În prezent informaţia circulă cu o viteză uimitoare iar tehnologia evoluează de la minut la minut foarte mult, astfel că de multe ori nu ştii ce te face fericit cu adevărat pentru a-ţi trăi viaţa la capacitatea reală.
Anterior am scris un articol despre 5 sfaturi simple pentru a fi fericit rapid în care îţi arătam 4 modalităţi rapide de a atrage starea de fericire în viaţa ta.Te întrebi cum poate fi posibilă fericirea în aceste timpuri? Răspunsul nu este chiar atât de complicat precum ar părea la prima vedere.
În articolul de faţă vreau să aprofundez şi mai mult acest subiect al fericirii şi să îţi ofer 5 sfaturi utile pentru înţelegea mai bună a stării de fericire, sfaturi pe care să le iei şi să le aplici în viaţa ta cu rezultate reale şi imediate.
Existenţa noastră tinde să curgă uneori prea repede iar noi, oamenii, uităm să ne bucurăm de fiecare clipă şi să ne cultivăm fericirea aşa cum putem şi cu ceea ce avem la îndemână.
Îţi voi prezenta câteva secrete mici dar valoroase ca să înveţi ce te face fericit, indiferent de circumstanţele în care afli în momentul prezent.Rămâi cu mine până la final şi îţi promit că te voi învăţa să fii mai fericit şi mai optimist chiar de astăzi.
Răspunzând la întrebarea pusă de unul dintre discipolii săi, şi anume „De ce unii oameni reuşesc mai bine decât ceilalţi?”, Coptul, eroul cărţii „Manuscrisul găsit la Accra” (de Paulo Coelho) spune astfel:
Reuşita nu vine din recunoaşterea celorlalţi. Ea e rodul a ceea ce ai sădit cu iubire. Când vine ora culesului, poţi să-ţi spui în sinea ta: „am reuşit”. Ai reuşit să câştigi respect faţă de munca ta, pentru că nu ai muncit numai ca să supravieţuieşti, ci şi ca să-ţi dovedeşti iubirea faţă de ceilalţi. Nu te-ai lăsat oprit de înfrângerile pe care le trăiesc cei care riscă ceva. Nu ai stat să te gândeşti la ce ai pierdut când ai avut o idee ce s-a dovedit greşită. Nu te-ai oprit când ai avut momente de glorie. Pentru că ţinta nu fusese încă atinsă (…) Nu toţi cei care au grămezi de aut cât colina pe care o vedem în sudul oraşului sunt bogaţi. Bogat este cel care e mereu în legătură cu energia Iubirii. Deoarece reuşita înseamnă să-ţi îmbogăţeşti viaţa, nu să-ţi umpli sipetele cu aur.”
Îţi voi prezenta şi o listă cu 5 sfaturi utile pe care le poţi aplica cât ai zice „peşte”, pentru a începe să fii fericit chiar de astăzi.
Sumarul articolului de faţă include (poţi da clic pe subtitlul care te interesează mai mult, ca să ajungi la el):
- Ce te poate face cu adevărat fericit?
- Ce este de fapt Fericirea?
- „Ce te face fericit” este o alegere subiectivă
- Top 5 sfaturi valoroase pentru a fi fericit
- Care este soluţia pentru a fi fericit?
- Fă-ţi inventarul zilnic al bucuriilor
- Ceea ce te face fericit şi Legea Atracţiei
- Legea atracţiei îţi determină Fericirea
- Recunoştinţa pentru ceea ce te face fericit
- Fericirea şi „Secretul de a fi fericit” – cărţi
- Hobby-urile ajută la ceea ce te face fericit
- Resurse suplimentare pe tema „Fericire”
Citeşte şi articolul Paşi simpli pentru îndeplinirea unei dorinţe rapid.
Recommended
Carte „Fericirea e un ac de siguranţă”
Rating: 5/5
„În limbă e plăcerea! Asta e una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu.”
Carte „Despre Fericire – o călătorie filosofică”
Rating: 5/5
„Ce înțelegem prin fericire? Depinde ea oare de genele cu care am fost înzestrați, de șansă sau de sensibilitatea proprie? Este o stare durabilă sau o suită de plăceri trecătoare?”
