Last Updated on 2 ani by Adrian
Viaţa… un drum cu multe suişuri şi coborâşuri, în care ai nevoie de sfaturile înţelepţilor sau de citate celebre despre viata.
De câte ori nu te-ai aflat într-o situaţie inedită, în care nu ştiai ce să faci?
Eu m-am aflat în împrejurări de genul acesta de multe ori în viaţă şi ştiu… este frustrant şi suntem predispuşi cu toţii la erori.
Fiecare om se naşte cu dreptul său la greşeli şi izbânde. Drumul fiecăruia poate fi mai uşor sau mai greu, în funcţie de câtă experienţă are.
Sigur, nu ne naştem învăţaţi… însă putem afla din experienţa predecesorilor noştri. În felul acesta ne este mult mai simplu să ne ferim de probleme ori să găsim soluţii mai repede.
În acest articol am făcut o colecţie a 55 de citate celebre despre viata pe care le-am găsit în cărţile motivaţionale care m-au inspirat cel mai mult.
Citeşte fiecare citat motivaţional în parte, notează-l pe o foaie de hârtie şi repetă-l cât mai des, până ce îl vei memora.
În felul acesta te vei asigura că îţi va apărea în mintea conştientă ori de câte ori te confrunţi cu o situaţie provocatoare, şi vei şti cum să procedezi.
La finalul articolui îţi indic cărţile motivaţionale în care am găsit aceste citate deosebite.
Citeşte şi Top 9 cărţi deosebite care merită citite într-o viaţă.
Citate celebre despre viata – rolul pe care îl au pentru noi
Aşa cum ştii, viaţa nu este roz. Fiecare om se confruntă cu diferite probleme. Şi este normal să fie aşa.
Însă ce facem atunci când suntem într-o situaţie nemaiîntâlnită?
Un proverb celebru spune că este firesc să greşeşti o dată. Însă dacă o comiţi şi a doua oară şi nu ai învăţat nimic din prima greşeală, înseamnă că eşti ignorant. Iar ignoranţa conduce spre rezultate neplăcute.
Când nu ai bătrânii aproape ori pe cineva înţelept, cel mai simplu lucru pe care îl poţi face este să recurgi la citate celebre despre viata, pe care le găseşti oriunde. În cărţi motivaţionale, în literatură generală, pe internet… sursele de informaţii sunt diverse şi abundă!
(menţionează o sursă de citate)
Tocmai pentru a veni în sprijinul tău cu o colecţie de citate motivaţionale selectate de mine din cărţile pe care le-am citit, am creat acest articol special.
Oricare ar fi problemele sau întrebările tale despre viaţă, aceste maxime celebre te vor încărca cu multă energie pozitivă.
Apoi, tot ceea ce trebuie să faci este să îţi disciplinezi mintea şi acţiunile, astfel încât să procedezi conform acestor învăţăminte.
Şi acum hai să vedem care sunt aceste citate celebre despre viata care îţi vor fi de folos.
Citeşte şi 950 de citate despre viaţă care să te inspire în fiecare zi.
55 de maxime importante despre viaţă şi gândire pozitivă
Citeşte cu atenţie aceste vorbe de duh şi meditează asupra înţelesului fiecăreia dintre ele. Învaţă să crezi în tine, în gândirea pozitivă şi să lucrezi cu legea atracţiei. Rezultatele pe care le vei obţine te vor mulţumi pe deplin dacă ai credinţa şi perseverenţa necesare.
Cred că mare parte dintre aceste citate motivaţionale nu le găseşti pe internet.
