decembrie 31, 2022

Subconştientul şi Relaţiile Umane Armonioase

scris de Andrei

De când este lumea relationarea cu ceilalti a constituit o preocupare continuă a oamenilor.

Cum să te înţelegi cu oamenii?

Cum să treci peste dezamăgirile produse de alţi oameni?

Cum să te împrieteneşti cu ceilalţi?

Aceste întrebări stau şi astăzi în mintea indivizilor care încearcă să apeleze la diferite "trucuri" mai mult sau mai puţin eficiente pentru a relaţiona cu ceilalţi.

În acest articol îţi voi prezenta 11 paşi prin care poţi creea relaţii umane armonioase lucrând cu subconştientul tău.

Da, ai citit corect. Nu este nevoie să afli cum să-i schimbi pe ceilalţi. Cheia este la tine. Dacă vrei să cultivi relaţii interumane înfloritoare este necesar să cauţi în interiorul tău şi să faci unele modificări în gândire.

Hai să vedem cum îţi poţi creea relaţii de vis.

Citeşte şi Descoperă Top 4 cărţi despre Vindecarea copilului interior şi Mindfulness

Relationarea armonioasă cu ceilalti oameni

relationarea cu ceilalti

Subconştientul este ca o bandă magnetică care înregistrează pe pilot automat

Nu există nicio excepţie de la această regulă. Poţi folosi această învăţătură pentru a te integra mai bine în societate.

Şi poţi aplica sfatul biblic "Fă-le altora ceea ce ai dori să-ţi facă ei ţie."

Este simplu: de câte ori nu te-ai surprins gândind critic despre ceilalţi, şuşotind în mintea ta câte o vorbă aspră la adresa lor?

Dialogul interior pe care îl ai despre ceilalţi nu rămâne fără efecte. Produce consecinţe în realitatea exterioară.

Dacă vrei ca cei din jurul tău să aibă păreri bune despre tine caută să nu gândeşti niciodată rău despre ei. Dacă îţi doreşti să se comporte plăcut cu tine atunci învaţă să fii amabil cu ei.

Înainte de toate oferă ceea ce îţi doreşti să primeşti la rândul tău. Nu ai cum să te aştepţi la colaborări interesante cu oamenii dacă în secret nu dai doi bani pe ei. 

În plus, subconştientul tău înregistrează aceste mesaje negative întreţinute constant în minte şi le manifestă prin intermediul atitudinilor celorlalţi.

Prin urmare, poartă-te cu cei din jur şi gândeşte faţă de ei aşa cum ai vrea să se poarte şi să gândească ei despre tine.

Te-ar putea interesa să citeşti şi Cum să ai relatii interumane reuşite – Top 30 de principii fundamentale

Purtaţi-vă cu cei din jur aşa cum aţi vrea să se poarte ei cu dumneavoastră

Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!

Dacă vrei respect, învaţă să respecţi primul. Dacă vrei amabilitate, învaţă să fii amabil primul.

Orice virtute îţi doreşti din partea oamenilor caută să o cultivi prima dată în tine şi să o exprimi necondiţionat în exterior.

Ceea ce se va întâmpla este că vei atrage preponderent în viaţa ta manifestări similare din partea celorlalţi şi te vei bucura de seminţele pe care le-ai cultivat.

Precum o grădină mintea îţi oferă recolta potrivită. Dacă cultivi seminţe de ură, discordie şi critică la adresa oamenilor ghici ce? Vei primi o recoltă pe măsură. Iar făcând asta vei intra într-un cerc vicios din care este foarte greu să mai ieşi.

Vei considera că oamenii sunt răi şi că au o problemă personală cu tine.

Îi vei trata cu lipsă de respect şi cu resentimente iar asta va creea preconcepţii negativiste în mintea ta, care vor atrage caracteristici similare.

Totul operează în virtutea legii atracţiei. Ceea ce semeni, aceea vei culege.

Deci oferă atributele pe care îţi doreşti să le întâlneşti la ceilalţi oameni şi vei vedea cum relationarea cu ceilalti va fi din ce în ce mai armonioasă.