Carte „Vitamina N (de la Natură”
Overall Rating: 4/5
„De la promovarea sănătăţii şi a stării de bine, până la simpla bucurie de a petrece timp în natură.Vitamina N (de la Natură) este un ghid practic, complet, ce ar trebui să aibă un loc special în biblioteca fiecăruia dintre noi, o carte deosebit de utilă familiei şi comunităţii.”
Ce te poate face cu adevărat fericit?
Există un citat foarte captivant al lui George Matthew Adams care sună în felul următor:
„Nu există aşa ceva, un om „creat de către sine”. Suntem formaţi de către alte sute. Oricine a făcut la un moment dat o faptă bună pentru noi sau a spus o vorbă de încurajare a intrat în procesul de concepere a propriului nostru caracter şi a propriilor gânduri şi succes.”
Foarte tare afirmaţia! Ştii ce înseamnă asta? Că noi toţi suntem interconectaţi. Hai să vedem cum anume.Ne angrenăm în problemele zilnice… ne stresăm… pierdem din vedere frumuseţea clipei prezente.Alergăm după împlinirea dorinţelor şi ne consumăm prea multe resurse. Astfel că nu ne întoarcem către noi înşine ca să ne analizăm atitudinea interioară. Nu învăţăm să fim mindfulness şi să trăim „aici şi acum”, ancoraţi exclusiv în momentul prezent. Ne gândim la trecut sau la viitor, dar pe acestea nu le putem schimba. Singura dimensiune temporală asupra căreia deţinem întregul control este momentul actual.
Totuşi, analiza sinelui este necesară pentru a învăţa să fii fericit. Şi cultivarea unor obiceiuri benefice cum ar fi lectura zilnică.
Citeşte şi Cum să trăieşti la maximum? Lectura ca abilitate de viaţă.
__CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors__
Gata cu cititul fără rezultate! Vezi sau Ascultă ideile principale de reţinut din cărţile celebre…
Zeci de rezumate audio şi text ale ideilor principale culese din cărţi bestseller internaţionale, în materie de dezvoltare personală. Descoperă-le apăsând butonul de mai jos:
__CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„ef900”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1},”a5931″:{„name”:”Main Accent Low Opacity”,”parent”:”ef900″,”lock”:{„saturation”:1,”lightness”:1}}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default Palette”,”value”:{„colors”:{„ef900”:{„val”:”rgb(0, 8, 254)”},”a5931″:{„val”:”rgba(20, 26, 210, 0.3)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:238,”l”:0.45,”s”:0.83}}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„ef900”:{„val”:”rgb(19, 114, 211)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.83,”l”:0.45,”a”:1}},”a5931″:{„val”:”rgba(19, 114, 211, 0.3)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:210,”s”:0.83,”l”:0.45,”a”:0.3}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ REZUMATE AUDIO/TEXT
Ce este de fapt fericirea?
Oricât de grea ar fi situaţia în care te afli, poţi s-o îndrepţi spre bine şi să profiţi din ea. Orice problemă, orice dificultate, poate fi transformată într-o şansă care poate schimba mersul vieţii tale şi te poate propulsa. În orice nenorocire se află şi sămânţa unei posibilităţi favorabile. (Joseph Murphy – Practica gândirii pozitive)
Poate faci parte din categoria celor care cred că secretul de a fi fericit constă în a avea bani şi bunuri materiale care să îţi asigure confortul vieţii.Pe de altă parte, alţii găsesc fericirea în a călători peste tot în jurul lumii iar unii identifică fericirea în micile aspecte ale vieţii.
Într-o definiţie simplă şi interesantă pe care o găsim la o simplă căutare pe Google despre „ce este fericirea”, aflăm că:
„Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.”
Despre fericire s-au scris numeroase cărţi şi articole pe internet iar unele dintre ele au încercat să teoretizeze excesiv această emoţie umană.Pe de altă parte, şi filosofia ca ştiinţă studiază această căutare continuă a fiinţei umane de a afla ce te face fericit.
