Last Updated on 2 ani by Adrian
Atunci când te simţi deznădăjduit, primul lucru pe care îl poţi face imediat este să citeşti câteva citate despre fericire.
Le găseşti peste tot pe internet şi sunt cu miile. Toate sunt extraordinare şi ţi le recomand.
Orice citat motivaţional are darul de a-ţi ridica moralul astfel încât să te pui pe picioare şi să mergi înainte.
Fiecare dintre noi ne confruntăm cu provocări de tot felul iar viaţa nu este roz pentru nimeni, chiar dacă uneori aşa pare.
Însă dacă reuşim să ne controlăm gândurile şi sentimentele, împrejurările şi circumstanţele exterioare vor căpăta noi sensuri în vieţile noastre.
Se zice că este bine să priveşti jumătatea plină a paharului, nu pe cea goală.
Optimistul ştie că în orice situaţie, oricât de grea ar fi, există un sâmbure de binefacere. Pesimistul, pe de altă parte, se va focusa întotdeauna pe partea goală a paharului şi pe ceea ce lipseşte.
Tu din ce categorie vrei să faci parte?
În cartea Succesul şi atitudinea, Napoleon Hill spunea că în orice obstacol există sămânţa unei binefaceri pe măsură, pentru cel care are o atitudine mentală pozitivă.
Asta pentru că oportunităţile vin deseori sub masca problemelor şi a dificultăţilor, uneori interminabile şi fără ieşire.
Îţi recomand să citeşti şi articolul 20 de citate despre viata din cărţi motivaţionale cu greutate.
Cu ce te ajută să cunoşti citate despre fericire?
Ei bine, aşa cum spun în toate articolele mele de pe blog, lectura este esenţială pentru a obţine succesul în viaţă.
Asta pentru că citind te descoperi pe tine şi devii capabil să îţi foloseşti potenţialul pe care îl ai.
Te-ar putea interesa şi articolul meu despre Cum să citeşti eficient orice carte.
Lectura cărţilor motivaţionale îţi deschide mintea şi îţi consolidează încrederea de sine.
Apoi, te determină să îţi stabileşti obiective şi să te întrebi ce îţi doreşti de la viaţă cu adevărat.
Fireşte că atunci când ştii încotro te îndrepţi, Universul îţi poartă paşii către destinaţie cu fiecare minut al vieţii tale.
Totuşi, unele dintre dorinţele noastre nu se îndeplinesc. Mai mult decât atât, există probleme care apar în vieţile fiecăruia dintre noi. Toate acestea ne fac să fim trişti şi să uităm de binecuvântările care ne stau încă la dispoziţie.
Aici intervine rolul motivaţiei prin intermediul acelor citate despre fericire.
Atunci când le analizezi, aceste vorbe de duh ale înţelepţilor te pot ajuta să îţi recapeţi optimismul şi entuziasmul de dinainte.
În acest articol, am selectat pentru tine 20 de citate motivaţionale despre fericire, din cărţile de dezvoltare personală pe care le-am citit şi care mi-au plăcut mult.
La final, îţi voi spune şi care sunt aceste cărţi şi de unde le poţi cumpăra la un preţ ieftin.
Sper să te ajute în drumul tău.
Cum să-ţi construieşti fericirea
Mai jos îţi împărtăşesc câteva citate despre fericire culese din cartea Cum să-ţi construieşti fericirea, scrisă de Christophe Andre. Iată care sunt acestea:
„Am hotărât să fiu fericit pentru că face bine la sănătate.” – Voltaire
„În viaţă nu există decât două tragedii: una este să nu avem ceea ce ne dorim; alta este aceea de a-l obţine.” – Oscar Wilde
„Plăcerea sau bucuria sau fericirea, oricum am numi-o, nu se găseşte, ci se face.” – filosoful Alain
„Fericirea se naşte din nefericire. Nefericirea este ascunsă în sânul fericirii.” – Lao Tzî
„Căutăm cu toţii fericirea, dar fără să ştim unde, asemenea beţivilor ce-ncearcă să ajungă acasă, ştiind vag că e pe undeva pe-acolo.” – Voltaire
„Fericirea înseamnă să ai pe cineva pe care să-l poţi pierde.” – Philippe Delerm
„Activitatea este indispensabilă fericirii.” – Arthur Schopenhauer
„În viaţă, fericirea nu este scopul, ci mijlocul.” – Paul Claudel
„Spre deosebire de toate celelalte bunuri pe care le căutăm pentru a ajunge la altceva prin mijlocirea lor, căutăm fericirea pentru ea însăşi: ea este binele suprem. Numai asupra naturii şi definiţiei a ceea ce este fericirea nu s-a ajuns la vreun acord.” – Aristotel
Citeşte şi Top cărţi motivaţionale pe care să le citeşti în 2020.
Secretul de a fi fericit şi citate despre fericire
Cartea Secretul de a fi fericit este una dintre cele mai interesante lecturi despre fericire pe care am citit-o.
Are o vechime de mai bine de 10 ani însă vorbeşte foarte clar şi la obiect despre cum poţi atrage fericirea în viaţa ta.