Una dintre cărţile cele mai potrivite pe acest subiect, pe care ţi-o recomand să o citeşti este cea de mai jos:

Carte Secretele relaţiilor divine

Carte Secretele relaţiilor divine

Ura şi resentimentele sunt o otravă mentală

Dacă vrei să te simţi mai bine şi să te eliberezi de stres, ai nevoie neapărat să laşi în urmă ura şi resentimentele.

În Univers funcţionează una dintre cele mai puternice legi care există:

Legea Acţiunii şi Reacţiunii

Astfel binele sau răul pe care-l faci altora se va întoarce către tine, cândva, sub o formă sau alta. Să nu ai dubii!

Cel care "calcă pe cadavre" şi caută să-şi satisfacă interesele înşelându-i pe alţii se sabotează, de fapt, pe el însuşi. Mai devreme sau mai târziu, sentimentul de culpabilitate şi energia negativă pe care o stochează îl vor face să fie victima unor acţiuni de aceeaşi natură, din partea altora.

Vreau să înţelegi că subconştientul nu face diferenţa între bine şi rău, adevărat sau fals. El se supune ordinelor date de mintea conştientă şi le execută fără să le analizeze.

Dacă îi oferi gânduri de ură şi resentimente, va amplifica această energie şi o va multiplica în viaţa ta.

Culmea, aceste energii nu-i vor afecta pe ceilalţi, ci numai pe tine însuţi. De ce să îţi faci rău cu mâna ta!?

Citeşte şi articolul meu despre Comportamentul social şi secretul fundamental al influenţării oamenilor

Rezumate Audio şi Text cu ideile principale din cărţi de dezvoltare personală bestseller-uri internaţionale

Accesează învăţăturile preţioase din zeci de cărţi despre succes, în câteva minute şi economiseşte astfel bani, timp şi energie.

Regula de aur: gândeşte despre ceilalţi numai ce ai dori ca ei să gândească despre tine

Începe chiar din acest moment să-ţi analizezi modul de gândire şi comportamentul faţă de ceilalţi.

Cum reacţionezi când cineva te nedreptăţeşte?

Cum te comporţi cu străinii?

Ce atitudine ai faţă de colegii de muncă?

Ce părere ai despre umanitate, în general?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări nu te mulţumesc, este cazul să începi lucrul cu personalitatea şi gândirea ta.

Să ştii că nu ne afectează ceea ce gândesc sau fac cei din jurul nostru, ci doar ceea ce gândim sau facem noi înşine. Comportamentele celorlalţi nu pot avea putere asupra noastra dacă noi nu lăsăm să se întâmple acest lucru.

Îţi recomand să citeşti şi articolul Cum să treci peste dezamagirea de oameni? (Sfaturi 100% valabile)

Trebuie să îţi cultivi o voinţă de fier pentru a nu te mai lăsa influenţat de oamenii cu energie mentală joasă. Pur şi simplu nu trebuie să te mai cobori la nivelul lor şi să te cerţi.

Emană gânduri de pace, armonie şi iubire chiar şi faţă de aceia care par cel mai greu de acceptat. Vei vedea cum lucrurile se schimbă.

Aşa cum un câine simta frica oamenilor şi îi atacă pe aceia care nu iubesc câinii, la fel există oameni cu o anumită vibraţie mentală sensibilă la influenţele subtile din jurul lor.

În această ordine de idei, vei întâlni persoane care îţi "simt" starea şi vibraţiile psihice negative despre ei şi vor reacţiona în consecinţă, atacându-te.

relationarea cu ceilalti

Dacă nu eşti receptiv, părerea sau insulta nimănui nu te poate afecta

Secretul unei vieţi linişte estesă reuşeşti să-ţi controlezi emoţiile astfel încât nimeni să nu te mai poată irita sau tulbura.

Ţine minte că pentru relationarea eficientă cu ceilalti este nevoie ca, mai întâi, tu să fii în regulă cu propria persoană. Poţi fi jignit doar dacă eşti o persoană iritabilă şi susceptibilă de a cădea în capcana emoţiilor negative. 