În acest sens îţi recomand să citeşti şi articolul Ce este fericirea. 42 de citate celebre despre fericire
__CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{„47f73″:”Carnation”,”b168b”:”Alabaster”,”3f001″:”Wax Flower”,”6cb25″:”Burnt Sienna”,”fdf1e”:”White”,”6c62b”:”Burnt Sienna”},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors____CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{„47f73″:”Carnation”,”b168b”:”Alabaster”,”3f001″:”Wax Flower”,”6cb25″:”Burnt Sienna”,”fdf1e”:”White”,”6c62b”:”Burnt Sienna”},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors__
Descarcă ebook-ul gratuit
10 Paşi pentru o Viaţă mai Bună
__CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„a2651”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1},”0ba8a”:{„name”:”Accent Low Opacity”,”parent”:”a2651″},”c4e45″:{„name”:”Accent Medium opacity”,”parent”:”a2651″}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default”,”value”:{„colors”:{„a2651”:{„val”:”var(3f001)”,”hsl”:{„h”:15,”s”:0.99,”l”:0.01,”a”:1}},”0ba8a”:{„val”:”rgba(255, 255, 255, 0.08)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:13,”l”:1.44,”s”:0.84}},”c4e45″:{„val”:”rgba(255, 255, 255, 0.2)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:13,”l”:1.44,”s”:0.84}}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„a2651”:{„val”:”rgb(47, 138, 229)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:1}},”0ba8a”:{„val”:”rgba(47, 138, 229, 0.08)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:0.08}},”c4e45″:{„val”:”rgba(47, 138, 229, 0.2)”,”hsl_parent_dependency”:{„h”:210,”s”:0.77,”l”:0.54,”a”:0.2}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ __CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„9bd08”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default Palette”,”value”:{„colors”:{„9bd08”:{„val”:”rgb(255, 255, 0)”}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„9bd08”:{„val”:”rgb(19, 114, 211)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.83,”l”:0.45}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ Descarcă
În realitate, ceea ce te face fericit nu presupune chiar aşa de multe… şi nu e complicat absolut deloc! În niciun caz nu ai nevoie de averi mari, bani mulţi în conturile bancare şi maşini de lux ca să trăieşti sentimentul de fericire.Lucrurile materiale sunt necesare dar contează doar într-o mică măsură când vine vorba despre această emoţie a fericirii.
Vei fii uimit cât de uşor poţi trece de la starea de tristeţe la cea de fericire şi linişte interioară dacă înveţi să aplici legea atracţiei. Gândeşte-te la ce îţi doreşti să trăieşti şi vei atrage în viaţa ta acele experienţe.Despre puterea legii atracţiei şi cum s-o foloseşti eficient cel mai bine scrie Rhonda Byrne, în cărţile sale din colecţia Secretul, pe care îţi recomand să le citeşti.
O carte recentă publicată de Rhonda Byrne pe acest subiect şi despre mentalitate este Secretul suprem, pe care de asemenea îţi recomand s-o lecturezi.
Mai departe îţi voi arăta nu numai cum să ajungi la fericire dar şi cum să o menţii pe termen lung.
Te-ar putea interesa şi articolul De ce gândirea pozitivă face minuni.
„Ce te face fericit” este o alegere subiectivă
Puţini oameni înţeleg cu adevărat că fericirea adevărată nu constă în bunurile materiale sau în rezulatele exterioare. Mai degrabă, ce te face fericit provine dintr-o stare de spirit care poate fi cultivată prin atitudinea mentală pozitivă şi prin obiceiuri de calitate pentru tine.
Bunurile materiale şi banii sunt necesare într-o anumită măsură, pentru că ne asigură confortul unei vieţi decente.Pe de altă parte, este adevărat că banii sunt moneda de schimb a economiei de astăzi. Cu ajutorul lor poţi cumpăra alimentele de care ai nevoie ca să supravieţuieşti. Fără îndoială că sunt necesari.
Dar hai să fim serioşi! Mulţi vor mai mult decât atât. Devin lacomi şi acesta este motivul principal pentru care ei nu sunt fericiţi.Pentru că dacă mergi pe linia asta, cu cât ai mai mult cu atât vrei mai mult. Şi cu atât te mulţumeşti mai puţin. Deci eşti tot timpul nefericit în felul acesta!
Te-ar putea interesa şi articolul Legea de aur a oamenilor bogaţi.
Eşti pregătit pentru ceea ce urmează? Fii atent la ce o să-ţi spun. Astfel cum am scris şi în articolul Puterea prezentului: singurul moment care ne este pe deplin disponibil pe Mentorbooks.ro, tindem să trăim în trecut și în viitor, neglijând singurul moment care ne este pe deplin disponibil: prezentul.