Iată câteva citate motivaţionale în legătură cu fericirea, din această carte:
„Majoritatea oamenilor sunt pe atât de fericiţi, pe cât de hotărâţi sunt să fie astfel.” – Abraham Lincoln
„Singurul lucru care stă între voi şi fericire este o simplă poveste.” – Michael Neill
„Frica este doar teama de posibila nefericire.” – Bruce di Marsico
„Aurul se găseşte în întuneric.” – Carl Jung
„În ziua în care copilul înţelege că toţi adulţii sunt imperfecţi, el devine adolescent; în ziua în care îi iartă pentru asta, devine adult; în ziua când se iartă pe el însuşi, devine înţelept.” – Alden Nowlan
S-ar putea să te intereseze şi Cum să îţi faci propria consiliere şi dezvoltare personală.
Fericirea în opinia lui Ruediger Schache
În cartea Secretul magnetului inimii, Schache vorbeşte despre legea atracţiei din perspectiva vibraţiilor sentimentelor noastre.
Cu alte cuvinte, autorul pune un mare accent pe emoţiile noastre în crearea realităţilor pe care le trăim. Iată câteva citate interesante despre fericire, culese din această carte:
„Dumnezeu nu joacă zaruri.” – Albert Einstein
„Ceea ce atrageţi permanent vă arată, ca o oglindă, ce se găseşte în magnetul dumneavoastră interior, pentru a putea să vă reorientaţi mai clar.” – Ruediger Schache
„Magnetul inimii dumneavoastră acţionează în patru moduri: el atrage similitudinile, contrastele, respingerile sau „o minune”.” – Ruediger Schache
Citeşte şi Top 50 de citate de dezvoltare personală care te lasă cu gura căscată!
„Claritatea dumneavoastră atrage din haosul numeroaselor posibilităţi tocmai pe acei oameni şi acele evenimente care vi se potrivesc.” – Ruediger Schache
„Norocul vieţii tale depinde de natura gândurilor tale.” – Marc Aureliu
„Numai cu inima vedem bine. Ceea ce este esenţial este invizibil pentru ochi.” – Antoine de Saint-Exupery
Concluzii şi cărţi relevante despre fericire
Cu siguranţă Fericirea este misiune a fiecărui om pe acest pământ. Încă de la naştere şi până când moare, omul caută plăcerea şi binele.
Depinde însă prin ce mijloace reuşeşte să îşi procure satisfacţia.
Psihologii au ajuns la concluzia că omul poate fi motivat să treacă la acţiune din două direcţii fundamentale: plăcerea sau durerea.
Eu spun că nu trebuie să simţi durerea ca să începi să cultivi plăcerea.
Dacă vrei să afli mai multe despre mecanismele concrete prin care poţi creea starea de fericire în viaţa ta, îţi recomand să citeşti următoarele trei cărţi deosebite:
1. Secretul magnetului inimii – de Ruediger Schache
2. Secretul de a fi fericit – de Michael Neill
3. Cum să-ţi construieşti fericirea – de Christophe Andre
Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol cu Top 20 de citate despre fericire.
Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai. Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.
Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.
Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.
[tcb_post_list query=”{‘filter’:’custom’,’related’:|{||}|,’post_type’:’post’,’orderby’:’date’,’order’:’DESC’,’posts_per_page’:’6′,’offset’:’1′,’no_posts_text’:’There are no posts to display.’,’exclude_current_post’:|{|’1’|}|,’rules’:|{||}|}” type=”masonry” columns-d=”2″ columns-t=”3″ columns-m=”1″ vertical-space-d=”15″ horizontal-space-d=”15″ ct=”post_list-43431″ ct-name=”Image & Text 05″ tcb-elem-type=”post_list” pagination-type=”none” pages_near_current=”2″ css=”tve-u-172f20af411″ horizontal-space-t=”15″ vertical-space-m=”10″ horizontal-space-m=”0″ article-tcb_hover_state_parent=”” element-name=”Post List” no_posts_text=”” total_post_count=”24″ total_sticky_count=”0″ posts_per_page=”6″ featured-content=”0″ disabled-links=”0″ article-permalink=”|{|tcb-article-permalink|}|” masonry='{„itemSelector”:”.post-wrapper”,”columnWidth”:”.post-wrapper”,”gutter”:15}’ class=” ][tcb_post_list_dynamic_style]@media (min-width: 300px){[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []{background-image: url(„[tcb_featured_image_url size=large]”) !important;}[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []:hover []{background-image: linear-gradient(45deg, rgba(0, 143, 255, 0.1) 0%, rgba(255, 255, 255, 0) 78%), url(„[tcb_featured_image_url size=medium]”) !important;}}[/tcb_post_list_dynamic_style]
[tcb_post_published_date date-format=’F j, Y’ date-format-select=’F j, Y’ show-time=’0′ time-format=” time-format-select=’g:i a’ type=’published’ inline=’1′]
[tcb_post_title link=’1′ rel=’0′ target=’0′ inline=’1′ css=” static-link='{„className”:”tve-froala”,”href”:”https://lp-build.thrivethemes.com/leo-vel-orci-porta-non-pulvinar-neque/”,”title”:”Leo vel orci porta non pulvinar neque”,”class”:”tve-froala”}’]
[/tcb_post_list]
Mi a placut foarte mult si lucrurile acestea sunt atât de adevărate despre fericire Fericire este în noi