Lasă-i pe ceilalţi să aibă propriile opinii şi nu căuta să te lupţi cu ei pentru a-ţi demonstra dreptatea. Oamenii oricum văd doar ceea ce sunt determinaţi să vadă, iar această determinare vine din felul lor de a gândi, care s-a construit în timp.

Dacă vei înceta să mai răspunzi negativ la provocările oamenilor mici (critici sau jigniri din partea lor) înseamnă că eşti pe calea de a evita cât mai multe astfel de situaţii în viitor.

Citeşte şi articolul 3 capcane periculoase în drumul spre dezvoltarea personala

relationarea cu cei din jur

Nu judeca, altfel vei fi judecat. Nu pune verdicte asupra oamenilor

Avem acest obicei nărăvaş de a pune etichete oamenilor. În mintea noastră tragem concluzii, judecăm, criticăm pe ceilalţi. Şi de multe ori o facem răspicat, astfel încât el să ne audă.

Criticile, judecata şi jignirile îi pune în defensivă pe ceilalţi. Vor face orice pentru a se justifica, căutând cele mai absurde argumente posibile.

S-ar putea să-ţi placă şi articolul Dacă nu faci asta eşti condamnat la SINGURĂTATE

Dacă vrei să te bucuri de relationarea eficientă cu ceilalti trebuie să renunţi la a judeca oamenii şi la a pune etichete negative asupra lor.

Ia cu tine această învăţătură preţioasă:

"Orice om are nevoie să fie apreciat şi iubit, să se simtă important şi util pentru ceilalţi." (Joseph Murphy)

Oamenii sunt unici şi fiecare merită să fie înţeles. Orice om este unic în felul său, este creat de Dumnezeu şi are un rol bine definit în această lume.

Ţine minte măsura biblică "nu judeca, altfel vei fi judecat." Nici tu nu eşti fără de greşeală.

Vrei să înveţi imediat sfaturile celebre ale părintelui Necula? Obţine accesul pentru totdeauna chiar acum la 43 de lecţii video cu el. Apasă pe imaginea de mai jos.

relationarea cu ceilalti masterclass părintele Necula

Masterclass cu părintele Necula

Îmbunătăţeşte-ţi atitudinea faţă de exterior şi multe dintre problemele tale se vor rezolva ca prin farmec

Aşteptările pe care le avem de la lume se materializează în atitudinile lor faţă de noi. Este pură lege a atracţiei iar în cărţile scrise de Rhonda Byrne despre "secretul influenţării materiei cu ajutorul gândurilor" descoperim pe îndelete acest adevăr.

Joseph Murphy scrie în cartea "Puterea extraordinară a subconştientului tău" că:

"Mulţi oameni sunt obişnuiţi să gândească negativ datorită condiţionărilor mentale. Pot fi consideraţi "delincvenţi" mentali, căci se ceartă cu toţi, refuză să coopereze, sunt cinici şi blazaţi."

Una dintre cărţile extraordinare despre puterea emoţiilor pozitive asupra celorlalţi este cea scrisă de Joseph Murphy, Puterea miraculoasă a minţii tale - puterea vindecătoare a iubirii, pe care o găseşti mai jos (clic pe poză).

relationarea cu ceilalti cărţi

Puterea Miraculoasă a Minţii tale - J. Murphy

Legea acţiunii şi reacţiunii: binele sau răul pe care-l faci altora, se întoarce la tine

În Univers există nişte legi "nescrise" care funcţionează 100%, chiar dacă crezi în ele sau nu.

Alături de legea atracţiei despre care am scris în articolele mele precedente pe Blog, există şi Legea Acţiunii şi Reacţiunii: ceea ce faci şi gândeşti despre alţii, vor face şi vor gândi şi ei despre tine.

Şi atenţie: nu neapărat aceleaşi persoane vor manifesta atitudini similare faţă de tine, bumerangul poate să vină din partea altora, pe care nici nu-i cunoşti.

Subtile sunt căile Universului şi ale Domnului, dar ele duc întotdeauna la destinaţia potrivită.

Vrei prietenie? Oferă primul asta.

Vrei un zâmbet sincer? Oferă primul asta.

Vrei relaţii sociale mai bune cu ceilalţi? Fă tu primul asta.

