Last Updated on 5 ani by Adrian
Ştiai că majoritatea oamenilor nu ştiu cum să ajungă la indeplinirea unei dorinte rapid?
Se spune că dacă nu ai cel puţin o dorinţă trăieşti degeaba pe pământ. Îţi iroseşti viaţa fără să ai o destinaţie anume.
Dorinţele sunt ţintele noastre în viaţă. Ele ne modelează şi ne impulsionează să trecem la acţiune.
A avea dorinţe te face să evoluezi ca om şi să devii mai competent în tot ceea ce faci.
Totuşi, dorinţele pot fi bune sau rele pentru tine sau pentru cei din jurul tău.
Când ajungi să te cunoşti pe tine însuţi îţi dai seama care este drumul pe care vrei să îl urmezi în viaţă şi ce vrei să faci cu timpul tău.
Astfel, este bine să afli cât mai repede ce vrei să faci cu viaţa ta. Ideal ar fi să faci asta din anii adolescenţei.
Însă, dacă ai ajuns adult şi nu ai făcut asta până acum, este în regulă. Niciodată nu este prea târziu să preiei controlul asupra vieţii tale.
În articolul de faţă vreau să îţi explic câte ceva despre importanţa dorinţelor, alegerea lor corectă şi paşii cu care poţi ajunge la indeplinirea unei dorinte rapid.
Atenţie: este bine să nu îţi faci speranţe deşarte sau prea mari. Unele dorinţe se împlinesc, altele nu.
Asta pentru că depinde de felul şi natura dorinţei tale dar şi de legile Universului. Ele pot decide dacă dorinţa ta este benefică sau nu pentru tine şi pentru ceilalţi.
De exemplu, dacă îţi propui să zbori precum o pasăre este foarte probabil ca acest lucru să nu se întâmple niciodată.
Totuşi, credinţa poate face minuni. Dar despre asta voi vorbi într-un articol viitor.
Te-ar putea interesa şi articolul Secretul abundenţei.
Secretul pentru indeplinirea unei dorinte rapid
Aşa cum spuneam înainte, dorinţele pot fi de mai multe feluri.
Eu nu încurajez dorinţele negative sau care ar putea vătăma în vreun fel pe ceilalţi oameni.
Înainte de toate, este necesar să înţelegi că noi toţi suntem interconectaţi. Asta înseamnă că tot ce faci altuia se întoarce la tine, într-un fel sau altul.
Legea atracţiei funcţionează şi la capitolul dorinţe. Reţine că dorinţele bune sunt în armonie cu energia Universului şi tind să se îndeplinească mai repede.
La polul opus, dorinţele negative reprezintă o energie nebenefică care, mai întâi de toate, se revarsă asupra ta şi îţi influenţează viaţa.
De aceea, trebuie să fii atent la ce fel de dorinţe îţi alegi.
În esenţă, rrice dorinţă ai avea trebuie să nu intre în conflict cu legile firii şi ale Universului.
Îţi recomand să citeşti şi articolul 10 cărţi care îţi schimbă viaţa. Te vor ajuta să înveţi cum să îţi setezi mintea de învingător.
Deci, nu îţi propune dorinţe imposibile din punct de vedere ştiinţific sau care contravin legilor naturii.
Totuşi, te încurajez să îţi propui dorinţe „imposibile” din punctul de vedere al opiniilor celorlalţi oameni.
Dacă, de exemplu, îţi doreşti să devii un om bogat şi toţi cei de lângă tine îţi spun că acest lucru este imposibil, nu-i asculta. Urmează-ţi dorinţa!
„Spune-mi ce îţi doreşti şi îţi voi spune cine eşti”. Asta este o vorbă din popor foarte adevărată.
Prin urmare, îţi alegi dorinţele în funcţie de mentalitatea şi pregătirea ta spirituală.
Dar dacă crezi în obiectivele tale şi munceşti să le îndeplineşti, poţi ajunge la indeplinirea unei dorinte rapid.
Legea atracţiei şi funcţionarea dorinţelor
Orice dorinţă ai avea la un moment dat, atrage la rândul său dorinţe de aceeaşi natură.
În plus, în virtutea legii atracţiei, o dorinţă pe care o întreţii suficient de mult timp în minte îţi va aduce oportunităţile potrivite pentru îndeplinirea ei.
Prima dată când îţi setezi o dorinţă este un proces incomod. Mai ales dacă nu eşti obişnuit să lucrezi cu tine.
Dar pe măsură ce te gândeşti la dorinţă şi îţi imaginezi că aceasta a devenit realitate, încep să apară evenimentele potrivite care să te ajute să o realizezi.
Astfel, începi să întâlneşti oameni, circumstanţe şi oportunităţi care sunt în concordanţă cu dorinţa ta.
Dacă eşti receptiv vei putea sesiza aceste oportunităţi în jurul tău. Şi aşa începi să treci la acţiune şi să faci ceea ce trebuie pentru indeplinirea unei dorinte rapid.
Citeşte şi articolul Ce este Fericirea?
Ştii că în jurul nostru sunt miracole la tot pasul? Depinde de fiecare dintre noi să le observăm şi să le folosim în avantajul nostru. Mulţi nu le văd.
Dacă te grăbeşti să treci prin viaţă şi nu observi detaliile atunci ignori potenţialul pe care îl ai şi nu îţi atingi niciodată limitele tale.
Cum să fortifici dorinţele cu ajutorul imaginaţiei
În lucrul cu dorinţele, cel mai bun instrument este imaginaţia. Aceasta te poate ajuta enorm la indeplinirea unei dorinte rapid.
