.st0{fill:#FFFFFF;}

Cum să fii AS în managementul timpului de lucru 

 mai 4, 2020

By  Andrei

Te-ai găsit vreodată în situaţia în care nu poţi să îţi îndeplineşti sarcinile zilnice, pentru că managementul timpului tău de lucru a fost defectuos?

Sigur, nu mă refer aici la aceia dintre voi care nu obişnuiţi să vă planificaţi dinainte ziua. Despre asta voi vorbi într-un articol separat.

Dacă eşti cât de cât familiarizat cu subiectul „dezvoltare personală” probabil că ştii despre importanţa gestionării eficiente a timpului.

S-ar putea să te intereseze şi Cum să trăieşti viaţa la maxim? Lectura ca abilitate de viaţă.

Ziua fiecăruia dintre noi are 24 de ore iar anul calendaristic are 365 de zile, cu excepţia anului bisect.

Felul în care îţi petreci acest timp determină locul în care te vei afla peste câţiva ani şi evoluţia ta.

Dacă îţi investeşti energia în acţiuni constructive pentru îndeplinirea ţelurilor tale, atunci eşti pe calea cea bună. Ţine-o tot aşa!

Pe de altă parte, dacă nu ştii ce vrei să faci cu viaţa ta şi eşti dezorganizat, asta înseamnă că îţi baţi joc de timpul tău.

Anii pierduţi nu se mai întorc. Nu mai ai şansa să revii asupra acelui timp preţios din viaţa ta.

Totuşi, nu este niciodată prea târziu să preiei controlul şi să îţi organizezi orele în mod eficient.

Odată ce vei face asta o să observi că uneori îţi este greu să bifezi toate sarcinile zilnice pe care ţi le-ai stabilit.

Eu am fost în situaţia asta şi încă mi se mai întâmplă să eşuez.

Hai să vedem ce poţi face tu ca să rezolvi această problemă. La finalul articolul îţi recomand câteva cărţi care te vor învăţa cum să îţi gestionezi mai bine timpul.

Citeşte şi recenzia pe care am făcut-o la cartea Puterea - de Rhonda Byrne.

Experienţa mea cu managementul timpului de lucru

plan pentru managementul timpului de lucru

învaţă managementul timpului de lucru

De multe ori m-am aflat în situaţia în care să nu pot îndeplini sarcinile stabilite într-o anumită zi.

Mă trezeam dimineaţa, îmi notam pe o foaie de hârtie obiectivele pentru acea zi şi trăgeam tare ca să le aduc la îndeplinire.

Totuşi, făceam o greşeală majoră. Cădeam în capcana hiperactivităţii. Lucram fără oprire la task-urile mele şi, cu toate acestea, nu reuşeam să le efectuez până la finalul zilei.

În următoarea zi mă ambiţionam să fiu mai productiv şi din nou îmi notam ţintele, pentru ca spre finalul zilei să constat că eram la fel de „ineficient.”

Când trăgeam linie îmi dădeam seama că nu îndeplineam nici două treimi din obligaţiile trasate.

Iar odată cu această constatare mă simţeam dezamăgit. Eram nemulţumit de mine.

Credeam că nu m-am organizat suficient de bine şi că am pierdut timpul aiurea.

De fapt, problema era cu totul alta, şi anume managementul timpului meu de lucru. Hai să vedem despre ce este vorba!

Te-ar putea interesa şi articolul 10 cărţi care îţi schimbă viaţa.

Nu face greşeala pe care am făcut-o eu!

Este hotărâtor să ai un plan prestabilit după care să îţi trăieşti viaţa.

Jim Rohn spunea într-una dintre conferinţele sale că trebuie să îţi planifici ziua înainte de a o începe. La fel trebuie să faci cu săptămânile, lunile şi anii.

Iată un bun management al timpului de lucru.

Una dintre cele mai bune scrieri motivaţionale ale lui Jim Rohn este cartea 7 strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii. În ea vei găsi multe sfaturi bune despre setarea minţii de învingător dar şi despre managementul timpului. Ţi-o recomand cu maximă căldură!

Cu toate acestea, greșeala pe care eu o făceam mereu era că îmi setam prea multe sarcini zilnice. Îmi supraîncărcam timpul.

Strâns legat de asta, mai făceam o gafă majoră: nu îmi organizam bine perioada de timp alocată fiecărei obligaţii.

Dacă, spre exemplu, îmi stabileam pentru ziua de marţi să fac 5 lucruri, făceam doar trei.

Asta pentru că ori îmi setam prea multe activităţi într-o singură zi ori alocam prea mult timp unora dintre ele iar pe celelalte le neglijam.