Învaţă să oferi oamenilor ceea ce îţi doreşti să primeşti la rândul tău. Este singura lege care funcţionează de când lumea şi pământul.

Descarcă ebook-ul gratuit

10 Paşi pentru o Viaţă mai Bună


Subconştientul nu ştie ce este bine sau rău

El îţi furnizează consecinţele gândurilor întreţinute constant în minte.

Sarcina subconştientului este să execute întocmai ordinele primite de la Conştientul tău. El nu are menirea să analizeze dacă sugestiile pe care i le dai sunt "bune" sau "rele".

Dacă îţi doreşti să te bucuri de relationarea armonioasă cu ceilalti învaţă să transmiţi către ei sugestii de calm, bunătate, afecţiune şi generozitate.

Nu numai că oamenii vor simţi "inconştient" asta dar vei atrage în viaţa ta vibraţii similare.

Citeşte şi Insula unde trăiau sentimentele umane

Toţi oamenii au dreptul la o părere diferită de a ta. Este în regulă!

Nu deţii tu adevărul absolut în nicio circumstanţă. Informaţiile pe care le percepem sunt profund subiective. 

De ce să te superi pentru că altcineva are o părere diferită de a ta? Oferă-i acest drept. Şi tu ai dreptul, la fel de bine, să n-o iei în considerare.

Mai mult, dacă vei analiza mai bine s-ar putea să înveţi ceva din părerea diferită a celuilalt.

Chiar este posibil să-ţi dai seama că părerea ta este oarecum greşită.

Oferă fiecărui om libertatea de a crede cea vrea şi respectă-i opinia chiar dacă crezi că este eronată.

Mulţi oameni sunt extrem de sensibili, precum câinii, la influenţele subtile din jurul lor

Se zice că un câine simte frica omului şi este posibil să-l atace tocmai pentru acest lucru.

La fel, unii oameni au o anumită vibraţie mentală care percepe gândirea ta despre ei.

Nu ţi s-a întâmplat să-ţi fie antipatică o persoană şi, fără să-i arăţi asta în vreun fel, pur şi simplu să nu te înţelegi cu ea?

Asta s-a întâmplat pentru că acel individ a "perceput" influenţa subtilă pe care i-ai transmis-o cu ajutorul gândirii. A simţi că nu-l placi şi a reacţionat în consecinţă faţă de tine.

Rezulatul? O disensiune sau un eşec relaţional.

De aceea, transmite gânduri de pace şi iubire celorlalţi oameni, nu-i judeca şi caută să-ţi formezi o părere bună despre ei.

Cei mai sensibili vor simţi asta şi te vor respecta mai mult.

ce este relationarea

Top 2 recomandări de cărţi de self-help despre relationarea cu ceilalti

Îmi place ca la finalul fiecărui articol de Blog să vin în sprijinul tău cu recomandări care te vor ajuta să faci un pas înainte în dezvoltarea personală.

Iată 2 cărţi pe care ţi le recomand pentru a învăţa cum să-ţi dezvolţi armonios relaţiile cu oamenii:

  1. Eliberează-te de relaţiile toxice (de Jackson Mackenzie)

Această carte este pentru tine dacă:

  •  Cauți o iubire autentică și vrei să recunoști la timp persoanele toxice.
  • Simți că ceva nu este în regulă în relația actuală, dar nu poți identifica exact problema.
  • Ai trecut printr-o relație dificilă și ai nevoie de ajutor pentru a-ți vindeca rănile interioare.
  • Ai observat că atragi parteneri idisponibili emoțional sau abuzivi și nu înțelegi de ce.
  1. Reguli de aur. Scrieri pierdute (de Napoleon Hill)

Pornind de la o serie de interviuri luate de Napoleon Hill unor personalităţi marcante din vremea lui, precum Carnegie, Ford şi Edison, articolele cuprinse aici vizează şi propun modalităţi testate şi deci eficiente prin care orice om obişnuit poate atinge succesul şi se poate înţelege mai bine cu ceilalţi.

Gata cu cititul fără rezultate! Vezi sau Ascultă ideile principale de reţinut din cărţile celebre...


