Despre gandirea pozitiva s-au scris foarte multe cărţi interesante. Şi dacă sunteţi urmăritorii mei ştiţi că pe acest blog vă recomand multe cărţi de dezvoltare personală care vă învaţă gândirea pozitivă.
Legat de acest subiect îţi recomand să citeşti şi articolul Top 9 cărţi deosebite care merită citite într-o viaţă.
În acest articol vă fac o recenzie detaliată despre , scrisă de celebrul pastor şi autor motivaţional Norman Vincent Peale.
Aceasta este una dintre cele mai competente cărţi motivaţionale despre gândire şi credinţă, îmbinate într-o armonie perfectă din care rezultă succesul… în orice faci.
Pe scurt, în acest articol vei afla despre:
- Descrierea generală a cărţii Forţa gândirii pozitive;
- Câteva cuvinte despre viaţa pastorului Norman Vincent Peale;
- Cuprinsul şi ideile esenţiale ale cărţii Forţa gândirii pozitive;
- Câteva citate motivaţionale deosebite din această carte;
- Video-ul LIVE pe care l-am făcut pe pagina oficială de Facebook Psihologia Gândului, în care îţi vorbesc în detaliu despre carte.
- De unde poţi cumpăra cartea acum, la un preţ foarte bun
O carte de referinţă despre gandirea pozitiva
Bineînţeles că am citit personal această carte şi m-a captivat pe deplin. Altfel nu ţi-aş fi recomandat-o.
Forţa gândirii pozitive este un ghid practic care te încurajează la acţiune în scopul autoperfecţionării.
Ea îţi oferă informaţii cu ajutorul cărora poţi avea o viaţă fericită, satisfăcătoare şi împlinită. În plus, vei dobândi capacitatea de înţelegere profundă pentru durerea, lupta şi greutăţile ce ne caracterizează vieţile.
În esenţă, lecturând această carte vei înţelege gandirea pozitiva prin întoarcerea la credinţă, ca o revigorare pentru a trece peste înfrângeri.
Această carte cuprinde reguli simple de disciplină care te vor ajuta să îţi învingi propriile limite şi să depăşeşti obstacolele vieţii.
Seth Godin spunea că „optimismul este cea mai importantă trăsătură umană pentru că ne permite să ne dezvoltăm ideile, să ne îmbunătăţim situaţia şi să sperăm că mâine va fi mai bine.”
Interesant, nu-i aşa? Acum hai să vedem câteva aspecte interesante din viaţa autorului Norman Vincent Peale.
Te-ar putea interesa şi articolul Recenzie cartea Puterea extraordinară a subconştientului tău, de Joseph Murphy.
Viaţa pastorului Norman Vincent Peale şi de ce el?
a scris 46 de cărţi şi a trăit între anii 1898-1993, fiind un reputat orator specializat în probleme motivaţionale.
A fost cunoscut în lume sub porecla „Predicatorul de milioane” şi îşi merita din plin această titulatură.
Timp de 52 de ani, Peale a fost pastor principal la Biserica Marble Collegiate din New York. În plus, a fondat Institutul pentru Religie şi Sănătate – o clinică psihiatrică bazată pe fundamente creştine.
De asemenea, a fost fondatorul revistei Guideposts, cu un tiraj de peste patru milioane de exemplare.
Foarte interesant este că pentru contribuţiile sale din domeniul teologiei, Vincent Peale a primit în anul 1984 „Medalia prezidenţială a Libertăţii” de la însuşi preşedintele Americii de la acea vreme, Ronald Reagan.
Aceasta este cea mai mare distincţie care poate fi primită de un civil în Statele Unite ale Americii.
În concluzie şi pe scurt, Norman Vincent Peale a fost un teolog de renume mondial dar şi unul dintre cei mai mari oratori creştini ai secolului al XX-lea.
Este evident astfel că, prin cuvintele sale, putem deveni mai înţelepţi şi competenţi în a ne creea o viaţă mult mai bună.
Citeşte şi Top 20 de citate despre viata din cărţi motivaţionale.