Mulți dintre noi ne petrecem timpul fie prinși în trecutul plin de regrete, fie îngrijorați de un viitor pe care nu putem să-l controlăm. Dar, în același timp, ne agățăm de speranța că ne putem îmbunătăți cumva viața, că vom deveni mai fericiți, chiar dacă nu avem o idee clară despre cum să facem asta. Eckhart Tolle oferă în cartea Puterea prezentului mai multe metode de navigare pe terenul complex al vieții interioare și al relațiilor cu trecutul, prezentul și viitorul.
Poţi accesa rezumatul cărţii „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle chiar aici, în cadrul unui acces anual foarte avantajos cu bonusuri super.
Puterea prezentului rezumat audio şi text
Top 5 sfaturi valoroase pentru a fi fericit
„Dacă avem necazuri, înseamnă că ceva nu este corect în modul nostru de a gândi. Trebuie să eliminăm fără întârziere cauza (mentalizarea negativă), înlocuind-o cu gânduri optimiste. Oamenii cei mai fericiţi sunt cei care sunt învăţaţi să dea mereu ce au mai bun. Oamenii cei mai buni nu sunt obligatoriu şi cei mai fericiţi, dar oamenii fericiţi sunt cei mai buni în arta de a trăi. Tot ce avem mai înalt, mai elevat şi mai bun în noi este de sorginte divină. Fiţi mereu expreisa iubirii, a luminii, a adevărului şi a frumuseţii lui Dumnezeu; vă veţi afla atunci printre cei mai fericiţi oameni din lume.” (Joseph Murhpy – cartea Puterea extraordinară a subconştientului tău)
Rezumatul audio şi text al cărţii „Puterea extraordinară a subconştientului tău” de Joseph Murphy îl poţi accesa aici pe Mentorbooks.ro.
Sfatul numărul unu: verifică-ţi nivelul de aşteptări şi setează-l să fie unul realist. Dacă ai aşteptări foarte mari atunci rişti să fii şi decepţionat.
Aşa cum spuneam, fericirea şi ceea ce te face fericit începe în primul rând în mintea ta, prin însuşi gândul către fericire. Dacă la nivel psihic înţelegi anumite lucruri, începi să devii mai conştient de realitatea care te înconjoară. Ajungi astfel să devii recunoscător pentru ceea ce ai în prezent şi asta contează cel mai mult.
Sfatul al doilea: trebuie să conştientiezi ceea ce ai chiar acum, în clipa de faţă. Pentru asta, fă-ţi un inventar al recunoştinţei, preferabil zilnic. Seara te-ar putea ajuta să ţii un jurnal al recunoştinţei de peste zi.
Citeşte şi articolul 10 Semnale care îți arată că e timpul să treci la un alt nivel în viață
Principala problemă a oamenilor nefericiţi este că nu conştientizează cât de bogaţi sunt de fapt, în realitate. Ei se concentrează prea mult asupra a ceea ce nu au sau pe ceea ce îşi doresc să obţină. Astfel, pierd frumuseţea clipei prezente. De ce se întâmplă acest lucru? În general, omului îi cam place să se uite în curtea vecinului său, cum spune o vorbă românească populară. Dacă vede că celălalt o duce mai bine decât el imediat ajunge la concluzia că şi-ar dori şi el să aibă mai mult şi devine nefericit cu ceea ce are în prezent.
Astfel, face tot posibilul să îl obţină iar dacă nu reuşeşte ce se întâmplă? Se stresează şi în cele din urmă devine frustrat şi nefericit. Tipic multora, nu?
Fii la curent cu noutăţile şi Descarcă Ebook-urile Gratuite!
DESCARCĂ
Care este soluţia pentru a fi fericit?
Ce te face fericit articol blog Psihologia Gândului
Gradul tău de fericire şi ceea ce te face fericit se reflectă în faptele şi acţiunile tale concrete.
Vezi tu, dacă eşti mereu trist şi nemulţumit asta îşi pune amprenta şi asupra vieţii tale sociale şi a muncii tale. Mai mult, nefericirea oamenilor afectează şi nivelul de infracţionalitate al unei comunităţi.
Oamenii săraci sunt adesea şi nefericiţi. Prin urmare ei sunt predispuşi să încalce legea mai mult decât cei bogaţi şi fericiţi, pentru că au multe nevoi care le sunt nesatisfăcute. Oamenii care au un grad de fericire mai mare, au mai mult chef de viaţă, îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu mai bine şi oferă mai multă valoare în comunitatea lor. Chiar şi la nivel psiholgic, un om fericit emană unde mentale pozitive în Univers. Ele se întorc la el şi îi „afecteză” şi pe ceilalţi oameni într-o manieră pozitivă.