- „Omul devine adesea ceea ce crede că este.” – Mahatma Gandhi
- „Credinţa are atât puterea de a crea, cât şi puterea de a distruge.” – Anthony Robbins
- „Nu construi obstacole în imaginaţia ta. Diminuează importanţa fiecărui aşa-numit obstacol. Minimalizează-l. Dificultăţile trebuie studiate, abordate şi eliminate în manieră eficientă, însă trebuie văzute doar ca ceea ce sunt. Nu trebuie exagerate prin gânduri temătoare.” – Norman Vincent Peale
- „Mulţi oameni îşi fac viaţa dificilă în mod inutil, pentru că îşi risipesc forţa şi energia frământându-se şi tulburându-se.” – Norman Vincent Peale
- „E imposibil să ai parte de o pace a sufletului dacă ritmul e accelerat în asemenea măsură. Dumnezeu nu va merge atât de repede. Nu va încerca să ţină pasul cu tine. El spune de fapt: „Dacă vrei, ia-o înainte cu acest ritm nebunesc, iar când te vei epuiza, îţi voi oferi tămăduire. Însă îţi poţi îmbogăţi viaţa atât de mult dacă vei încetini ritmul acum, dacă vei trăi, te vei mişca şi îţi vei unii fiinţa cu Mine.” – Norman Vincent Peale
- „Această lege importantă afirmă concis şi simplu că, dacă gândeşti în termen negativi, vei obţine rezultate negative. Dacă gândeşti în termeni pozitivi, vei obţine rezultate pozitive. Acesta este faptul simplu de la baza unei legi uimitoare a prosperităţii şi a succesului. În patru cuvinte: crede şi vei reuşi.” – Norman Vincent Peale
- „Doctorul George W. Crile, un chirurg american celebru, a spus: „Ne este teamă nu doar în minte, ci şi în inimă, creier şi viscere, întrucât oricare ar fi cauza temerilor şi a grijilor, efectul acestora poate fi resimţit mereu în celulele, ţesuturile şi organele corpului.” – Norman Vincent Peale
- „Nu poţi controla ce ţi se va întâmpla în viaţă, dar îţi poţi controla întotdeauna sentimentele şi acţiunile faţă de evenimentele vieţii.” – Viktor Frankl
- „Subconştientul fiecărui om se supune controlului permanent al mentalului conştient, dar este influenţat şi de sugestiile venite din exterior.” – Joseph Murphy
- „Tot ceea ce imprimaţi în subconştient se va proiecta mai târziu pe ecranul vieţii sub forma unei condiţionări, a unei experienţe sau a unui eveniment anume.” – Joseph Murphy
- „Ceea ce un om gândeşte, simte şi crede, în profunzimea fiinţei sale, determină starea spiritului său, a corpului său şi a mediului în care se află.” – Joseph Murphy
- „Tot ceea ce vi se petrece este rezultatul gândurilor imprimate în subconştient.”- Joseph Murphy
- „Cel mai bun mijloc de a vă îndepărta de prosperitate este să fiţi invidioşi şi să-i criticaţi pe cei care se bucură de ea.” – Joseph Murphy
- „Legea care stă la baza întregii manifestări este legea credinţei. Credinţa este gândul întreţinut permanent şi în mod conştient.” – Joseph Murphy
- „Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi lumina va străluci pe toate drumurile tale.” – citat din Biblie (Iov 22:28)
- „Oamenii ajung să vă atingă punctele sensibile doar pentru că permiteţi ca acest lucru să se întâmple.” – Bobbe Sommer
- „Ceea ce îi tulbură pe oameni nu sunt lucrurile, ci părerile pe care le au despre ele.” – Epictet
Te-ar putea interesa şi articolul pe care l-am scris despre Top 50 de citate despre dezvoltare personală care te lasă cu gura căscată.
- „În orice obstacol există sămânţa unei binefaceri pe măsură, pentru cel care are o atitudine mentală pozitivă.” – Napoleon Hill
- „Am hotărât să fiu fericit pentru că face bine la sănătate.” – Voltaire
- „În viaţă nu există decât două tragedii: una este să nu avem ceea ce ne dorim; alta este aceea de a-l obţine.” – Oscar Wilde
- „Plăcerea sau bucuria sau fericirea, oricum am numi-o, nu se găseşte, ci se face.” – filosoful Alain
- „Fericirea se naşte din nefericire. Nefericirea este ascunsă în sânul fericirii.” – Lao Tzî
- „Căutăm cu toţii fericirea, dar fără să ştim unde, asemenea beţivilor ce-ncearcă să ajungă acasă, ştiind vag că e pe undeva pe-acolo.” – Voltaire
- „Fericirea înseamnă să ai pe cineva pe care să-l poţi pierde.” – Philippe Delerm
- „Activitatea este indispensabilă fericirii.” – Arthur Schopenhauer
- „În viaţă, fericirea nu este scopul, ci mijlocul.” – Paul Claudel
- „Spre deosebire de toate celelalte bunuri pe care le căutăm pentru a ajunge la altceva prin mijlocirea lor, căutăm fericirea pentru ea însăşi: ea este binele suprem. Numai asupra naturii şi definiţiei a ceea ce este fericirea nu s-a ajuns la vreun acord.” – Aristotel
- „Oportunitatea este o zeiţă mândră, ce nu-şi iroseşte timpul cu cei care nu sunt pregătiţi s-o întâmpine.” – Cel mai bogat om din Babilon
- „Recunoştinţa înseamnă bogăţie, lamentarea înseamnă sărăcie.” – cartea Magia
- „Când e vorba să creăm bunăstare, bunăstarea este o atitudine mentală. Este vorba de felul în care gândim.” – cartea Secretul
- „Fiecare eşec poartă în sine germenele unui succes echivalent.” – cartea Gândeşte şi vei fi bogat
Te-ar putea interesa şi 20 de citate despre viaţă din cărţi motivaţionale.