Prin urmare, nu face şi tu greşeala pe care am făcut-o eu şi pe care o mai fac din când în când.

Ai grijă să nu îţi stabileşti prea multe sarcini într-o zi şi nu te cufunda prea mult într-una din ele.

Stabileşte pentru fiecare activitate un timp egal. Planifică-ţi duratele pentru fiecare dintre ele. Şi respectă-le!

În felul acesta te asiguri că le vei face pe toate. Şi stai cu ochii pe ceas. Când expiră timpul treci la următoarea treabă, chiar dacă nu ai terminat-o pe cea dinainte.

managementul timpului de lucru şi de pauză

lista de sarcini pentru managementul timpului de lucru

Importanţa creării unei liste de sarcini zilnice

Orice ai avea de făcut este bine să notezi sarcinile pe o foaie de hârtie. Asta ajută la managementul eficient al timpului tău de lucru.

Îţi sugerez să scrii în dreptul fiecăreia timpul stabilit pentru îndeplinire.

O listă de sarcini are scopul de a te organiza mai bine. În plus, te asiguri că nu vei scăpa din vedere ceea ce ai de făcut.

Înainte de a învăţa să îmi planific inteligent timpul îmi trăiam viaţa la întâmplare. Deşi aveam o idee despre ce aş vrea să fac în fiecare zi, nu întocmeam un plan scris.

Astfel, deseori ajungeam în situaţia în care uitam să fac anumite lucruri importante.

Iar adesea asta era frustrant, pentru că aveam destul timp la dispoziţie.

Nu-i aşa că ţi s-a întâmplat să te trezeşti în ultimul moment că ai uitat să faci ceva important?

Ai tot amânat şi în cele din urmă ori ai omis să faci treaba aia ori ai făcut-o pe ultima sută. Şi, evident că nu ai făcut-o bine sută la sută.

Totul ţine de organizare. Iar cel mai bine faci asta luând o foaie de hârtie şi un pix în mână şi scriind ce vrei să faci în următoarele ore.

Fă-ţi un plan pentru managementul timpului de lucru.

Apoi trebuie să fii perseverent şi să iei pauzele în mod corespunzător. Dar mai ales să înveţi să te descurci cu obstacolele care pot apărea.

În acest sens îţi recomand să citeşti articolul meu despre Puterea obstacolelor.

Este vital să faci pauze în timpul muncii

Când „transpiri” pentru obiectivele tale poţi cădea în capcana exagerării.

Cu alte cuvinte, devii un „workaholic”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eşti dependent de muncă şi te concentrezi numai pe asta. Nu mai faci altceva.

Metaforic vorbind, rămâi ţintuit în scaunul biroului ore întregi.

Şi nu doar că te epuizezi psihic iar randamentul are de suferit dar şi sănătatea ta va fi afectată.

Cu toate că este foarte importantă focusarea pe sarcinile tale, tot la fel de însemnat este să ştii când să faci o pauză.

Răgazul este necesar întrucât îţi relaxează corpul şi mintea.

Ştii vorba aia: „pauzele dese, cheia marilor succese”? Există un sâmbure de adevăr în asta.

Îţi aminteşti când erai la şcoală şi abia aşteptai recreaţia după o oră de matematică?

Deşi pauza dura doar 10 minute, era ca o mană cerească. Îţi încărcai bateriile pentru următoarea materie. Şi... mâncai un sendviş.

Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat dacă te-ai fi dus la şcoală şi ţi se preda în mod continuu timp de 8 ore.

Nu doar că nu ai fi înţeles mare lucru dar te-ar fi epuizat psihic peste măsură.

În plus, ai fi leşinat de foame! 😊

Tehnica Pomodoro pentru managementului timpului

managementul timpului tau

tehnica Pomodoro pentru managementul timpului de lucru

Totuşi, nu este bine nici să faci pauze prea lungi. Dacă nu îţi gestionezi repausurile în mod corespunzător vei ajunge să pierzi timpul.

Îţi recomand să aplici tehnica Pomodoro pentru managementul timpului de lucru şi al celui de pauză.

Această metodă presupune să lucrezi 25 de minute iar 5 minute să iei pauză.

Astfel, pentru fiecare sarcină stabilită îţi setezi un număr de calupuri Pomodoro.

După ce termini 4 sesiuni de Pomodoro iei o pauză de aproximativ 30 de minute. Apoi treci la următoarea sarcină pe care o ai de făcut.

Poţi să modifici puţin această strategie şi să lucrezi 30 de minute după care să iei 10 minute pauză. Important este să iei un repaus la o sesiune de lucru.