Dacă tu eşti fericit, chiar dacă nu conştientizezi asta, îi faci şi pe ceilalţi mai fericiţi prin energia pe care o emani.
Sfatul al treilea: trebuie să îţi faci un pic de timp şi să reflectezi la toate lucrurile bune din viaţa ta care ţi s-au întâmplat până acum.
Citeşte şi articolul Secretul abundenţei.
Fă-ţi inventarul zilnic al bucuriilor de moment
Ia o foaie de hârtie şi un pix şi scrie o listă cu toate motivele pentru care eşti recunoscător în prezent. Cu alte cuvinte, fă-ţi un inventar al bunurilor pe care le ai, al calităţilor tale şi al realizărilor de până acum.
Eşti întreg? Te simţi bine? Eşti sănătos? Ai unde să dormi? Ai lumină? Poţi să respiri? Ştii să citeşti? Poţi să mergi? Ai terminat o şcoală? Ai un loc de muncă? Ai un acoperiş deasupra capului? Iată numai câteva exemple de motive pentru a fi recunoscător, la care poate că nici nu te-ai gândit.
Acum urmează să îţi spun ceva foarte important şi te rog să ţii minte. După ce ai întocmit lista de mai sus adu-ţi aminte că în lume există oameni care nu se bucură nici de 10% din ceea ce ai tu în prezent.În acel moment vei conştientiza imediat că de fapt eşti mult mai bogat decât credeai înainte.
Comparaţia trebuie să o faci întotdeauna cu cei care sunt mai defavorizaţi decât tine.
Îţi recomand să citeşti şi articolul Rolul lecturii în viața tinerilor: Importanța cărților de dezvoltare personală
Ceea ce te face fericit şi cum impactează Legea Atracţiei
Hai să îţi mai spun un secret pe care mulţi nu îl cunosc sau nu îl înţeleg în esenţă.
Ai auzit de principiul F.P.O.B.S.C.A.F.? Este prescurtarea de la Foarte Puţini Oameni Bogaţi Sunt Cu Adevărat Fericiţi.În interiorul lor oamenii duc lupte mari iar uneori nu dorm chiar aşa de bine noaptea… asta pentru că bogăţiile implică sacrificii mari pe care nu orice om este dispus să le facă ori să se împace cu ele.
Unii ajung „bogaţi” prin acţiuni frauduloase dar despre aceia nu voi vorbi în articolul de faţă şi nu mă interesează.De aici se desprinde un nou secret şi anume că perspectiva ta despre bogăţie şi ce te face fericit s-ar putea să fie eronată.Bogăţia materială vine la pachet cu sudoare, sacrificii şi uneori cu pierderi pe alte planuri. Nu cred că asta este fericirea pe care ţi-o doreşti. Şi aflăm asta foarte bine din rezumatul cărţii „Obiceiurile unui milionar de succes”, scrisă de Dean Graziosi.
Oameni buni, este simplu să fii fericit! Totul constă în atitudinea ta mentală. Trebuie să înveţi să conştientizezi lucrurile pe care le ai în prezent şi să fii recunoscător pentru ele. Fă exerciţiul recunoştinţei zilnice pentru ceea ce ai iar cu timpul vei avea mai mult. Există o lege universală care intră în acţiune atunci când faci acest lucru în mod constant.
Sfatul al patrulea pentru a te simţi fericit: învaţă şi practică legea atracţiei.Fericirea lucrează mână-n mână cu Legea Atracţiei şi poate fi la îndemâna ta.
Legea atracţiei îţi determină fericirea
Legea atracţiei este una dintre cele mai importante legi ale Universului.
Citeşte şi articolul Legea universală a atracţiei.Dacă o înţelegi şi o pui în aplicare în viaţa ta nu numai că vei fi fericit dar vei fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, în adevăratul sens al cuvântului.Nu uita că adevărata bogăţie este cea spirituală iar dacă o ai pe aceasta, cea materială o vei obţine cu uşurinţă.