Şi mai multe citate motivaţionale despre viaţă
Trage-ţi puţin sufletul, respiră adânc şi continuă să lecturezi aceste citate celebre despre viata.
- „Dacă suntem hotărâţi să ne atingem scopurile, nici vârsta, nici scepticismul celorlalţi nu ne pot abate din drum.” – cartea Gândeşte şi vei fi bogat
- „Atunci când ne exprimăm recunoştinţa, noi nu trebuie să uităm că cea mai înaltă formă de apreciere nu sunt cuvintele rostite, ci viaţa trăită la unison cu acestea.” John F. Kennedy (citat din cartea Magia)
- „Acest instrument te va ajuta să dobândeşti gloria întregii lumi.” – Tăbliţa de Smarald
- „Găseşte o piatră magică şi pune-o la căpătâiul patului tău. Seara, înainte de culcare, ia Piatra Magică în mână şi gândeşte-te la cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat astăzi. Rosteşte cuvântul magic „mulţumesc.” – Rhonda Byrne
- „Cramponarea de starea de mânie este ca şi cum ai ţine în mână un cărbune aprins cu intenţia de a-l arunca în altcineva; tu eşti cel care se arde.” Gautama Buddha
- „Dumnezeu ţi-a dăruit astăzi 86.400 de secunde. Ai folosit măcar una dintre ele pentru a spune „mulţumesc”? – William A. Ward
- „Oamenii care aşteaptă să primească o baghetă magică uită că ei înşişi sunt bagheta magică.” – Thomas Leonard
- „Acesta este secretul magiei: trebuie să ştii că este prezentă pretutindeni în jurul tău; în caz contrar, ea rămâne invizibilă pentru tine.” – Charles de Lint
- „Ce este jos este şi sus; ce este sus este şi jos. Cine înţelege acest secret poate săvârşi miracole.” – Tăbliţa de Smarald
- „Scrie „mulţumesc” în dreptul visului tău scris pe hârtie. Împătureşte foaia şi pune-o deoparte undeva. Ea va începe să funcţioneze. Plantează seminţa şi pune-o deoparte. Nu te mai uita la ea. E ca şi la o sămânţă, trebuie să o laşi să crească, să facă rădăcini.” – Earl Shoaff
- „Acelaşi vânt adie peste noi toţi, diferenţa constă în setarea pânzelor.” – Jim Rohn
- „Nu cumpăra a doua maşină până ce nu ai cumpărat a doua casă.” – Jim Rohn
- „Pentru ca lucrurile să se schimbe pentru tine, tu trebuie să te schimbi”. – Jim Rohn
- „Oamenii vor încerca să îţi spună întotdeauna că toate marile oportunităţi s-au terminat sau au fost puse în practică de alţii. În realitate, lumea se schimbă în fiecare secundă, iar noile oportunităţi apar din toate direcţiile, inclusiv în calea ta.” Ken Hakuta – inventator (cartea Eroul)
- „Urmează-ţi fericirea şi Universul îşi va deschide porţile în faţa ta, acolo unde înainte nu exista decât un zid impenetrabil.” Joseph Campbell – mitolog
- „Trebuie să crezi că orice este posibil – că poţi face ceea ce îţi doreşti.” Laird Hamilton
- „Priviţi lucrurile nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum pot fi. Vizualizarea sporeşte valoarea oricărui lucru. Un gânditor eficient vizualizează mereu ceea ce poate fi realizat în viitor, nu e încremenit în prezent.” (Puterea magică a gândului)
- „Curgerea evenimentelor ne învaţă să credem. Nu trebuie decât să ne supunem. Suntem cu toţii conduşi pe drumul bun şi, ascultând cu umilinţă, vom auzi cuvântul potrivit.” (De la idee la bani)
- „Mintea nu cunoaşte alte frontiere decât cele pe care i le stabilim noi înşine.” (Dale Carnegie)
- „Fiecare om care vrea să reuşească în demersul său, oricare ar fi acela, trebuie să fie dispus să-şi ardă bărcile şi să taie accesul la orice cale de retragere.” (Napoleon Hill)
- „Fiecare eşec poartă în sine germenele unui succes echivalent.” (Gândeşte şi vei fi bogat)
- „Viaţa poate fi absolut fenomenală, ar trebui să fie şi va fi, atunci când veţi începe să folosiţi secretul.” Bob Proctor
- „Orice gând al dumneavoastră este un lucru real – o forţă.” Prentice Mulford
- „Datoria noastră ca oameni este să perseverăm în gândurile legate de ceea ce vrem, să lămurim în minte ceea ce dorim şi, pornind de aici, începem să invocăm una din cele mai importante legi ale Universului, legea atracţiei. Devenim ceea ce gândim cel mai mult, însă şi atragem ceea ce gândim cel mai mult.” John Assaraf
Ţi-ar putea plăcea şi Top cărţi motivaţionale pe care să le citeşti în 2020.