Dumnezeu ne-a hărăzit cu darurile imaginaţiei şi raţiunii. Ele ne diferenţiază fundamental de animale.
Astfel, atunci când înveţi să foloseşti imaginaţia în modul potrivit vei reuşi să îţi fortifici dorinţa şi să o trăieşti anticipat la nivel spiritual.
O metodă foarte eficientă de a accelera îndeplinirea oricărei dorinţe este să îţi imaginezi cum te-ai simţi dacă ea ar fi deja îndeplinită.
Odată cu acest proces pui la bătaie şi sentimentele şi începi să simţi emoţiile pe care le-ai trăi în momentul când dorinţa s-ar îndeplini.
În concluzie, imaginaţia şi sentimentele sunt factorii care te ajută foarte mult să îţi transpui dorinţele în realitate.
Cu ajutorul lor trăieşti dinainte realitatea din momentul îndeplinirii dorinţei tale.
Astfel, intră în acţiune subconştientul colectiv şi pe măsură ce faci acest exerciţiu vibraţiile Universului lucrează la împlinirea dorinţei tale.
Dacă vrei să afli mai multe despre puterea subconştientului îţi recomand să citeşti cartea Puterea extraordinară a subconştientului tău, scrisă de Joseph Murphy.
Metoda cea mai simplă de a trăi anticipat dorinţele
În Univers nu există timp şi spaţiu.
Aşa că orice gând care îţi trece prin minte şi orice sentiment pe care îl trăieşti au o putere nemărginită.
Dacă ştii să le controlezi, gândurile şi sentimentele tale pot lucra în favoarea ta.
Pe de altă parte, dacă le laşi la voia întâmplării ele te pot distruge.
Învaţă să te bucuri de puterea sentimentelor.
În momentul în care ai o dorinţă, gândeşte-te des la ea.
Nu te frământa să afli căile prin care o vei îndeplini. Nu te ajută pentru indeplinirea unei dorinte rapid. Soluţiile vin de la sine.
Lasă în seama Universului mijloacele prin care vei putea transpune în realitate dorinţa. Ele ţi se vor revela la momentul oportun.
În acest sens, imaginează-ţi ce ai simţi şi ce ai face în momentul în care dorinţa ţi s-ar îndeplini.
În primul rând, fă-ţi timp în fiecare zi să visezi cu ochii deschişi la dorinţa ta şi creează scenarii mentale.
Ca să faci asta gândeşte-te la ce vei face, cum te vei simţi şi ce trăiri vei avea în momentul îndeplinirii dorinţei tale.
Să trăieşti la unison cu obiectul dorinţei tale înseamnă să foloseşti legea atracţiei în îndeplinirea dorinţei.
Legea atracţiei are o putere extraordinară. Pentru detalii, îţi recomand să studiezi cartea Secretul scrisă de Rhonda Byrne.
Este foarte necesar să creezi o listă a dorinţelor
Ca să faci ceea ce ţi-am spus mai sus trebuie, în primul rând, să îţi cunoşti dorinţele.
Mulţi oameni nu au planuri şi dorinţe bine stabilite. Ei trăiesc la întâmplare. Prin urmare, ei nu pot ajunge la indeplinirea unei dorinte rapid.
Iată primul pas pe care îl poţi face ca să îţi schimbi viaţa: ia o hârtie şi un pix şi scrie dorinţele pe care le ai.
În fiecare seară, înainte de a merge la culcare, citeşte lista cu dorinţele tale şi mulţumeşte Universului pentru fiecare dintre ele.
Rosteşte: „Mulţumesc pentru dorinţa mea îndeplinită.”
În legătură cu puterea recunoştinţei Rhonda Byrne a scris o carte care dezvoltă pe larg acest subiect. Se numeşte Magia.
Iată o tehnică eficientă: în timpul zilei, fă-ţi timp 15 minute să te gândeşti la dorinţele tale.
Începi cu una dintre ele şi focusează-te asupra ei. Imaginează-ţi că dorinţa ţi s-a îndeplinit deja şi simte bucuria succesului.
Gândeşte-te la ce vei face în momentul îndeplinirii dorinţei tale şi fă-ţi planuri.
Deci, trăieşte mental experienţa pe care o vei avea în momentul în care dorinţa ţi se va îndeplini.
Ca să faci asta, nu trebuie să te gândeşti cum ţi se va îndeplini dorinţa. Lasă asta în seama Universului.
Cel mai important este să ai încredere în tine. Apoi trebuie să fii perseverent.
Şi mai presus de toate trebuie să crezi în puterea legii atracţiei şi în dorinţele tale.
Am scris un articol detaliat despre perseverenţă, aici: Perseverenţa.
Acum că ai ajuns la finalul articolului şi dacă vrei să aprofundezi subiectul, îţi recomand să citeşti cărţile Rhondei Byrne despre cum să indeplinesti orice dorinta rapid.
Le poţi găsi aici, la preţuri reduse şi cu transport rapid.
Îţi mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să citeşti acest articol despre puterea dorinţelor.
Sper că ţi-a oferit răspunsul la unele întrebări pe care le ai.
Dă-i un like şi distribuie-l pe reţelele de socializare ca să-i ajutăm şi pe alţii să înveţe despre asta.
Nu uita, trebuie să aplici ceea ce ai învăţat ca să observi rezultatele.
Până data viitoare, lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi impresiile tale.
Minunat, va multumesc mult !
Cu mare drag. Mă bucur că v-a plăcut articolul. V-a ajutat? Ce aş putea să îmbunătăţesc?