Despre legea atracţiei s-au scris, de asemenea, multe cărţi. Dar cea pe care ţi-o recomand cu maximă căldură este Secretul, scrisă de autoarea Rhonda Byrne.Consider această carte reperul fundamental în materie de psihologie motivaţională şi gândire pozitivă.De asemenea, îţi recomand să vezi filmul Secretul care este realizat după cartea cu acelaşi nume. Îl poţi vedea aici: filmul The Secret.
Te-ar putea interesa şi articolul Ce este fericirea.
Recunoştinţa pentru ceea ce te face fericit
Despre recunoştinţă am scris pe larg în articolul Secretul abundenţei – Fii recunoscător pentru ceea ce ai.
Dacă psihic conştientizezi lucrurile pe care le ai şi motivele pentru care eşti recunoscător în prezent, la nivel subconştient vei atrage în viaţa ta mai multe oportunităţi favorabile.
În plus, vei întâlni oamenii potriviţi pentru îndeplinirea dorinţelor tale şi, drept rezultat, vei ajunge la o stare de fericire mai mare.Şi ghici ce? Cu cât vei fii mai recunoscător pentru darurile tale din prezent cu atât Universul îţi va aduce şi mai multe motive de a fi recunoscător. El îţi va da şi puterea de a învinge obstacolele care vor apărea inevitabil pe drumul vieţii tale.Astfel vei construi fericirea pas cu pas, zi de zi.
Dacă te focusezi pe abundenţă vei atrage abundenţă în viaţa ta, dar dacă te concentrezi pe sărăcie, lipsuri şi tristeţe vei atrage aceste stări.Totul depinde de schimbarea perspectivei tale mentale.Dacă îţi schimbi atitudinea mentală îţi schimbi realitatea înconjurătoare şi implicit viaţa.
Gândul este energia creatoare a tot ceea ce există în Univers iar tu eşti singurul stăpân şi creator al gândurilor tale.
Te-ar putea interesa şi articolul 10 cărţi care îţi schimbă viaţa.
Fericirea şi „Secretul de a fi fericit” – cărţi
Legat de acest subiect ţin să precizez că în trecut am citit o carte foarte interesantă care te învaţă despre ce te face fericit.
Se numeşte Secretul de a fi fericit şi este scrisă de autorul Michael Neill. O poţi găsi aici Aş vrea să îţi împărtăşesc mai jos câteva idei deosebit de utile din această lucrare, care se leagă perfect de valoarea recunoştinţei despre care am vorbit mai sus.
- A fi recunoscător te va face iubit de către Dumnezeu;
- A fi recunoscător te va face fericit – cercetări extinse în domeniul psihologiei au demonstrat ştiinţific că recunoştinţa dă un sentiment de bine. În plus, ea contribuie şi la un sentiment constant de fericire şi bunăstare în viaţa noastră.
- A fi recunoscător te va face bogat – o atitudine de recunoştinţă este una din cheile fundamentale către belşug.
Eşti pregătit de ceea ce urmează? Fii atent:Michael Neill, în cartea sa intitulată Secretul de a fi fericit spune la un moment dat: „cu cât apreciaţi mai mult ceea ce aveţi, cu atât ceea ce aveţi vă va aprecia la rândul său. Iar acest lucru este la fel de adevărat cu banii, cât şi cu dragostea, talentul şi prietenia.”Este foarte adevărat!
Şi pentru că am ajuns la finalul acestui articol, urmează să îţi dezvălui ultimul pas cu ajutorul căruia poţi dobândi fericirea.
Secretul al cincilea: bucuria stă în lucrurile mici. Cultivă-ţi hobby-uri şi modalităţi de a te relaxa.
Citeşte şi articolul Top 3 cărţi de dezvoltare personală.
Hobby-urile ajută la ceea ce te face fericit
Trebuie să faci activităţi care îţi creează plăcere. Asta poate însemna lectura unei cărţi, să înveţi să cânţi la un instrument, să practici un sport, să înveţi o limbă străină ori să faci o plimbare cu bicicleta prin parc ascultând muzica preferată.
Practica unor activităţi care te deconectează de la stresul cotidian te ajută foarte mult să conştientizezi valoarea lucrurilor mici din viaţa ta şi să te umpli cu energie pozitivă.Înveţi astfel să cultivi fericirea raportându-te la natură, la hobby-urile tale şi descoperi laturi necunoscute şi interesante ale vieţii.Atunci vei conştientiza că fericirea vine din interior şi nu din exterior iar ce te face fericit este o chestiune ce ţine numai de tine.