Hai să vedem cuprinsul cărţii Forţa Gândirii Pozitive.
Cuprinsul şi ideile esenţiale ale cărţii Forţa Gândirii Pozitive
În această carte deosebită despre gandirea pozitiva vei afla informaţii utile şi captivante despre următoarele subiecte:
- Încrederea în forţele proprii;
- Cum o minte liniştită generează forţă;
- Cum să ai o energie constantă;
- Puterea rugăciunii;
- Cum să nu te mai frămânţi şi să nu te mai tulburi;
- Cere şi obţine ce e mai bun;
- Nu crede în înfrângere;
- Cum să ai puterea de a rezolva problemele personale;
- Cum să foloseşti credinţa în procesul de vindecare;
- O formulă pentru o sănătate de invidiat;
- Cum fluxul de gânduri noi te poate transforma într-un om nou;
- Relaxarea ca sursă de putere uşor accesibilă;
- Cum să îi faci pe oameni să te placă;
- Reţetă pentru inimă rea;
- Cum să apelezi la Puterea Superioară.
Fiecare dintre aceste tematici sunt pline de înţelepciune, exemple practice şi soluţii eficiente pentru tine.
Cu siguranţă îţi vor fi de folos în drumul vieţii tale.
Hai să vedem acum câteva citate minunate din această carte.
Câteva citate motivaţionale deosebite
Aşa cum ţi-am promis la începutul articolului, îţi voi prezenta câteva citate motivaţionale despre gandirea pozitiva, preluate din cartea Forţa gândirii pozitive, care mi-au plăcut foarte mult.
Iată care sunt acestea:
- „Omul devine adesea ceea ce crede că este.” – Mahatma Gandhi
- „Credinţa are atât puterea de a crea, cât şi puterea de a distruge.” – Anthony Robbins
- „Nu construi obstacole în imaginaţia ta. Diminuează importanţa fiecărui aşa-numit obstacol. Minimalizează-l. Dificultăţile trebuie studiate, abordate şi eliminate în manieră eficientă, însă trebuie văzute doar ca ceea ce sunt. Nu trebuie exagerate prin gânduri temătoare.” – citat din carte
- „Mulţi oameni îşi fac viaţa dificilă în mod inutil, pentru că îşi risipesc forţa şi energia frământându-se şi tulburându-se.” – citat din carte
- „E imposibil să ai parte de o pace a sufletului dacă ritmul e accelerat în asemenea măsură. Dumnezeu nu va merge atât de repede. Nu va încerca să ţină pasul cu tine. El spune de fapt: „Dacă vrei, ia-o înainte cu acest ritm nebunesc, iar când te vei epuiza, îţi voi oferi tămăduire. Însă îţi poţi îmbogăţi viaţa atât de mult dacă vei încetini ritmul acum, dacă vei trăi, te vei mişca şi îţi vei unii fiinţa cu Mine.”
- „Această lege importantă afirmă concis şi simplu că, dacă gândeşti în termen negativi, vei obţine rezultate negative. Dacă gândeşti în termeni pozitivi, vei obţine rezultate pozitive. Acesta este faptul simplu de la baza unei legi uimitoare a prosperităţii şi a succesului. În patru cuvinte: crede şi vei reuşi.” – citat din carte
- „Doctorul George W. Crile, un chirurg american celebru, a spus: „Ne este teamă nu doar în minte, ci şi în inimă, creier şi viscere, întrucât oricare ar fi cauza temerilor şi a grijilor, efectul acestora poate fi resimţit mereu în celulele, ţesuturile şi organele corpului.” – citat din carte
Iată cum această carte despre gandirea pozitiva vine să îţi completeze doza de motivaţie cu aceste învăţături absolut remarcabile.
S-ar putea să te intereseze şi articolul despre 10 sfaturi de viata pretioase de la Earl Shoaff.
Îţi sugerez ca atunci când vei lectura cartea să le subliniezi şi să le extragi pe o foaie separată, unde le poţi recapitula periodic. Astfel, te vei asigura că le vei memora şi îţi vor apărea în mintea conştientă ori de câte ori vei avea nevoie de inspiraţie.