Sper că aceste sugestii despre relationarea armonioasa cu ceilalti te-au inspirat să treci la treabă.

Am creat acest articol inspirându-mă din cartea "Puterea extraordinară a subconştientului tău" (de Joseph Murphy).

Descoperă toate cărţile scrise de acest autor aici pe librăria online

Îmi doresc să îmi laşi un comentariu şi să-mi spui care dintre ideile prezentate în acest articol ţi se pare cel mai greu de pus în practică.

De asemenea, îndrăznesc să îţi adresez o întrebare, la care putem găsi un răspuns împreună:

Tu ce probleme întâmpini în relaţionarea cu ceilalţi?

Îţi doresc relaţii fructuoase!

Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!

Atenţie

În final, vreau să iei informaţiile prezentate în acest articol cu un gram de rezervă şi să le treci prin judecata ta proprie.

Sunt consilier pentru dezvoltare personală şi coach, nu psiholog sau psihoterapeut.

Deci reţine că articolul de faţă conţine ideile mele, bazate pe experienţa mea şi pe ceea ce am învăţat şi perceput citind cărţi de dezvoltare personală şi având diferite trăiri.

Cu toate că s-ar putea să fie valabile pentru oricine şi să producă rezultate foarte bune, informaţiile cuprinse în acest articol ar putea fi nepotrivite pentru unele persoane ori este posibil ca pe alocuri să fie inexacte sau incomplete.

De aceea, utilizează aceste îndemnuri pe propria ta răspundere şi completându-le cu recomandările de cărţi şi resurse externe/interne incluse în cuprinsul acestuia. 

Nu lua informaţia fragmentat şi ruptă din context. Este necesar să citeşti cât mai multe articole de pe Blog, pentru a înţelege cât mai bine ideile pe care le expun.

Dacă vrei să te bucuri în fiecare zi de cele mai faine sugestii motivaţionale, preluate din cărţi de dezvoltare personală celebre din toate timpurile, te invit să te înscrii la Mesajul Motivaţional Zilnic pe Telefonul Mobil (prin WhatsApp, valabil oriunde în lume).

Primele 5 zile sunt GRATIS.

Motivatie în fiecare zi, la îndemâna oricui!

Bucură-te în fiecare zi de Mesaje Motivaţionale pe WhatsApp cu învăţături inspirate din peste 100 de cărţi de self-help. 

Înregistrează-te ACUM pentru 5 zile GRATUIT.


(Referinţe poze şi text: Bookzone, Cărtureşti, cartea "Puterea extraordinară a subconştientului tău", de Joseph Murphy)

(Informare: prezentul articol conţine link-uri de afiliat. În situaţia în care dai clic pe ele şi cumperi, eu voi încasa un comision, fără ca preţul tău să fie afectat. Îţi mulţumesc!)

Atenţionare: Acest articol este protejat de drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 şi este proprietatea Psihologia Gândului, fiind creat de Adi Andrei.

Este interzisă copierea sau distribuirea oricărei părţi din acest articol (cu excepţia citatelor) pe alte canale, fără consimţământul autorului şi o solicitare prealabilă.

Dacă ţi-a plăcut, DISTRIBUIE

Articole recente

ianuarie 20, 2023

ianuarie 12, 2023

decembrie 13, 2022

noiembrie 29, 2022

Despre Autor

Salut,
Numelele meu este Andrei şi sunt pasionat, printre altele, de lectura cărţilor de dezvoltare personală.
Îmi place blogging-ul şi sportul.
Până în prezent am citit câteva zeci de cărţi motivaţionale şi am învăţat multe lucruri interesante.
Am decis să scriu articole informative pe acest Blog pentru a veni în ajutorul tău cu sfaturi de viaţă, principii despre gândire şi recomandări de cărţi motivaţionale.
Scopul meu este să te ajut să depăşeşti momentele dificile şi să construieşti o viaţă mai bună.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Descarcă Ebook-ul Gratuit!

Am scris pentru tine cartea "10 Paşi pentru o viaţă mai bună". Completează

formularul de mai jos şi o vei primi pe email.

>
error: Acest conţinut este protejat!!