Nu uita: cine caută fericirea în exterior sfârşeşte prin a fi nefericit tot timpul.
În concluzie cum poţi fi fericit astăzi?Ştiu că acest articol este foarte lung şi crede-mă ar fi putut fi mult mai lung dacă nu m-aş fi oprit din focul inspiraţiei Dar merită!
Pentru că vreau să rămâi cu ceva util pentru timpul pe care mi l-ai acordat, îţi prezint mai jos concluziile acestui articol.Pe scurt, ca să fii fericit trebuie să urmezi paşii de mai jos:
- Verifică-ţi nivelul de aşteptări şi ai grijă să nu fie foarte ridicat;
- Conştientizează ceea ce ai în prezent; fă o listă cu toate motivele pentru care eşti recunoscător în clipa de faţă;
- Fii recunoscător pentru bogăţiile tale interioare şi exterioare din prezent, compară-te cu cei mai săraci decât tine atât la propriu cât şi la figurat;
- Aplică Legea Atracţiei şi cultivă-ţi în minte starea de fericire; Ai cel mai bun instrument: gândul.
- Practică activităţi care te deconectează de la alergătura zilnică şi învaţă să găseşti bucurie în mărunţişurile vieţii. Cultivă-ţi hobby-uri.
Resurse suplimentare pe tema „Fericire”
Şi pentru că la începutul articolului ţi-am promis că îţi voi oferi o surpriză, îţi recomand mai jos principalele cărţi pe care le-am citit şi care m-au inspirat foarte mult ca să înţeleg fericirea.Le găseşti dând clic pe fiecare titlu, la preţuri super avantajoase, cu o reducere pregătită special pentru tine.
- Secretul de a fi fericit – Michael Neill;
- Gândeşte şi vei fi bogat – Napoleon Hill;
- Secretele succesului – Dale Carnegie
- Secretul – Rhonda Byrne;
Legat de fericire am mai scris un articol intitulat Cum să obţii fericirea în 5 paşi simpli.
Dacă ţi-a plăcut articolul te rog să dai un like şi să îl distribui şi prietenilor tăi pentru a-i ajuta să fie mai fericiţi.Te rog să îmi spui într-un comentariu mai jos care sunt descoperirile tale personale cu privire la starea de fericire, ce părere ai despre acest articol şi cum crezi tu că poţi deveni mai fericit. Dacă ştii şi alte titluri super de cărţi despre acest subiect, spune-ne. Părerea ta contează mult şi ne ajută să devenim mai buni.
Până atunci, nu uita să te abonezi pentru a fi membru de onoare în comunitatea noastră.
OFERTĂ EXCLUSIVĂ
Ebook 10 paşi pentru o viaţă mai bună
Cel mai scurt şi eficient Ebook de dezvoltare personală. Apasă butonul de mai jos şi îl vei primi GRATUIT.
__CONFIG_colors_palette__{„active_palette”:0,”config”:{„colors”:{„c4728”:{„name”:”Main Accent”,”parent”:-1}},”gradients”:[]},”palettes”:[{„name”:”Default Palette”,”value”:{„colors”:{„c4728”:{„val”:”hsla(var(–tcb-main-master-h, 210), var(–tcb-main-master-s, 77%), var(–tcb-main-master-l, 54%), 1)”}},”gradients”:[]},”original”:{„colors”:{„c4728”:{„val”:”rgb(19, 114, 211)”,”hsl”:{„h”:210,”s”:0.83,”l”:0.45}}},”gradients”:[]}}]}__CONFIG_colors_palette__ DESCARCĂ EBOOK-UL __CONFIG_group_edit__{}__CONFIG_group_edit____CONFIG_local_colors__{„colors”:{},”gradients”:{}}__CONFIG_local_colors__
iunie 29, 2023
Rolul lecturii în viața tinerilor: Importanța cărților de dezvoltare personală
mai 29, 2023
În cât timp treci peste o despărţire şi când te vindeci cu adevărat
mai 26, 2023
Descoperă puterea unui Mesaj Motivational Zilnic pentru a-ți transforma viața
mai 21, 2023
8 cărţi de dezvoltare personală care te schimbă imediat!
mai 18, 2023
30 de idei preţioase din cartea „Puterea extraordinară a subconştientului tău” (de Joseph Murphy)
mai 4, 2023