Cărţi de dezvoltare personală

30 de idei preţioase din cartea „Puterea extraordinară a subconştientului tău” (de Joseph Murphy)

Dacă ai citit cartea Puterea extraordinară a subconştientului tău de Joseph Murphy sau îţi doreşti să afli câteva principii după (citeşte mai mult)

Bani

3 Metode Inedite de A Strânge Bani

Banii pentru unii este o pacoste iar pentru alţii este o binecuvântare, aşa că în acest articol îţi voi împărtăşi (citeşte mai mult)

Cărţi de dezvoltare personală

6 cărţi noi despre spiritualitate şi dezvoltare personală – Târgul ofertelor de Paşte 2023

Dacă eşti pe Blogul meu, atunci înseamnă că îţi place să citeşti cărţi de spiritualitate şi dezvoltare personală. Mă bucur (citeşte mai mult)

Dacă ţi-a plăcut, Distribuie

Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!

DESCARCĂ

“Gândeşte-te la binecuvântările de care te bucuri în momentul de faţă, căci orice om are numeroase motive să se simtă binecuvântat; nu te gândi la nenorocirile din trecut, deşi orice om a trecut prin astfel de evenimente neplăcute.”

Adi Andrei

Rhonda Byrne/ Magia

Atenţie

În final, vreau să iei informaţiile prezentate în acest articol cu un gram de rezervă şi să le treci prin judecata ta proprie.

Sunt consilier pentru dezvoltare personală şi coach, nu psiholog sau psihoterapeut.

Deci reţine că articolul de faţă conţine ideile mele, bazate pe experienţa mea şi pe ceea ce am învăţat şi perceput citind cărţi de dezvoltare personală şi având diferite trăiri.

Cu toate că s-ar putea să fie valabile pentru oricine şi să producă rezultate foarte bune, informaţiile cuprinse în acest articol ar putea fi nepotrivite pentru unele persoane ori este posibil ca pe alocuri să fie inexacte sau incomplete.

De aceea, utilizează aceste îndemnuri pe propria ta răspundere şi completându-le cu recomandările de cărţi şi resurse externe/interne incluse în cuprinsul acestuia. 

Nu lua informaţia fragmentat şi ruptă din context. Este necesar să citeşti cât mai multe articole de pe Blog, pentru a înţelege cât mai bine ideile pe care le expun.

Disclaimer

(Informare: prezentul articol conţine link-uri de afiliat. În situaţia în care dai clic pe ele şi cumperi ceva, eu voi încasa un comision, fără ca preţul tău să fie afectat, iar eu îţi mulţumesc pentru asta.

Atenţionare: Acest articol este protejat de drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 şi este proprietatea creatorului Psihologia Gândului, fiind creat de Adi Andrei.

Este interzisă copierea sau distribuirea oricărei părţi din acest articol (cu excepţia citatelor) pe alte canale, fără consimţământul autorului şi o solicitare prealabilă.

Pentru orice întrebări, propuneri de colaborare sau sugestii scrie-ne pe email@psihologiagandului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Scroll to Top