Concluzii finale despre cartea Forţa Gândirii Pozitive
Cartea aceasta este de-a dreptul educativă. Îţi recomand să o citeşti şi să pui în aplicare tot ceea ce înveţi din ea.
Aminteşte-ţi că simpla citire a unei cărţi nu face decât să îţi antreneze creierul, însă punerea în practică a celor învăţate şi perseverenţa sunt elementele care vor determina schimbări pozitive în viaţa ta.
este o lucrare care face parte din categoria Psihologie Practică iar titlul său original este The power of positive thinking.
Cartea a fost publicată prima dată în anul 1952 şi a fost reeditată în anul 2017.
Odată cu citirea acestei cărţi vei învăţa să crezi în tine şi în ceea ce faci, să devii puternic şi mai motivat, să dobândeşti puterea de a-ţi atinge obiectivele.
Totodată, vei afla cum să îţi îmbunătăţeşti relaţiile personale şi profesionale, să fii mai relaxat şi mai bun cu tine însuţi. Într-un cuvânt, vei fi capabil să preiei controlul asupra propriei vieţi.
În esenţă, Forţa gândirii pozitive este un bestseller extraordinar care demonstrează puterea credinţei puse în aplicare.
De unde poţi cumpăra cartea?
Ei bine, dacă te-am convins să citeşti această carte, află că sunt mai multe locuri de unde o poţi comanda online, fiecare dintre ele cu avantajele sale. Mai jos îţi las link-urile către cele mai cunoscute librării online de unde o poţi cumpăra. Rămâne la aprecierea ta pe care îl alegi. Dar fă-o acum!
Resurse:
Imagini preluate de pe Canva şi Pixabay.
Citate preluate din cartea Forţa gândirii pozitive – de Norman Vincent Peale
Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre gandirea pozitiva.
Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai.
Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.
Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.
Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.
[tcb_post_list query=”{‘filter’:’custom’,’related’:|{||}|,’post_type’:’post’,’orderby’:’date’,’order’:’DESC’,’posts_per_page’:’6′,’offset’:’1′,’no_posts_text’:’There are no posts to display.’,’exclude_current_post’:|{|’1’|}|,’rules’:|{||}|}” type=”masonry” columns-d=”2″ columns-t=”3″ columns-m=”1″ vertical-space-d=”15″ horizontal-space-d=”15″ ct=”post_list-43431″ ct-name=”Image & Text 05″ tcb-elem-type=”post_list” pagination-type=”none” pages_near_current=”2″ css=”tve-u-1746eaf6669″ horizontal-space-t=”15″ vertical-space-m=”10″ horizontal-space-m=”0″ article-tcb_hover_state_parent=”” element-name=”Post List” no_posts_text=”” total_post_count=”24″ total_sticky_count=”0″ posts_per_page=”6″ featured-content=”0″ disabled-links=”0″ article-permalink=”|{|tcb-article-permalink|}|” class=” ][tcb_post_list_dynamic_style]@media (min-width: 300px){[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []{background-image: url(„[tcb_featured_image_url size=medium]”) !important;}[].tcb-post-list #post-[tcb_the_id] []:hover []{background-image: linear-gradient(45deg, rgba(0, 143, 255, 0.1) 0%, rgba(255, 255, 255, 0) 78%), url(„[tcb_featured_image_url size=medium]”) !important;}}[/tcb_post_list_dynamic_style]
[tcb_post_published_date date-format=’F j, Y’ date-format-select=’F j, Y’ show-time=’0′ time-format=” time-format-select=’g:i a’ type=’published’ inline=’1′]
[tcb_post_title link=’1′ rel=’0′ target=’0′ inline=’1′ css=” static-link='{„className”:”tve-froala”,”href”:”https://lp-build.thrivethemes.com/leo-vel-orci-porta-non-pulvinar-neque/”,”title”:”Leo vel orci porta non pulvinar neque”,”class”:”tve-froala”}’]
[/tcb_post_list]