Atenţie: asigură-te că cele 30 de minute lucrezi neîntrerupt şi pe deplin concentrat în activitatea ta. Pauza de 10 minute va fi binemeritată şi te va pregăti intelectual pentru următoarea activitate.

Dacă cineva sau ceva te va întrerupe dintr-un ciclu Pomodoro, o vei lua de la capăt şi nu îl vei socoti ca timp lucrat pe cel incomplet.

Cum să te organizezi mai bine

În concluzie, modul în care îţi rânduieşti managementului timpului de lucru face diferenţa dintre eficienţă şi ineficienţă.

Dacă nu gestionezi bine timpul pe care îl ai la dispoziţie poţi să ajungi într-una dintre cele două extreme: fie munceşti până cazi lat de oboseală, fie eşti superficial şi nu faci mare lucru.

În ambele variante nu vei avea spor.

Când am învăţat să fiu disciplinat în organizarea timpului meu am reuşit să bifez cât mai multe sarcini îndeplinite cu succes.

În plus, am simţit că sunt eficient şi că timpul trece în favoarea mea.

Foarte important este că am evitat oboselile lungi şi plictisul care intervenea când mă epuizam psihic.

Învăţând să îmi fac un plan zilnic şi să aplic tehnica Pomodoro de gestionare a timpului am muncit cu plăcere.

În plus, am avut timp pentru relaxare şi alte treburi.

Ce să mai zic de faptul că am avut o productivitate mult mai mare!

Câteva cărţi despre managementul timpului 

managementul timpului carte

cărţi pentru managementul timpului de lucru

Managementul timpului de lucru poate fi o problemă serioasă pentru unii oameni.

Cu toate că în acest articol am acoperit în mare ceea ce ar trebui să faci ca să munceşti inteligent, este posibil să vrei mai multe informaţii legat de acest subiect.

Pentru a veni în ajutorul tău îţi ofer mai jos câteva recomandări de cărţi care te pot ajuta să înţelegi mai bine cum să-ţi organizezi timpul.

Pe scurt, timpul este la fel pentru toată lumea. Cu toate acestea, pentru unii este mai mult iar pentru alţii mai puţin.

Totul depinde de cum se organizează fiecare. Iată despre ce cărţi este vorba:

1. Principiul 80 20 - Richard Koch

2. Începe cu ce nu-ti place! - Brian Tracy      

3. Managementul timpului tău - Rita Emmett      

4. Metoda GTD. Arta productivității fără stres - David Allen 


Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre managementul timpului de lucru şi de pauză.

Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai. Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.

Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.

Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.

Psihologie motivaţională

Cum să scapi de atacul de panică? Simptome şi tratament natural

Te-ai confruntat vreodată cu simptome care ţin de atacul de panică? Ai simţit că inima ţi-o ia la trap, ai ameţeli şi că pierzi controlul asupra a ceea ce se întâmplă? Te-ai speriat şi ai crezut că ai o problemă gravă de sănătate? Totuşi, s-ar putea să nu fie aşa. Ar putea fi ceva numai în mintea Citeşte mai mult

Cărţi motivaţionale

Puterea extraordinară a subconştientului tău – Recenzie

Ţine-te bine! În acest articol îţi ofer o recenzie detaliată despre una dintre cele mai interesante şi practice cărţi motivaţionale – Puterea extraordinară a subconştientului tău, scrisă de pastorul Joseph Murphy. Anterior am scris două articole pe blog despre subconştient. Te invit să le citeşti. Le găseşti aici: Subconstientul – cheia rezolvării tuturor problemelor tale şi Citeşte mai mult

Psihologie motivaţională

Subconstientul – cheia rezolvării tuturor problemelor tale!

Anterior, am scris un articol intitulat subconstientul şi minunile lui în care îţi relatam cum poţi descoperi această putere interioară pe care o ai. Această parte a minţii tale este responsabilă cu crearea evenimentelor care se petrec în jurul tău. Ea se află în strânsă legătură cu legea atracţiei şi determină în totalitate cursul vieţii tale. În Citeşte mai mult

Psihologie motivaţională

Problema principală a oamenilor – Imaginea de sine. Iată soluţia!

Mulţi oameni se confruntă cu blocaje emoţionale generate de imaginea de sine care îi împiedică să realizeze cu succes ceea ce îşi doresc de la viaţă. Te afli şi tu printre ei? Poate că da, poate că nu… indiferent de răspunsul tău, acest articol despre imaginea de sine te va ajuta foarte mult. Trebuie să ştii că Citeşte mai mult

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Abonează-te ca să primeşti noutăţile

Completează formularul de mai jos şi vei primi GRATIS Ebook-ul 50 de cărţi motivaţionale care îţi schimbă viaţa, pe care le-am citit şi ţi le recomand şi ţie

>