Cărţi motivaţionale cu citate celebre despre viata
Aşa cum ţi-am promis la începutul articolului, îţi voi recomanda câteva cărţi motivaţionale deosebite, din care am cules aceste citate şi m-am inspirat.
Sunt absolut convins că îţi vor fi foarte utile şi vei afla detalii suplimentare despre cum să aplici legile universului pentru a-ţi modela viaţa şi a-ţi îndeplini cele mai profunde dorinţe.
Iată despre ce cărţi de dezvoltare personală este vorba:
- Puterea extraordinară a subconştientului tău – de Joseph Murphy
- Magia – de Rhonda Byrne
- Omul în căutarea sensului vieţii – de Viktor Frankl
- Gândeşte şi vei fi bogat – de Napoleon Hill
- Eroul – de Rhonda Byrne
- Forţa gândirii pozitive – de Norman Vincent Peale
Şi când poate fi mai potrivit decât acum să îţi ofer acest BONUS minunat!
Am creat Ebook-ul 50 de cărţi motivaţionale care îţi schimbă viaţa, pe care le-am citit şi ţi le recomand şi ţie. Descarcă-l GRATUIT de mai jos:
Descarcă EBOOK gratuit
50 de cărţi motivaţionale care îţi schimbă viaţa, pe care le-am citit şi ţi le recomand şi ţie – titluri, descrieri esenţiale şi REDUCERI
Îţi recomand să citeşti şi 6 cărţi de citit la supărare.
Concluzie
Nu uita că practica face diferenţa. Simpla lectură neurmată de punerea în aplicare a învăţăturilor, nu oferă rezultatele aşteptate.
Aşa că dă-i bătaie, fă o schimbare în viaţa ta, pe care o aşteptai de mult. Intră pe link-urile pe care ţi le-am pus la fiecare carte în parte şi comand-o acum la cel mai mic preţ posibil.
Ori de câte ori te simţi frustrat, dezamăgit sau supărat ia şi citeşte aceste pasaje motivaţionale. Repetă-le cât mai des şi pune-le în aplicare.
Apoi citeşte cărţile pe care ţi le-am recomandat mai sus şi te asigur că vei trece mai uşor peste piedicile vieţii.
Spor la citit şi multă gândire pozitivă!
Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre citate celebre despre viata.
Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai. Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.
Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.
Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.
[tcb_post_list query=”{‘filter’:’custom’,’related’:|{||}|,’post_type’:’post’,’orderby’:’date’,’order’:’DESC’,’posts_per_page’:’6′,’offset’:’1′,’no_posts_text’:’There are no posts to display.’,’exclude_current_post’:|{|’1’|}|,’rules’:|{||}|}” type=”masonry” columns-d=”2″ columns-t=”3″ columns-m=”1″ vertical-space-d=”15″ horizontal-space-d=”15″ ct=”post_list-43431″ ct-name=”Image & Text 05″ tcb-elem-type=”post_list” pagination-type=”none” pages_near_current=”2″ css=”tve-u-174b78dc157″ horizontal-space-t=”15″ vertical-space-m=”10″ horizontal-space-m=”0″ article-tcb_hover_state_parent=”” element-name=”Post List” no_posts_text=”” total_post_count=”63″ total_sticky_count=”0″ posts_per_page=”6″ featured-content=”0″ disabled-links=”0″ article-permalink=”|{|tcb-article-permalink|}|” masonry='{„itemSelector”:”.post-wrapper”,”columnWidth”:”.post-wrapper”,”gutter”:15}’ class=” article-tcb_hover_state_parent=” article-permalink=’|{|tcb-article-permalink|}|’ ][tcb_post_list_dynamic_style]@media (min-width: 300px){[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []{background-image: url(„[tcb_featured_image_url size=large]”) !important;}[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []:hover []{background-image: linear-gradient(45deg, rgba(0, 143, 255, 0.1) 0%, rgba(255, 255, 255, 0) 78%), url(„[tcb_featured_image_url size=medium]”) !important;}}[/tcb_post_list_dynamic_style]
[tcb_post_published_date date-format=’F j, Y’ date-format-select=’F j, Y’ show-time=’0′ time-format=” time-format-select=’g:i a’ type=’published’ inline=’1′]
[tcb_post_title link=’1′ rel=’0′ target=’0′ inline=’1′ css=” static-link='{„className”:”tve-froala”,”href”:”https://psihologiagandului.ro/despre-gandirea-pozitiva”,”title”:”Despre gandirea pozitiva – recenzie carte Forţa Gândirii Pozitive”,”class”:”tve-froala”}’]
[/tcb_post_list]