Cărţi de dezvoltare personală
În această secţiune vei găsi articole cu trimiteri la cărţi motivaţionale şi de dezvoltare personală.
De asemenea, aici poţi găsi recenzii ale unor titluri interesante şi recomandări pentru o alegere inspirată.
Cartile motivationale sunt cele mai bune surse de inspiraţie pentru învingerea problemelor care apar în viaţă.
Autori celebri precum Dale Carnegie, Napoleon Hill sau Jim Rohn şi-au pus la bătaie întreaga experienţă pentru a te ajuta să afli adevărurile fundamentale ale obţinerii succesului.
Există multe carti motivationale însă nu toate sunt reuşite. Totuşi, din fiecare putem învăţa câte ceva.
În articolele pe care le-am scris în această categorie te ajut să afli despre cele mai bune titluri.
Oferindu-ţi câteva idei succinte din conţinutul acestor lucrări te ajut să afli ce ţi s-ar potrivi cel mai bine într-un moment sau altul.
Stă numai în puterea ta să îţi cultivi obiceiul de a citi zilnic şi a învăţa lucruri noi tot timpul.
Se ştie că toţi oamenii care au obţinut succesul în viaţă aveau în comun pasiunea de a citi multe cărţi.
De aceea, este foarte important să îţi cultivi şi tu această capacitate. Este startul către autocunoaştere şi către o viaţă împlinită.
Pe lângă faptul că lectura constantă face bine organismului şi creierului în special, îţi oferă idei noi care îţi pot schimba viaţa într-o clipă.
Pătrunde în universul cărţilor de dezvoltare personală şi fă primul pas către disciplinarea gândurilor tale!
Ai acces deplin la experienţa şi ideile valoroase ale celor care au trăit înaintea noastră şi care au experimentat atât de multe.